ICCJ. Decizia nr. 4519/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4519/2004
Dosar nr. 2103/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 299 din 2 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, a fost condamnat inculpatul D.N. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata arestării preventive a inculpatului de la 2 august 2003 la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat cantitatea de 2,764 gr. heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, sigilată cu sigiliul tip MI nr. 29878.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 4.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în urma denunţului numitului B.G., în sensul că la intersecţia şos. Mihai Bravu cu şos. Iancului, la un chioşc de flori se vinde heroină, organele de poliţie au pus la dispoziţia denunţătorului suma de 400.000 lei, formată din 4 bancnote a câte 100.000 lei fiecare, inscripţionate cu praf galben fluorescent cu menţiunea „droguri".
Denunţătorul s-a deplasat la chioşcul de flori şi a cumpărat de la bărbatul care vindea flori două doze de heroină.
Imediat au intervenit organele de poliţie care au depistat doi bărbaţi, identificaţi ca fiind D.N. şi N.P. Asupra inculpatului D.N. au fost găsite cele 4 bancnote inscripţionate de poliţie, iar în interiorul chioşcului, într-un coş de gunoi, au fost găsite 7 doze de heroină şi o punguţă mai mare tot cu heroină în greutate de 3 grame.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză, toată cantitatea de heroină găsită însumează 3,160 grame, heroina fiind prevăzută în tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000, reprezentând drog de mare risc.
Inculpatul a recunoscut constant săvârşirea faptei, arătând că vindea droguri de aproximativ 2 luni în zona Baicului şi de câteva zile şi la florăria unde era angajat. Drogurile le cumpăra de la un băiat pe nume M. cu care se întâlnea în zona Bucur Obor, inculpatul declarând că este de acord să colaboreze cu organele de anchetă în vederea depistării numitului M.
La data de 10 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, dosar aflat în prezent pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în această cauză inculpatul D.N. a fost audiat în calitate de martor şi a recunoscut că obişnuia să procure heroină de la M.G.
De asemenea, inculpatul a recunoscut că, în ziua de 01 august 2003 a vândut 2 doze de heroină numitului B.G., cu suma de 200.000 lei doza şi că celelalte 7 doze de heroină le primise spre a fi vândute. În legătură cu punga găsită în chioşc, conţinând tot heroină, inculpatul a precizat că ştia ce conţine dar urma să-i fie înmânată lui M.G. de către N.P.
Declaraţiile inculpatului s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu procesul-verbal de depistare, cu planşele foto, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, cu declaraţiile denunţătorului şi cu declaraţiile martorilor V.C.M. şi N.P.
În drept, fapta inculpatului de a comercializa heroină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În cauză au fost reţinute şi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, având în vedere colaborarea inculpatului cu organele de poliţie pentru tragerea la răspundere penală a numitului M.G.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul D.N., care a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 237/ A din 1 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata arestării preventive a acestuia de la 2 august 2003 la zi.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 900.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.N. care, prin apărătorul ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi reţinerea de circumstanţe atenuante personale, întrucât este infractor primar.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Reexaminând cauza sub aspectul criticii referitoare la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D.N., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, nu se constată temeiuri pentru a se da eficienţă circumstanţelor atenuante judiciare, o pedeapsă într-un cuantum mai redus nefiind aptă a îndeplini funcţiile şi a realiza scopul pedepsei, în contextul în care infracţiunea a fost săvârşită, cât şi a caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp.
Infracţiunile de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri în vederea consumului propriu prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social.
Aceste infracţiuni, de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate.
Inculpatul prezintă un grad ridicat de periculozitate socială, având în vedere că a recurs la obţinerea mijloacelor materiale necesare, pe căi ilicite, şi anume prin vânzarea de droguri de mare risc.
Pe de altă parte, atitudinea inculpatului de colaborare cu organele de cercetare a fost materializată de instanţa de fond, prin aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, respectiv prin reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, prevăzute de textul sancţionator şi prin aplicarea unei pedepse la limita minimă. Împrejurarea că inculpatul este infractor primar nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante personale, cu atât mai mult cu cât acesta nu avea nici o ocupaţie, procurându-şi mijloacele de existenţă din vânzarea de droguri.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38115 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 2 august 2003 la 14 septembrie 2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 237/ A din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 august 2003, la 14 septembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4518/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4521/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
