ICCJ. Decizia nr. 4295/2004. Penal. Art.211 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4295/2004
Dosar nr. 4416/2004
Şedinţa publică din 27 august 2004
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 585 din 29 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4385/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul B.A. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
A fost respinsă, ca neîntemeiată cererea inculpatului B.A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 180 alin. (1) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 5 mai 2003 la zi.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.A. la plata sumei de 9.000.000 lei despăgubiri către partea civilă I.L.E., reprezentată legal de I.A.
A fost obligat inculpatul la 2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarele:
Prin rechizitoriul de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 2673/P/2003 din 25 august 2003, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La data de 2 mai 2003, inculpatul B.A. a sustras, prin violenţă, un lănţişor de aur în valoare de 9.000.000 lei aparţinând părţii vătămate I.L.E.
Fapta a fost comisă, în jurul orelor 17,30, când partea vătămată se deplasa pe str. Timonierului şi s-a întâlnit cu inculpatul B.A. Acesta a acostat-o, reproşându-i că datorită ei B.M. (un prieten al inculpatului) execută o pedeapsă cu închisoarea, astfel, că a ameninţat-o, a agresat-o fizic, lovind-o cu palma peste faţă şi în spate cu piciorul, apoi i-a smuls lănţişorul de la gât.
Partea vătămată era însoţită de verişoara sa, T.G., iar inculpatul de martorul E.G. Întrucât prejudiciul nu a fost recuperat, partea vătămată a solicitat despăgubiri civile în cuantum de 9.000.000 lei.
Inculpatul B.A. nu a recunoscut fapta săvârşită, respectiv sustragerea lănţişorului părţii vătămate, precizând că, într-adevăr s-a certat cu aceasta şi a lovit-o dar nu i-a luat lănţişorul.
Prima instanţă a apreciat că probele administrate în cauză impun cu certitudine concluzia comiterii faptei de tâlhărie de către inculpat în împrejurările sesizate de partea vătămată.
Martora T.G., prezentă la locul faptei, a arătat că inculpatul a lovit-o pe I.L.E., apoi i-a smuls lănţişorul din aur de la gât.
Martorul E.G. (prieten cu inculpatul) a susţinut însă că, B.A. nu a sustras lănţişorul, fapt relatat şi de martorul Z.I. (fratele concubinei inculpatului).
Tribunalul a apreciat că depoziţiile acestor, doi martori sunt evident subiective şi nu pot fi reţinute, fiind înlăturate.
Edificatoare este însă depoziţia martorului R.V., care deplasându-se spre casă, a văzut momentul când inculpatul i-a dat părţii vătămate „o palmă mai tare peste faţă care a zdruncinat-o, după care i-a pus mâna la gât şi i-a luat lănţişorul pe care îl purta".
În cauză a fost audiată şi martora I.A., mama părţii vătămate, care a confirmat împrejurarea că în ziua de 2 mai 2003, fiica sa purta la gât lănţişorul din aur pe care îl cumpărase.
Tribunalul a constatat că plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu depoziţiile martorilor T.G., R.V. şi I.A., conduc la concluzia vinovăţiei inculpatului.
Tribunalul a înlăturat declaraţiile martorilor E.G. şi Z.I. ca nesincere, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, iar pe de altă parte aceştia sunt prietenul şi fratele concubinei inculpatului.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, împrejurările comiterii acesteia, datele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, cu o comportare sinceră în cursul procesului penal.
În baza art. 334 C. proc. pen., tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului B.A. din art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 211 alin. (2) lit. c), întrucât, faptele anterioare au fost comise în minorat.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel inculpatul.
În principal, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., susţinând că, el doar a lovit-o pe partea vătămată şi nu i-a sustras lănţişorul de aur, după cum a afirmat aceasta.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate pe care a considerat-o prea severă.
Prin Decizia penală nr. 498/ A din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.A.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la 5 mai 2003 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti, a constatat că pe baza probelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt expusă anterior, pe care a încadrat-o corespunzător şi în drept.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.A. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
În principal, inculpatul a susţinut că faptei pe care a săvârşit-o i s-a dat o greşită încadrare juridică în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în realitate fapta comisă de el fiind o faptă de lovire, ce se încadrează în dispoziţiile art. 180 alin. (1) C. pen., întrucât nu i-a sustras părţii vătămate lănţişorul din aur, aşa cum a afirmat aceasta.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi de datele sale personale.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că incul-patul a comis infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 2 ani 2003, după ce a agresat-o psihic şi fizic pe partea vătămată I.L.E., i-a smuls lănţişorul din aur pe care aceasta îl purta la gât.
Fapta a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate care, constant a arătat că inculpatul nu numai că a lovit-o, dar i-a sustras şi lănţişorul din aur pe care îl purta, cu declaraţiile martorilor T.G. (ce o însoţea pe partea vătămată) şi R.V. care au arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu palma peste faţă, după care i-a smuls lănţişorul.
Apărările inculpatului, care a susţinut constant că nu a sustras lănţişorul de la gâtul părţii vătămate şi că a comis infracţiunea de lovire, au fost făcute pro causa, în vederea diminuării răspunderii penale.
Astfel, în mod corect, instanţele, de fond şi apel, au înlăturat ca nesincere declaraţiile inculpatului, din ansamblul probator administrat în cauză, ca de altfel şi ale martorilor E.G. şi Z.I. (prieteni şi respectiv fratele concubinei inculpatului).
Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat în subsidiar de inculpatul B.A. nu este fondat, pedeapsa aplicată acestuia fiind corect individualizată.
Astfel, la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de tâlhărie (între 5 şi 20 ani închisoare), natura infracţiunii şi gradul de pericol social sporit al acesteia, modul de acţionare şi împrejurările comiterii faptei, urmările socialmente periculoase, precum şi persoana inculpatului care, deşi este tânăr, în minorat a comis şi alte infracţiuni şi a avut o atitudine procesuală de nerecunoaştere a faptei, în pofida probelor care atestă vinovăţia sa.
Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului, orientată spre minimul special prevăzut de lege, corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Pe de altă parte, infracţiune de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar şi prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
În atari condiţii, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei.
În plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 mai 2003 la 27 august 2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 498 din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 mai 2003 la 27 august 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4294/2004. Penal. Art.211al.2 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4300/2004. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
