ICCJ. Decizia nr. 4556/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen.; Decr.328/1966. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4556/2004
Dosar nr. 2349/2004
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Beiuş, prin sentinţa penală nr. 496 din 28 octombrie 2002, condamnă pe inculpatul C.O.D. la pedepse de 6 luni, respectiv 8 luni de închisoare, pentru două infracţiuni de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul, fără permis de conducere, prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, şi la pedepse de 4 ani, 3 ani şi respectiv 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru trei infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. a), toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 36 alin. (1), raportat la art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod, instanţa a dispus descontopirea pedepsei de un an de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 607 din 2 decembrie 1999 şi cea de 4 ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 334 din 10 iulie 2001, ambele ale Judecătoriei Beiuş, pedepse ce fuseseră contopite prin sentinţa penală nr. 258 din 21 mai 2002 a aceleiaşi instanţe.
Aceste pedepse au fost contopite cu cele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani de închisoare, sporită la 4 ani şi 6 luni de închisoare.
De asemenea, a dispus ca, alăturat acestei pedepse, să execute şi 10 luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 607 din 2 decembrie 1999 a Judecătoriei Beiuş, pentru care, iniţial, s-a dispus graţierea, cât şi cea de un an şi 4 luni de închisoare, stabilită, în final, prin Decizia penală nr. 201/R/2000 a Curţii de Apel Oradea, suspendată, condiţionat, în temeiul art. 81 C. pen., şi faţă de care, ulterior, s-a dispus revocarea suspendării executării, prin sentinţa penală nr. 334 din 10 iulie 2001 a Judecătoriei Beiuş, urmând ca, în final, inculpatul să execute 6 ani şi 8 luni de închisoare, din care a fost dedusă detenţia preventivă, de la 6 iunie la 8 octombrie 2001 şi de la 4 ianuarie 2002, la zi.
S-a reţinut că, în luna octombrie 2000, inculpatul a condus, de două ori, un autoturism, fără a poseda permis de conducere, iar în perioada octombrie 2000 – ianuarie 2001, a săvârşit trei infracţiuni de furt calificat în dauna părţilor vătămate SC H. SA Ştei (două fapte) şi HG
Tribunalul Bihor a respins apelurile inculpaţilor C.O.D. şi H.F.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 409 şi art. 410 C. proc. pen., declară recurs în anulare sus-menţionatelor hotărâri, cu motivarea, esenţială, că ele sunt contrare legii, în ceea ce priveşte mecanismul de stabilire a pedepsei.
Recursul în anulare este întemeiat.
În adevăr, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., există concurs de infracţiuni când două sau mai multe fapte penale au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
De asemenea, potrivit art. 36 din cod, dacă infractorul, condamnat definitiv, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi art. 35. Dispoziţiile art. 34 şi art. 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
În art. 39 alin. (1) se arată că, în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi art. 35.
Totodată, art. 10 din Legea nr. 137/1997 prevede că persoanele graţiate care, în curs de 3 ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa rămasă neexecutată.
Din fişa de cazier judiciar şi dosarele anexate rezultă că inculpatul C.O.D. a fost condamnat anterior, astfel:
1. Prin sentinţa penală nr. 2145 din 26 iunie 1998 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 201 din 14 martie 2000 a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului la un an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pentru o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a reţinut că, în perioada iunie - iulie 1994, împreună cu alţi trei coinculpaţi, s-a deplasat în mai multe localităţi din judeţele Hunedoara şi Gorj, unde au încheiat, fără a avea dreptul, în numele SC T. SRL Oradea şi SC A. SRL Oradea, mai multe comenzi pentru confecţionarea de rulouri şi jaluzele, banii încasaţi cu titlu de avans cheltuindu-i în interes personal.
2. Judecătoria Beiuş, prin sentinţa penală nr. 607 din 2 decembrie 1999, menţinută prin Decizia penală nr. 561 din 5 septembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova, a condamnat pe inculpat la un an de închisoare, pentru infracţiunea silvică prevăzută de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se că, la 20 decembrie 1998, a sustras materialul lemnos rezultat din tăierea fără drept, de către o altă persoană, a 10 arbori.
Totodată, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, a revocat graţierea pedepselor de 10 luni şi, respectiv, de 8 luni de închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 255 din 7 mai 1998 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin Decizia penală nr. 1831 din 25 noiembrie 1998 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, pe care le-a contopit, urmând ca inculpatul să execute rezultanta de 10 luni de închisoare, pe lângă cea aplicată în cauză.
3. Judecătoria Beiuş, prin sentinţa penală nr. 334 din 10 iulie 2001, menţinută prin Decizia penală nr. 109/ R din 5 februarie 2000 a Curţii de Apel Oradea, a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani de închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 alin. (2) din acelaşi cod, a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de un an şi 4 luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2145 din 26 iunie 1998, pe care să o execute alături de pedeapsa stabilită în cauză.
S-a reţinut că, la 17 ianuarie 2001, împreună cu coinculpatul B.G.E., a pătruns în incinta Casei de Copii din Ştei, de unde au sustras mai multe bunuri.
Pe de altă parte, prin sentinţa penală nr. 258 din 21 mai 2002, Judecătoria Beiuş admite cererea inculpatului şi, în baza art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele de un an de închisoare, respectiv 4 ani închisoare, aplicate prin sentinţele penale nr. 607 din 2 decembrie 1999 şi nr. 334 din 10 iulie 2001 ale Judecătoriei Beiuş, urmând să execute 4 ani de închisoare.
Alăturat acesteia, a dispus să execute atât pedeapsa de 10 luni de închisoare, a cărei graţiere condiţionată a fost revocată prin sentinţa nr. 607/1999 a Judecătoriei Beiuş, precum şi cea de un an şi 4 luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2145 din 26 iunie 1998 a Judecătoriei Oradea, a cărei suspendare condiţionată a fost revocată prin sentinţa penală nr. 334 din 10 iulie 2001 a Judecătoriei Beiuş. În final, a scăzut timpul arestării preventive de la 6 iunie la 8 octombrie 2001 şi de la 4 ianuarie 2002, la zi.
Evident că faptele ce au făcut obiectul primelor două hotărâri judecătoreşti sunt concurente.
În consecinţă, instanţele trebuiau să descontopească pedeapsa de 4 ani de închisoare, stabilită prin sentinţa nr. 258/2002 a Judecătoriei Beiuş, în pedepsele componente, apoi să repună în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa 607/1999 a Judecătoriei Beiuş.
În continuare potrivit art. 36 alin. (1) lit. a), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., trebuia să contopească pedeapsa de un an de închisoare (aplicată prin sentinţa nr. 607/1999) cu cea de un an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2145 din 26 iunie 1998 a Judecătoriei Oradea, în pedeapsa cea mai grea, de un an şi 4 luni de închisoare, după ce, în prealabil, conform art. 85 din acelaşi cod, a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispuse prin ultima sentinţă menţionată.
Întrucât fapta sancţionată prin sentinţa nr. 334 din 10 iulie 2002 a Judecătoriei Beiuş, a fost săvârşită la 17 ianuarie 2001, după rămânerea definitivă, la 5 decembrie 2000, a sentinţei nr. 607/1999 a Judecătoriei Beiuş şi la 14 martie 2000, a sentinţei nr. 2145/1998 a Judecătoriei Oradea, precum şi până la executarea pedepselor stabilite prin aceste hotărâri, aceasta se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, urmând ca pedeapsa de 4 ani de închisoare, aplicată pentru această faptă, să fie contopită, conform art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 şi art. 35 C. pen., cu pedeapsa rezultantă, anterior menţionată, de un an şi 4 luni de închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani de închisoare.
Totodată, aceeaşi faptă, comisă la 17 ianuarie 2002, se situează şi în termenul condiţie al graţierii condiţionate a pedepselor de 10 luni şi 8 luni de închisoare, aplicate prin sentinţa nr. 255 din 7 mai 1998 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin Decizia nr. 1831 din 25 noiembrie 1998 a Curţii de Apel Timişoara, motiv pentru care, potrivit art. 10 din Legea nr. 137/1997, trebuia revocată graţierea condiţionată, contopite cele două pedepse în cea mai grea, de 10 luni de închisoare şi dispusă executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă, de 4 ani, anterior menţionată, urmând, deci, a executa 4 ani şi 10 luni de închisoare.
Întrucât faptele deduse judecăţii, în prezenta cauză, săvârşite în perioada octombrie 2000 - ianuarie 2001, se situează înainte de rămânerea definitivă a sentinţei nr. 334/2001, prin Decizia nr. 109/2002 a Curţii de Apel Oradea, sunt concurente, motiv pentru care, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată în speţă, de 4 ani şi 6 luni de închisoare, trebuie contopită cu aceea de 4 ani şi 10 luni de închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 ani şi 10 luni de închisoare.
Totodată, se impunea deducerea detenţiei de la 6 iunie la 8 octombrie 2001 şi de la 4 ianuarie 2002, la zi.
Neprocedând astfel, ci aplicându-i inculpatului o pedeapsă rezultantă prin cumularea aritmetică a trei pedepse, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii, în ceea ce priveşte mecanismul de stabilire a pedepsei.
Urmare acestui procedeu, inculpatul ar fi trebuit să execute 6 ani şi 8 luni de închisoare, mai mare decât cea legală, de 4 ani şi 10 luni de închisoare, cu un an şi 10 luni de închisoare.
Aşa fiind, în baza art. 4141 C. proc. pen., recursul în anulare va fi admis, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 496 din 28 octombrie 2002 a Judecătoriei Beiuş şi deciziei penale nr. 225/ A din 16 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor, privind pe inculpatul C.O.D.
Casează în parte hotărârile atacate, în sensul că, rejudecând cauza privind pe inculpatul C.O.D.:
1. descontopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 258 din 21 mai 2002 a Judecătoriei Beiuş, în pedepsele componente, de un an şi respectiv, 4 ani închisoare;
2. repune, în individualitatea lor, pedepsele de un an închisoare, 10 luni închisoare şi 8 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 607 din 2 decembrie 1999 a Judecătoriei Beiuş;
3. conform art. 85 C. pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 4 luni de închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 2145 din 26 iunie 1998 a Judecătoriei Oradea;
4. în baza art. 36 alin. (1) lit. a), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 607/1999 a Judecătoriei Beiuş, cu aceea de un an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 2145/1998 a Judecătoriei Oradea;
5. conform art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 şi art. 35 C. pen., contopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 334 din 10 iulie 2001 a Judecătoriei Beiuş, cu pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 2145/1998 a Judecătoriei Oradea, pedeapsă în care s-a contopit aceea de un an închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 607/1999 a Judecătoriei Beiuş, cum s-a arătat la pct. 4 din această decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare;
6. în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, revocă graţierea condiţionată, a pedepselor de 10 luni şi 8 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 255 din 7 mai 1998 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin Decizia penală nr. 1831 din 25 noiembrie 1998 a Curţii de Apel Timişoara, pedepse pe care le contopeşte în cea mai grea, de 10 luni închisoare, care va fi executată alături de aceea, rezultantă, de 4 ani, adică 4 ani şi 10 luni închisoare;
7. în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 496 din 28 octombrie 2002 a Judecătoriei Beiuş cu aceea de 4 ani şi 10 luni, menţionată la pct. 6 din această decizie, urmând ca inculpatul să execute 4 ani şi 10 luni de închisoare;
Deduce detenţia preventivă a inculpatului de la 6 iunie până la 8 octombrie 2001 şi de la 4 ianuarie 2002 până la 15 septembrie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4554/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4557/2004. Penal. într.exec. Recurs → |
|---|
