ICCJ. Decizia nr. 3987/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3987/2004

Dosar nr. 3425/2004

Şedinţa publică din 20 iulie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 570 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M.I., în temeiul dispoziţiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen.

S-a reţinut că petiţionarul M.I. se află în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi f) C. pen. şi art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.

Condamnatul şi-a motivat cererea de întrerupere a executării pedepsei arătând că suferă de afecţiuni fizice care nu fac posibilă continuarea executării pedepsei, starea sa de sănătate fiind incompatibilă cu regimul de detenţie.

Instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize medico – legale la nivelul Institutului naţional de medicină legală Mina Minovici Bucureşti pe baza căreia a stabilit că afecţiunile de care suferă condamnatul nu îl pun pe acesta în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Apelul declarat de condamnat a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 383 din 21 mai 2004.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul M.I., solicitând admiterea cererii sale şi întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.

Recursul nu este fondat.

Starea sănătăţii condamnatului M.I. a fost examinată din punct de vedere medico – legal, iar expertiza efectuată în cauză a concluzionat că unele afecţiuni necesită supraveghere medicală şi controale periodice de specialitate, iar afecţiunea oftalmologică va trebui rezolvată printr-o internare de scurtă durată sub pază, într-o unitate medicală de profil şi tratată chirurgical, dar că, în actualul stadiu evolutiv al bolilor, întreruperea pedepsei nu se impune.

În aceste împrejurări, Curtea constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 455 – art. 453 lit. a) C. proc. pen. şi urmează să respingă recursul ca nefondat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 383 din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe recurent să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iulie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3987/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs