ICCJ. Decizia nr. 4517/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4517/2004
Dosar nr. 1573/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1270 din 17 decembrie 2003, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) din acelaşi cod.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1), cu referire la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de 24 de ore, din data de 6 octombrie 2003 şi a arestului preventiv, cu începere de la 7 octombrie 2003, la zi.
A luat act că partea vătămată P.E.C. nu a formulat pretenţii civile în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunului.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 2.000.000 lei din care, onorariul avocat din oficiu de 400.000 lei, a fost avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, la data de 5 octombrie 2003, în jurul orelor 16,30, inculpatul S.I. însoţit de numitul M.M. se deplasau pe B-dul Nicolae Grigorescu către direcţia Complexului T., împrejurare în care a observat-o, venind din faţă, pe partea vătămată P.E.C., vorbind la telefonul mobil.
Inculpatul a luat hotărârea de a deposeda partea vătămată de respectivul telefon mobil, hotărâre pe care a comunicat-o numitului M.M. şi, imediat după ce au depăşit partea vătămată, s-a întors şi i-a smuls telefonul din mână, lovind-o totodată, cu palma peste faţă.
Cei doi, au încercat să-şi asigure scăparea prin fugă, însă, au fost prinşi şi imobilizaţi cu ajutorul numiţilor P.C. şi C.A., tatăl şi respectiv, vărul părţii vătămate, care se deplasau în zonă cu un autoturism.
Prejudiciul a fost acoperit în natură, prin restituirea bunului.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei deduceri a arestării preventive, prin omiterea reţinerii de 24 de ore din 5 octombrie 2003 a inculpatului şi a individualizării pedepsei considerată prea blândă, în raport de gravitatea faptei, împrejurările şi modalităţile în care a fost comisă, astfel că reţinerea circumstanţelor atenuante şi coborârea ei sub minim sunt nejustificate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 62 din 3 februarie 2004, a respins apelul declarat de parchet, ca nefondat, reţinând că, în concordanţă cu materialul probator de la dosar, instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, iar individualizarea pedepsei este judicioasă, având în vedere că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este în vârstă de 20 de ani, a recunoscut fapta, ceea ce a justificat reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva deciziei penale, în termenul legal, a declarat recurs parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului.
S-a susţinut că instanţele de fond şi de apel au evaluat şi valorificat insuficient, în procesul individualizării sancţiunii penale, elementele obiective şi subiective specifice cauzei, aplicând inculpatului o pedeapsă prea blândă, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de limitele de pedeapsă prevăzute de Partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform dispoziţiilor legale menţionate, se impunea ca instanţele de judecată să analizeze ansamblul împrejurărilor şi circumstanţelor cauzei şi să aprecieze că, din complexul acestora se desprinde, în mod precumpănitor, o semnificaţie agravantă, dacă avem în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei, care demonstrează periculozitatea crescută a inculpatului. Astfel, acesta a acţionat asupra unei persoane de sex feminin, într-un loc public, profitând şi de faptul că era însoţit de un alt tânăr.
Un element de natură a circumstanţia negativ persoana inculpatului este şi atitudinea sa de a-şi motiva fapta ca urmare a consumului de substanţe psihotrope.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au indicat ca motiv de aplicare a unei pedepse cu mult coborâte sub minimul special prevăzut de lege (5 ani), atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut şi regretat fapta săvârşită.
Or, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, inculpatul a negat exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate, pălmuirea acesteia peste obrazul şi urechea dreaptă.
Mai mult decât atât, trebuie reţinut că la momentul imobilizării sale de către tatăl părţii vătămate, inculpatul l-a muşcat pe acesta de mâna dreaptă pentru a-şi asigura scăparea (declaraţia numitului P.C.)
Faţă de cele de mai sus, Curtea apreciază că pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv-educativ al sancţiunii penale, prevăzut de art. 52 C. pen. şi că pentru înfăptuirea cu eficienţă a actului de justiţie se impune modificarea acestei pedepse, în sensul de a fi majorată la 3 ani închisoare.
În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care solicită aplicarea faţă de inculpatul S.I. a unei pedepse mai severe, fiind fondat, va fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi casate hotărârile atacate şi se va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 62 A din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul S.I.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 1270 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o majorează de la un an şi 6 luni închisoare, la 3 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii de 24 de ore din data de 5 octombrie 2003 şi al arestării preventive de la 6 octombrie 2003, la 14 septembrie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4515/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4518/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
