ICCJ. Decizia nr. 392/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 392/2004
Dosar nr. 4654/2003
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108/2003, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul B.D. la 10 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complimentară în baza art. 174 C. pen. şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost victima unui furt din locuinţă, ocazie cu care i s-au sustras mai multe genţi cu obiecte de îmbrăcăminte şi alte lucruri. A doua zi inculpatul a recunoscut una dintre genţile sustrase şi care se afla asupra victimei I.N., pe care inculpatul nu-l cunoştea. Inculpatul şi-a recuperat geanta şi după circa 2 săptămâni în data de 30 martie 2002 a aflat de la nişte martori că autorul furtului este victima I.N. La cererea inculpatului martorul B. l-a adus acasă la inculpat pe I.N.
Inculpatul i-a cerut explicaţii, victima a negat săvârşirea furtului şi atunci inculpatul l-a lovit cu palmele peste cap de circa 12 ori, iar după un scurt interval de timp l-a lovit din nou şi victima a căzut. După ce victima s-a ridicat de la sol inculpatul l-a lovit din nou cu palma de 4-5 ori în zona capului. Au intervenit alte persoane care erau de faţă şi au aplanat pe moment conflictul timp în care victima a mâncat şi a băut cafea şi apă. Inculpatul a lipsit un interval de cca. 30 minute, iar când s-a întors, găsind pe victimă în locuinţă, a continuat să-l certe şi i-a mai aplicat câteva lovituri cu pumnul şi palma în zona capului. Victima a căzut şi-a pierdut cunoştinţa, apoi şi-a revenit, a fost ajutat să se spele şi a plecat din locuinţă. După un sfert de oră, ieşind din imobil inculpatul a văzut pe victimă căzută la etajul I al clădirii, în poziţia şezând şi inconştient. De faţă erau şi alte persoane, a fost chemată salvarea şi victima a fost dusă la spital, iar în data de 7 aprilie 2002 a decedat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a solicitat majorarea cuantumului pedepsei şi a semnalat greşita soluţionare a laturii civile în ceea ce priveşte prestaţiile periodice datorate minorului care era fiul victimei, precum şi inculpatul care a susţinut că încadrarea juridică corectă este aceea de loviri cauzatoare de moarte şi a solicitat reducerea cuantumului pedepsei.
Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, precum şi apelul inculpatului, a casat hotărârea primei instanţe numai cu privire la individualizarea pedepsei şi la prestaţia periodică datorată părţii civile I.S.
Rejudecând în aceste limite a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 10 la 8 ani închisoare, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen. şi a înlăturat aplicarea pedepsei complementare.
În ce priveşte latura civilă a procesului penal instanţa de apel a stabilit cuantumul prestaţiei periodice lunare către partea civilă I.S. la 600.000 lei lunar obligându-l pe inculpat să plătească această sumă începând cu luna noiembrie 2003 până la majoratul acestuia, iar dacă se află în continuarea studiilor şi după împlinirea vârstei de 18 ani dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
S-a mai dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 800.000 lei către aceiaşi parte civilă, reprezentând valoarea globală a prestaţiei periodice, cu începere de la data decesului victimei şi până în luna octombrie 2003.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că victima a decedat ca urmare a loviturilor multiple şi intense aplicate în zona capului de către inculpat, care a prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii unui rezultat letal, chiar dacă nu a dorit şi nu a urmărit acest rezultat.
Curtea de Braşov a concluzionat, în sensul că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, calificarea juridică în infracţiunea de omor săvârşită cu intenţie indirectă fiind corectă.
În ce priveşte individualizarea pedepsei principale s-a apreciat că instanţa de fond nu a avut în vedere toate circumstanţele reale şi personale, împrejurarea că manifestarea agresivă a inculpatului a fost influenţată în mare măsură de fapta de furt comisă anterior de victimă, împrejurare care deşi nu are semnificaţia unei scuze legale a provocării, nu poate fi ignorată şi explică reacţia violentă a inculpatului.
Referitor la modalitatea de calcul a prestaţiei periodice datorată părţii civile I.S. s-a reţinut că, întrucât victima nu lucra, valoarea de referinţă pentru fixarea cuantumului prestaţiei periodice trebuie stabilită în raport de venitul minim garantat pe economia naţională, respectiv 2.400.000 lei şi de obligaţia de întreţinere pe care ar fi datorat-o victima copilului său minor stabilită în acest caz, conform legii, la ¼ din venitul menţionat.
Ca urmare instanţa de apel l-a obligat pe inculpat la o sumă de 600.000 lei lunar cu titlu de prestaţie periodică, cu începere de la data decesului victimei, stabilind totodată o sumă globală de 10.800.000 lei reprezentând prestaţia aferentă perioadei aprilie 2002 - octombrie 2003, respectiv de la decesul victimei până la data pronunţării deciziei, iar apoi în continuare, lunar, până la majoratul copilului, iar dacă va fi în continuarea studiilor până la cel mult împlinirea vârstei de 25 ani.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate pe care o consideră prea severă faţă de persoana sa şi de împrejurările în care s-au consumat faptele şi a solicitat acordarea unei eficienţe mai mari circumstanţelor atenuante recunoscute în favoarea sa de instanţa apelului.
În memoriul scris, depus la dosar, recurentul reiterează susţinerile din apel prin care vizează pe de o parte schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, iar pe de altă parte reţinerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ca circumstanţă atenuantă.
Criticile nu sunt întemeiate.
Atâta timp cât loviturile multiple au fost aplicate cu intensitate de inculpat, în zona capului, deci într-o regiune vitală şi au produs traumatism cranio-cerebral cu contuzie şi dilacerare cerebrală, hematom subdural şi hemoragie meningee, în mod corect s-a reţinut că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut acest rezultat şi a acceptat posibilitatea producerii lui.
Această poziţie subiectivă faţă de rezultatul faptei este caracteristică infracţiunii de omor şi nu celei de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Ca urmare, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor a fost corect stabilită şi respectiv menţinută de instanţe, astfel încât critica ce o vizează nu poate fi primită, ca dealtfel nici cea referitoare la nereţinerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Împrejurarea că anterior comiterii faptei de către recurent, victima săvârşise la rândul său o infracţiune de furt în dauna inculpatului, nu are valoarea juridică a unei provocări care să determine în conştiinţa inculpatului o tulburare sau emoţie puternică sub stăpânirea căreia acesta să fi acţionat, atâta timp cât la data săvârşirii furtului şi până la agresarea victimei de către inculpat trecuse un interval de circa 2 săptămâni.
Starea de tulburare şi tensiunea psihică provocate inculpatului de sustragerea bunurilor sale, s-au diminuat pe parcursul celor două săptămâni, astfel că reacţia agresivă a acestuia faţă de victimă, mult întârziată momentului în care s-a consumat furtul, nu poate fi întreruptă ca o provocare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., însă aşa cum corect a reţinut instanţa de apel nu trebuie ignorată atunci când se individualizează pedeapsa.
Ţinând cont de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de apel a fost cea care a apreciat just cu privire la pedeapsa ce se cuvine a fi aplicată inculpatului, raportându-se atât la pericolul social concret al faptei, la circumstanţele reale, dar şi la cele personale ale inculpatului, în aşa fel încât scopul prevăzut de art. 52 C. pen., să fie satisfăcut.
Referitor la susţinerea reprezentantului parchetului făcută în faţa Curţii, cu ocazia dezbaterilor recursului declarat de inculpat, în sensul că latura civilă a fost greşit soluţionată, Curtea verificând actele şi lucrările dosarului în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) constată că instanţa de apel a procedat corect stabilind în sarcina inculpatului obligaţia de a achita prestaţia periodică în favoarea părţii civile I.S. până la împlinirea vârstei majoratului, iar dacă se va afla în continuarea studiilor şi după această vârstă dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
Această obligaţie derivă din acţiunea ilicită a inculpatului şi are în vedere şi obligaţia legală de întreţinere pe care ar fi avut-o victima faţă de copilul său minor, această obligaţie a inculpatului fiind independentă de o eventuală pensie de urmaş, care în cauză nici nu putea fi obţinută atâta timp cât victima în timpul vieţii a lucrat realizând venituri sporadice din munci ocazionale. Semnificativă este şi poziţia inculpatului care a fost de acord cu plata acestei prestaţii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că îl va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei nr. 257 din 1 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 5 aprilie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3914/2004. Penal. Conlfict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 393/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176... → |
|---|
