ICCJ. Decizia nr. 4592/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4592/2004
Dosar nr. 3960/2004
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 10 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Prahova, inculpatul U.M. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faptă din 18 decembrie 2003, parte vătămată C.P.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că, în seara de 18 decembrie 2003, partea vătămată C.P. a consumat la domiciliul său băuturi alcoolice împreună cu concubina acestuia, martora H.M. În jurul orelor 21,00, partea vătămată a plecat de la domiciliul său din comuna Plopu, sat Gâlmeea, pentru a cumpăra de la un magazin din sat încă o sticlă de ţuică. În momentul în care a părăsit locuinţa, partea vătămată avea asupra sa suma de 970.000 lei reprezentând restul rămas din pensia pe care o primise în aceeaşi zi.
Ajungând la magazinul din sat, partea vătămată a constatat că acesta este închis şi s-a întors către domiciliu, iar în timp ce parcurgea drumul s-a întâlnit cu inculpatul U.M., care este vecinul său.
Inculpatul a aflat că partea vătămată doreşte să cumpere ţuică, astfel încât i-a propus să meargă la martora S.E., soţia patronului magazinului despre care cunoştea că are de vânzare acest produs la domiciliu.
În aceste condiţii, inculpatul şi partea vătămată s-au deplasat la martoră, partea vătămată a achiziţionat în schimbul sumei de 30.000 lei cantitatea de 500 ml ţuică, plecând împreună cu inculpatul către domiciliu şi consumând pe drum o parte din alcool.
În timp ce ambii se aflau pe stradă, într-o zonă mai puţin luminată, inculpatul a agresat-o pe partea vătămată căreia i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona tâmplei, astfel încât partea vătămată a căzut la pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa. Profitând de starea în care se afla partea vătămată, inculpatul a sustras acesteia din buzunare suma de 940.000 lei.
Partea vătămată şi-a recăpătat cunoştinţa, în jurul orelor 1,00, când s-a întors la domiciliu, constatând în dimineaţa următoare că banii i-au fost sustraşi.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Prin Decizia nr. 263 din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale sus menţionate, apreciindu-se că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului iar individualizarea judiciară a pedepsei a fost făcută cu respectarea criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reducerea acesteia.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corespunzător împrejurările în care a fost comisă fapta, încadrarea juridică ce a fost dată acesteia, precum şi vinovăţia inculpatului, date în raport de care a dozat în mod corespunzător pedeapsa aplicată, luând, totodată, în considerare şi circumstanţele personale ale inculpatului, astfel că, în mod corect, instanţa de apel a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat.
Circumstanţele personale invocate de inculpat, constând în atitudinea sinceră a acestuia pe tot parcursul procesului penal, starea financiară precară a familiei sale, al cărei singur susţinător este, au fost avute în vedere la dozarea pedepsei, a cărei reducere sub minimul special nu se impune, având în vedere incidenţa stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinută în sarcina inculpatului pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, respectiv contra patrimoniului.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul U.M. împotriva deciziei nr. 263 din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 decembrie 2003, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4591/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4594/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
