ICCJ. Decizia nr. 4550/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4550/2004
Dosar nr. 2199/2004
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162 din 6 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului B.M.V. la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 3 iulie 2003 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate M.D. şi C.D. nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după – amiaza zilei de 3 iulie 2003, inculpatul împreună cu numiţii M.C.R. şi D.R.L. se deplasau cu autoturismul Dacia 1310 pe B-dul Gheorghe Şincai din Bucureşti, autoturismul fiind condus de numitul M.C.
Inculpatul i-a cerut şoferului să oprească autoturismul şi a coborât, lipsind o perioadă scurtă de timp, după care s-a întors în fugă şi i-a cerut lui M.C. să pornească maşina şi să se deplaseze din acel loc.
În acest timp, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată M.D., care se deplasa pe trotuar, a lovit-o cu pumnii în zona cefei şi i-a smuls de la gât un telefon mobil marca Motorola.
Partea vătămată a încercat să se opună, însă inculpatul a lovit-o cu capul de o maşină din apropiere, după care a fugit, s-a urcat într-un autoturism Dacia 1310, i-a cerut lui M.C. să plece, iar telefonul sustras i l-a dat lui D.R. în contul unei datorii fără să-i aducă la cunoştinţă provenienţa acestuia.
Partea vătămată l-a urmărit pe inculpat, iar un martor ce nu a putut fi identificat, i-a comunicat că inculpatul s-a urcat într-un autoturism Dacia 1310.
Partea vătămată a anunţat organele de poliţie care după circa o oră şi jumătate l-a depistat pe inculpatul B.M.V. în acelaşi autoturism condus de M.C., în timp ce aceştia se deplasau pe B-dul Constantin Brîncoveanu.
În seara zilei de 26 iunie 2003, inculpatul împreună cu numiţii M.C. şi D.R. se deplasau cu acelaşi autoturism pe Calea Şerban Vodă, iar în zona staţiei RATB Adesgo i-a cerut lui M.C. să oprească şi să parcheze într-o zonă din apropiere şi să-l aştepte.
În acest timp, inculpatul a mers în staţia RATB, unde partea vătămată C.D. aştepta autobuzul 323, fiind aşezată pe o bancă.
Inculpatul s-a poziţionat alături de banca pe care stătea partea vătămată şi după câteva minute, în momentul în care aceasta se ridica pentru a urca în autobuz, inculpatul s-a apropiat din lateral şi i-a smuls telefonul mobil marca Nokia 3310 pe care partea vătămată îl purta la gât pe un şnur.
Inculpatul a părăsit în fugă locul faptei, deplasându-se către locul unde îi spusese lui M.C. să îl aştepte cu maşina, iar telefonul sustras i l-a dat lui D.R., fără să-i spună că provine din furt.
Părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză, deoarece bunurile sustrase au fost restituite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.M.V. care a solicitat achitarea lui pentru infracţiunea de tâlhărie (partea vătămată C.D.) în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este autorul ei şi reducerea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, partea vătămată M.D., sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, prin reţinerea în favoarea lui a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 200 din 19 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A fost dedusă prevenţia inculpatului de la 3 iulie 2003 la zi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.M.V., solicitând achitarea lui în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie privind partea vătămată C.D., deoarece nu este autorul ei şi reducerea pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator prin reţinerea în favoarea a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză şi au aplicat pedepse just proporţionalizate conform criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Susţinerile inculpatului, în sensul că nu este autorul infracţiunii de tâlhărie comisă asupra părţii vătămate C.D. sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Astfel, partea vătămată C.D. în declaraţiile ei a relatat în mod constant că inculpatul B.M.V. este cel care i-a smuls telefonul mobil de la gât, iar martorii D.R. şi M.C. au confirmat susţinerile acestei părţi vătămate, în sensul că inculpatul s-a aflat la locul faptei în timpul săvârşirii acestora.
De asemenea, telefonul sustras de la partea vătămată C.D. avea un semn pe carcasă şi a fost recunoscut de aceasta.
Aşadar, faptul că inculpatul este autorul infracţiunii de tâlhărie comis asupra părţii vătămate C.D. a fost pe deplin dovedit, neexistând motive pentru achitarea lui în sensul solicitat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost corect individualizată, instanţa ţinând seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii ei, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima confruntare cu rigorile legii penale, a avut o poziţie procesuală nesinceră nerecunoscând comiterea infracţiunii de tâlhărie asupra părţii vătămate C.D. şi se află la o vârstă tânără.
În consecinţă, nu există suficiente elemente pentru reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. şi nici pentru reducerea pedepselor aplicate.
De altfel, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare este în măsură să asigure reeducarea inculpatului în vederea reintegrării lui în societate şi prevenţia generală.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 3 iulie 2003 la 15 septembrie 2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.V. împotriva deciziei penale nr. 200 din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 3 iulie 2003 la 15 septembrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4552/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
