ICCJ. Decizia nr. 4553/2004. Penal. L143/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4553/2004
Dosar nr. 3866/2004
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 325 din 5 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, i-a condamnat pe inculpaţii:
- O.F. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, pentru consum propriu, fără drept, a unor droguri, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 553/2002 a Tribunalului Bucureşti, pedeapsă ce a fost adăugată celei de 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilindu-se ca inculpatul să execute în total 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus perioada executată din pedeapsa anterioară de la 17 martie 2002 la 7 iunie 2002. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
- P.L. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen.
Aceeaşi inculpată a mai fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în vederea consumului propriu de droguri, faptă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. d) C. pen., la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatei şi s-a dedus prevenţia de la 15 august 2002 la zi.
- P.ŞT. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Totodată, inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de un an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din durata pedepsei, prevenţia cu începere de la 15 august 2002 la zi.
Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat cantitatea de 0,76 gr. heroină în amestec cu cofeină, rămasă în urma analizelor de laborator.
Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat suma de 600.000 lei dobândită din valorificarea drogurilor de către inculpaţii P.Şt. şi P.L.
Conform art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul P.Şt. a sumei de 2.530.000 lei ridicată conform procesului verbal de la 15 august 2002.
Inculpaţii au fost obligaţi la câte un milion lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în ziua de 15 august 2002, inculpaţii P.Şt. şi P.L. (soţi) au vândut 3 doze de heroină numiţilor T.V. şi G.C., cu suma de 600.000 lei, că inculpata P.L. a mai deţinut, în vederea vânzării, 9 bile ce conţineau heroină în amestec cu cofeină, că ambii inculpaţi au consumat heroină şi că inculpatul O.F. a consumat heroină şi deţinea în vederea consumului 5 comprimate de Diazepam, fără a avea prescripţie medicală.
Pe baza denunţurilor formulate de martorii T.V. şi G.C., organele de poliţie au inscripţionat 6 bancnote de câte 100.000 lei cu textul „Droguri", folosind creion galben fluorescent, le-au înmânat denunţătorilor, în vederea cumpărării unor doze de heroină de la persoanele denunţate, aflate în imobilul din Bucureşti, str. Livezilor. Martorii au achiziţionat 3 doze de heroină de la inculpata P.L., căreia i-au înmânat bancnotele inscripţionate, aceasta predându-le soţului ei, inculpatul P.Şt., de faţă fiind şi sora acestuia, P.G., precum şi inculpatul O.F. La scurt timp în apartamentul, unde a avut loc tranzacţia, au pătruns organele de poliţie însoţite de un procuror şi un martor asistent, procedând la identificarea inculpaţilor şi a numitei P.G., ca şi la efectuarea percheziţiei acestora şi a locuinţei.
În cursul percheziţiei inculpata P.L. a simulat o criză cardiacă şi a mers în baie, unde a aruncat din gură în vasul W.C. un flacon de medicamente în care se aflau 9 bile ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare galbenă.
Fiind supuse expertizei, s-a constatat că substanţa, din conţinutul bilelor, era heroină în amestec cu cofeină, având o greutate de 0,65 grame.
Asupra inculpatului P.Şt. s-a găsit suma totală de 3.130.000 lei, compusă din mai multe bancnote, printre care se aflau şi cele 6 bancnote inscripţionate „Droguri", primite de la martorii denunţători. Substanţa fluorescentă, cu care fuseseră impregnate respectivele bancnote, a mai fost identificată şi pe mâinile inculpaţilor P.Şt. şi P.L.
Tot cu ocazia percheziţiei, asupra inculpatului O.F. s-au găsit 2 fiole cu heroină, 5 comprimate de Diazepam şi mai multe seringi hipodermice.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza proceselor verbale de constatare a infracţiunii flagrante, planşelor foto, rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, denunţurilor şi declaraţiilor martorilor T.V. şi G.C., ale martorilor L.I., D.A., dovezilor de depunerea heroinei, coroborate cu recunoaşterea parţială a inculpaţilor.
Apelurile declarate de cei trei inculpaţi, împotriva sentinţei de condamnare, au fost respinse ca nefondate, prin Decizia penală nr. 450/ A din 16 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Inculpaţii au formulat recurs, în termen, criticând hotărârile pronunţate în cauză în ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepselor, cerând reducerea lor.
Inculpatul P.Şt. a solicitat, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., făcând referire la motivele scrise depuse la dosar.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând hotărârile atacate şi actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 şi de cele care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că atât situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, cât şi individualizarea pedepselor au fost stabilite corect, corespunzător probelor şi în raport de dispoziţiile art. 52 – art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţele au analizat amplu şi judicios probele dosarului şi au înlăturat motivat unele reveniri ale inculpaţilor asupra primelor recunoaşteri făcute de ei în cursul urmăririi penale.
Astfel, au fost coroborate denunţurile celor doi martori, cu procesul verbal de prindere în flagrant şi cu cel de percheziţie, reţinându-se că inculpatul P.Şt. a fost prezent când soţia sa, P.L., a vândut drogurile, i-a cerut să numere bine banii, apoi i-a primit de la aceasta, efectuând acte materiale ce constituie latura obiectivă a infracţiunii de trafic de stupefiante.
Înlăturând ca nesincere şi nejustificate revenirile ulterioare asupra recunoaşterii iniţiale făcute de inculpatul P.Şt., în sensul că el s-a hotărât împreună cu soţia sa să vândă droguri, instanţele, pronunţând hotărârile criticate, au stabilit corect situaţia de fapt şi nu au comis nici o eroare în aprecierea probelor.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, au fost respectate toate criteriile prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dându-se eficienţă circumstanţelor atenuante recunoscute în favoarea soţilor P., care nu au antecedente penale şi au în întreţinere 4 copii minori, dar avându-se în vedere şi starea de recidivă a inculpatului O.F.
Aşa fiind, Curtea constatând că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursurile inculpaţilor menţinând aceste hotărâri.
Se va computa din durata pedepselor perioada arestării preventive a celor doi inculpaţi, P.Şt. şi P.L., cu începere de la 15 august 2002 la zi şi se va constata că inculpatul O.F. este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.F., P.Şt. şi P.L. împotriva deciziei penale nr. 450/ A din 16 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 15 august 2002 la 15 septembrie 2004 pentru inculpaţii P.Şt. şi P.L.
Constată că inculpatul O.F. este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 4552/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4554/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
---|