ICCJ. Decizia nr. 4009/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4009/2004
Dosar nr. 3466/2004
Şedinţa publică din 27 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 365 din 12 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul U.L.C.F. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi e) şi a art. 76 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod.
S-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui briceag.
Pe latură civilă, în baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că părţile vătămate G.A.M., C.A.S. Bucureşti şi Spitalul Clinic Colţea Bucureşti, nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 25 februarie 2003, inculpatul, fost prieten al lui G.A.M., tânără ce se afla împreună cu un cunoscut în zona parcării auto de lângă Centrul Comercial U. din sectorul 3 al capitalei, i-a aplicat fetei mai multe lovituri de cuţit în gât şi în cap.
Foaia de observaţie clinică întocmită la internarea în spital, a înscris că victima a prezentat plagă înjunghiată latero-cervical stâng, penetrantă, cu interesarea elementelor vasculare din pedicolul tiro-lingvofacial, plagă înjunghiată regiunea malară dreapta şi temporomaxilară dreaptă, multiple plăgi tăiate transfixiante cu interceptarea aponevrozei pericraniene, plăgi tăiate degetele I-II şi medius mâna dreaptă şi plagă preauricular stâng. La examenul pulmonar, s-a constatat un emfizem subcutanat cervical şi toracic superior.
Raportul de expertiză medico-legală a reţinut că G.A.M. a prezentat leziuni traumatice multiple care se puteau produce prin loviri repetate cu un obiect tăietor – înţepător, au necesitat 16–18 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
În apelul declarat, parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului, considerată a fi prea blândă, iar inculpatul apelant a considerat că în cauză s-a stabilit greşit situaţia de fapt şi vinovăţia sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 384 din 24 mai 2004 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de inculpat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege, care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Din interpretarea prevederilor legale menţionate, se reţine că pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii şi al duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acesteia de a se reeduca.
Lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră, de recunoaştere a săvârşirii faptei avută de inculpat nu pot conduce, automat, la considerarea lor ca împrejurări care să atenueze răspunderea penală, ci trebuie să se raporteze şi la celelalte criterii de individualizare, pericolul social şi urmările pe care fapta le-a produs sau care puteau să se producă.
În cauză rezultatul letal nu s-a produs datorită intervenţiei medicilor.
Având în vedere cele de mai sus, se apreciază că pedeapsa de 5 ani închisoare, executabilă prin privare de libertate, corespunde prevederilor art. 72 şi ale art. 52 C. pen.
Ca atare, recursul declarat de parchet fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 384 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul U.L.C.F.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 365 din 12 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că o majorează de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 26 februarie 2003 până la 27 iulie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4005/2004. Penal. Art.174 , 176 .pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1730/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
