ICCJ. Decizia nr. 4123/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4123/2004
Dosar nr. 4172/2004
Şedinţa publică din 11 august 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 296 din 8 aprilie 2004 a Tribunalului Iaşi, inculpatul S.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului S.C. şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive, respectiv perioada începând cu data de 13 ianuarie 2004 până la zi.
S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părţii vătămate W.A.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond reţine următoarele:
Partea vătămată W.A. locuieşte în municipiul Iaşi, pe strada Socola.
În după-amiaza zilei de 13 ianuarie 2004, în jurul orei 16,30, partea vătămată se întorcea acasă de la serviciu având asupra sa, între altele, un telefon mobil marca NOKIA 3310 pe care îl ţinea în buzunarul cojocului cu care era îmbrăcată.
În momentul în care W.A. se deplasa prin dreptul staţiei de troleibuz situată pe strada Socola (staţia amplasată în faţa Casei Sindicatelor), inculpatul S.C., care se afla în acea staţie, a observat telefonul mobil din buzunarul hainei părţii vătămate, moment în care a luat hotărârea să-l sustragă.
În scopul de a-şi pune în executare hotărârea infracţională, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată până la scara blocului în care locuia aceasta din urmă. Ajuns la unul dintre cele două lifturi ale blocului, inculpatul a deschis uşa liftului şi a invitat-o pe partea vătămată în interior, lucru pe care aceasta l-a acceptat (având convingerea că inculpatul a procedat astfel din politeţe). Auzind că partea vătămată dorea să urce la etajul 8 al blocului, inculpatul i-a spus acesteia că el merge la etajul 9. Cele două părţi au urcat împreună cu liftul până la etajul 8, unde după ce W.A. a deschis uşa liftului pentru a coborî, inculpatul, din spate, a introdus mâna în buzunarul cojocului părţii vătămate şi a sustras telefonul mobil al acesteia. Simţind că inculpatul i-a luat telefonul, partea vătămată a strigat după ajutor, strângând totodată geanta în care avea actele personale şi o sumă de bani.
Inculpatul S.C. a tras iniţial de geanta părţii vătămate cu scopul de a smulge însă, nereuşind acest lucru, a împins-o pe W.A., aceasta căzând în exteriorul liftului, pe case scării. Pentru a o împiedica pe partea vătămată să ţipe şi astfel să-şi alarmeze vecinii şi pentru a-şi asigura totodată scăparea, inculpatul a ieşit din lift şi în timp ce W.A. era căzută pe pardoseală s-a aplecat asupra acesteia, a început să o lovească cu pumnii peste faţă.
Urmare ţipetelor părţii vătămate, pe casa scării a ieşit din locuinţă şi martora N.V. care, văzând ce se întâmplă, a intervenit verbal întrebându-l pe inculpat „ce faci domnule acolo". În acel moment, inculpatul S.C. s-a ridicat şi a intrat în lift cu intenţia de a fugi, lucru pe care nu a reuşit să-l facă, întrucât martora V. a deschis uşa liftului împiedicându-l astfel că plece.
În acelaşi timp, în faţa liftului a venit şi martorul C.A., locatar al respectivului bloc, care l-a imobilizat pe S.C. şi l-a condus în apartamentul familiei părţii vătămate.
Imediat ce a pătruns în interiorul apartamentului familiei W., inculpatul a aruncat jos, în holul apartamentului, telefonul sustras, gest ce a fost observat de martorul C.A. şi de tatăl părţii vătămate, numitul W.V.
Partea vătămată s-a ridicat de jos, a pătruns în locuinţa familiei sale şi din locul ce i-a fost indicat de către numitul C.A., şi-a ridicat telefonul mobil.
Ulterior, urmarea sesizării telefonice făcute de către numitul W.V., la faţa locului au sosit organele de poliţie care au procedat la legitimarea şi reţinerea inculpatului S.C.
Conform certificatului medico-legal nr. 92 din 14 ianuarie 2004, partea vătămată W.A. a prezentat tumefacţie şi echimoze ce au necesitat pentru vindecare o zi îngrijire medicală.
S-a reţinut că prejudiciul cauzat părţii vătămate W.A., în valoare de 2.500.000 lei, reprezentând contravaloarea telefonului sustras a fost recuperat.
Audiat asupra situaţiei de fapt atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie", recunoscând în parte învinuirea ce i-a fost adusă prin actul de inculpare. Astfel, inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată W.A., însă a negat că i-ar fi sustras telefonul mobil.
Apelul formulat împotriva acestei sentinţe a fost respins, reţinându-se că atât încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie, cât şi individualizarea pedepsei sunt corecte.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, solicitând reducerea pedepselor prin luarea în considerare a circumstanţelor personale favorabile.
Examinând cauza în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, se constată că, recursul formulat de inculpat este nefondat, întrucât pedeapsa aplicată este orientată către minimul special în condiţiile în care inculpatul a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie pentru săvârşirea mai multor fapte de acelaşi gen şi în pofida probelor de vinovăţie a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Aşa fiind, cum nici din oficiu nu se constată aspecte care să conducă la casarea hotărârilor, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 218 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 218 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 ianuarie 2004, la 11 august 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4121/2004. Penal. L143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4125/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
