ICCJ. Decizia nr. 4034/2004. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4034/2004
Dosar nr. 4329/2004
Şedinţa publică din 30 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, investită cu judecarea apelurilor declarate, printre alţii şi de inculpatul C.R.F. împotriva sentinţei penale nr. 613 din 7 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest şi a inculpatului C.R.F.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că împotriva inculpaţilor s-a pronunţat o sentinţă de condamnare la pedepse privative de libertate, în ce-l priveşte pe recurentul inculpat de 9 ani închisoare, şi că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, deci este necesară menţinerea lui în stare de arest preventiv şi în cursul judecării apelurilor.
Inculpatul C.R.F., în termen legal a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, motivele invocate în esenţă fiind acelea că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii şi lipsa pericolului social al persoanei lui, aşa încât după opinia sa lăsarea în libertate nu are cum să influenţeze actul de justiţie.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 din acelaşi cod şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, şi există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentinţa penală nr. 613 din 7 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, printre alţii, şi pe inculpatul C.R.F. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1706 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 1, pedeapsă executată alăturat de cea stabilită în prezenta cauză, în final executând 9 ani închisoare.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 99 lit. b) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare.
Conform art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1706/2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti şi s-a dispus a fi executată alăturat de cea aplicată în prezenta cauză, în final executând 3 ani şi 8 luni închisoare, iar în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
În cursul judecării apelurilor declarate de inculpaţi împotriva sentinţei, la termenul de judecată din 23 iunie 2004, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor reţinându-se că aceştia au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni de pericol social grav, şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea respectivei măsuri.
Referitor la motivele de recurs invocate, acestea privesc fondul cauzei şi nu relevă temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.
Verificând, din oficiu, temeinicia şi legalitatea încheierii recurate, Curtea constată că în raport de gradul de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului şi de necesitatea de a se asigura desfăşurarea cu claritate a procesului penal, există, în continuare, temeiuri ce justifică menţinerea acestuia în stare de arest preventiv.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.F. împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1880/2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4016/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4088/2004. Penal. Art.211 c.p. Recurs → |
|---|
