ICCJ. Decizia nr. 4610/2004. Penal. Art. 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4610/2004
Dosar nr. 2665/2004
Şedinţa publică din 17 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Potrivit actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004 Tribunalul Teleorman, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.M., din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Conform art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
S-au interzis inculpatului cu titlul de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 16 ianuarie 2004.
S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă L.I. şi a fost obligat inculpatul B.M. la 39.000.000 lei despăgubiri materiale şi 50.000.000 lei despăgubiri morale către aceasta.
A fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă L.I. şi 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.M. lucra în cadrul Cantonului Silvic Bucureşti de 13 ani, cunoscându-l pe L.F., victima din prezenta cauză, precum şi pe H.P., martor în prezenta cauză, deoarece aceştia efectuau activităţi silvice în pădurea în care lucra inculpatul, având posibilitatea ca pentru munca depusă să adune material lemnos.
La 30 ianuarie 2003, martorul H.P. şi victima L.F., pe fondul consumului de băuturi alcoolice au hotărât să meargă în pădure şi să scoată buturugi, întâlnindu-se cu inculpatul în jurul orelor 15,00. Deoarece la întâlnirea cu inculpatul aceştia l-au rugat să le permită să adune crengi, spunându-i că vor scoate buturugile mai târziu, iar inculpatul nu a fost de acord, cei doi, martorul şi victima, s-au îndepărtat de canton şi apreciind că inculpatul va pleca din pădure, s-au hotărât să taie cu joagărul un stejar.
După două ore, observând că L.F. şi H.P. nu s-au înapoiat, inculpatul B.M. a mers după aceştia şi, realizând că tăiaseră un stejar pe care îl încărcaseră într-o căruţă, l-a lovit cu palma peste faţă pe H.P. şi aflându-se într-o stare de puternică tulburare, generată de faptul că cei doi tăiaseră fără consimţământul său copacul, a exercitat acte de violenţă şi asupra lui L.F., cu pumnii şi picioarele, astfel cum a observat martorul H.P., aflat la o distanţă de 40 de metri.
Apreciind că după loviturile aplicate lui L.F., inculpatul s-a calmat, martorul a revenit la căruţă, moment în care inculpatul i-a solicitat să îl şteargă cu zăpadă pe faţă pe L.F., pentru a înlătura sângele.
După consumarea faptei, inculpatul B.M. s-a deplasat la domiciliul martorului S.P., situat la 300 metri şi i-a cerut să-l însoţească la canton, pentru a porni autoturismul, care era defect.
După 10 minute de încercări nereuşite de pornire a maşinii, inculpatul a relatat martorului că a surprins două persoane care intenţionau să sustragă lemne, solicitându-i să-l însoţească în pădure.
Ajungând în apropierea locului unde victima era căzută, în prezenţa martorului S.P. inculpatul l-a întrebat pe H.P., dacă peste victimă a căzut vreun lemn sau dacă l-a bătut, lovindu-l încă o dată pe martor peste faţă.
Ulterior, după ce au descărcat lemnele aflate în căruţă la canton, martorii S.P. şi H.P. au revenit cu inculpatul la locul în care se afla victima, pe care au aşezat-o în căruţă, ocazie cu care inculpatul i-a spus martorului H.P. să-l transporte pe L.F. acasă, iar dacă este cazul la spital, afirmând că se descurcă el.
Sosind la domiciliul victimei, martorul a transportat victima în locuinţă împreună cu R.T., împrejurare în care aceasta a observat că victima prezintă urme recente de violenţă şi se află în stare de inconştienţă.
Fără să cunoască gravitatea leziunilor şi apreciind că ulterior L.F. şi B.M. se vor împăca, H.P. a spus soţiei victimei că acesta a consumat alcool şi a căzut.
Inculpatul nu a relatat în acea zi conducerii Ocolului Silvic, vreunei cunoştinţe sau soţiei sale, faptul că a surprins două persoane care intenţionau să sustragă lemne şi nici faptul că ar fi exercitat acte de violenţă asupra acestora.
Din actele întocmite în faza de urmărire penală a rezultat că moartea lui L.F. a fost violentă datorându-se hemoragiei cerebromeningee, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral.
Leziunile de violenţă au fost produse prin lovire repetată cu un corp dur, cu caracter vital, având legătură de cauzalitate directă cu decesul (raportul de constatare medico-legală avizat, conform avizului nr. E.2/2501/2003).
În completarea raportului de necropsie, pe parcursul urmăririi penale, s-a arătat prin adresa nr. 36/A/214/2003, eliberată de S.M.L. Teleorman, faptul că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure, pumnii şi picioarele, chiar cisme.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost audiată partea civilă L.I., precum şi martorii C.A., E.Ş., N.M., S.P., H.P., R.T., L.D., B.Ş., R.M., E.E., C.M., efectuându-se şi un raport de expertiză, privind detectarea comportamentului simulat.
Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că H.P. şi L.F. au ajuns la cantonul inculpatului cu căruţa martorului, în jurul orei 13,30, în ziua de 30 ianuarie 2003, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Cei doi au plecat în pădure, iar inculpatul a rămas la canton, unde a încercat să-şi repare autoturismul, care nu mai pornea şi a efectuat o serie de alte activităţi.
În pădure, H.P. şi L.F., considerând că inculpatul a plecat de la canton, au hotărât să taie un stejar, pe care apoi să îl sustragă astfel cum a declarat martorul H.P.
După ce au tăiat copacul cu un joagăr pentru a nu face zgomot şi l-au urcat în căruţă, acoperind lemnul cu o folie, au fost surprinşi de inculpatul B.M.
Instanţa de fond a reţinut că faptele sunt relatate în mod diferit de inculpat şi martorul H.P., singurii prezenţi la locul faptei în momentul agresiunii.
Martorul a relatat că inculpatul a venit în pădure, l-a înjurat şi i-a dat o palmă peste faţă, astfel încât fiindu-i teamă, a fugit şi s-a ascuns după un copac, de unde a observat că inculpatul l-a lovit şi pe L.F., reproşându-i faptul că au tăiat stejarul.
Ulterior, întorcându-se la locul unde se aflau victima şi inculpatul, martorul H.P., la cererea inculpatului B.M., a şters victima de sânge cu zăpadă.
Inculpatul a plecat de la locul faptei, iar după 30 de minute a revenit, însoţit de martorul S.P., întrebându-l pe H.P. dacă peste victimă a căzut vreun lemn sau dacă a fost lovit de martor.
În ceea ce-l priveşte pe inculpat, instanţa de fond a arătat că acesta a relatat faptul că după ce a mers în pădure să vadă care este motivul pentru care cei doi întârziau atât de mult, a observat căruţa încărcată cu lemne, iar pe L.F. căzut la circa 2 metri faţă de căruţă.
Conform declaraţiei sale, inculpatul afirmă că, la întrebarea sa referitoare la starea victimei, martorul H.P. i-a spus că L.F. este beat.
De asemenea, inculpatul a mai arătat că nu a exercitat în nici un fel violenţe fizice asupra martorului sau victimei, nu a fost înarmat cu nici un obiect şi, fiind întuneric nu a observat dacă victima prezintă urme de violenţă, deşi aceasta se afla întinsă cu faţa în sus.
Inculpatul a mai arătat că i-a solicitat martorului H.P. să rămână acolo, mergând la locuinţa lui S.P., căruia i-a relatat că i-a surprins pe cei doi în pădure sustrăgând lemne, iar pe L.F. l-a găsit căzut lângă căruţă.
Declaraţia dată în instanţă de inculpat diferă de cea dată la urmărirea penală, în sensul că la cercetarea judecătorească inculpatul a arătat că i-a surprins pe cei doi în pădure, dar nu a relatat nimic martorului S.P., cu privire la faptul că victima era căzută lângă căruţă.
De asemenea, din cele afirmate de inculpat a rezultat că acesta l-a întrebat pe H.P., în prezenţa martorului, despre ceea ce s-a întâmplat, H.P., răspunzându-i că L.F. este beat şi aşa se comportă când este beat.
Indignat de faptul că martorul minte, inculpatul l-a lovit pe acesta cu palma peste faţă, conform declaraţiei sale fiind singurul act de violenţă exercitat.
Instanţa a reţinut că varianta relatată de martorul H.P. este cea care corespunde adevărului, pentru următoarele considerente:
Inculpatul avea o motivaţie pentru a îl lovi pe L.F., determinat de faptul că îi surprinsese sustrăgând lemne în pădure, deşi avusese încredere în ei şi le încredinţase efectuarea diverselor activităţi silvice, pentru care îi răsplătea, dându-le material lemnos.
O astfel de motivaţie, reţine instanţa de fond, nu ar fi existat pentru martorul H.P., care se înţelesese cu victima să taie un copac din pădure, pe care să îl sustragă.
Instanţa de fond a înlăturat declaraţiile inculpatului, ca vădit nesincere şi pentru considerentul că, acesta a încercat să îşi reconstituie dovezi, mergând la martorul S.P., căruia i-a relatat abia după ce nu au reuşit să pornească autoturismul, faptul că victima este căzută în pădure, în stare de inconştienţă.
În ceea ce priveşte încercarea inculpatului a de porni autoturismul, motiv pentru care l-a adus pe martorul S.P., instanţa de fond a reţinut că s-a încercat pornirea autoturismului o singură dată, ceea ce denotă intenţia reală a aducerii martorului S.P. în pădure, pentru a-i povesti faptul că a surprins două persoane la furat.
În ceea ce priveşte întrebările puse martorului H.P. de inculpat, în prezenţa lui S.P., instanţa de fond a reţinut că inculpatul a dorit să sublinieze faptul că abia atunci constatase starea victimei, deşi cunoştea, astfel cum rezultă din chiar declaraţia acestuia, despre faptul că L.F. este în stare de inconştienţă în pădure.
În declaraţia olografă martorul S.P. a arătat că H.P. a răspuns că nici nu l-a bătut, nici nu a căzut vreun lemn peste el. În celelalte declaraţii, a arătat că răspunsul martorului H.P. a fost acela că L.F. este beat şi se comportă ca atare.
Reţinerea martorului H.P. în a da răspunsul exact este datorată, conform instanţei de fond, faptului că inculpatul i-a cerut să nu spună nimic despre cele întâmplate, întrucât victima îşi va reveni şi se vor înţelege a doua zi.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului B.M. şi dat fiind faptul că la testarea cu poligraful, de trei ori, s-au evidenţiat modificări psiho-fiziologice, specifice comportamentului simulat.
Martorul H.P., supus şi el testului poligraf, nu a relevat asemenea modificări.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, instanţa de fond a reţinut că, din concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală, în sensul că leziunile au avut caracter vital, existând legătură de cauzalitate directă cu decesul, nu se poate în mod automat încadra acţiunea inculpatului în infracţiunea de omor.
Instanţa de fond a apreciat că inculpatul nu a urmărit, dar nici nu a acceptat producerea rezultatului.
Astfel, martorul H.P. a arătat că inculpatul, după ce a lovit victima, i-a cerut să nu spună nimănui ceea ce s-a întâmplat, deoarece se va descurca a doua zi cu L.F.
De asemenea, martorul a arătat că nu a comunicat soţiei victimei cele întâmplate şi nici nu a anunţat organele de poliţie, considerând că victima îşi va reveni a doua zi.
Atitudinea inculpatului faţă de faptă rezultă, conform celor afirmate de instanţa de fond şi din aceea că a îndemnat martorul să ducă victima, dacă este cazul, la spital şi de aici convingerea inculpatului că victima îşi va reveni.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că inculpatul a dorit doar să lovească pe cei aflaţi în pădure, astfel cum a procedat şi cu H.P.
În raport de aceste împrejurări, de modalitatea de comitere a faptei, de mobilul inculpatului, acea de a-i aplica o corecţie victimei pentru tăierea copacului, de starea fizică a făptuitorului la momentul comiterii faptei, stare de tulburare puternică cauzată de faptul că cei doi au dorit să sustragă copacul, deşi a avut încredere în ei, instanţa de fond a reţinut că forma de vinovăţie este praeterintenţia, făptuitorul fiind în culpă în raport de rezultatul mai grav produs, moartea victimei.
În ceea ce priveşte despăgubirile acordate părţii civile, instanţa de fond a reţinut că, deşi soţia victimei a solicitat 100.000.000 lei despăgubiri materiale şi 70.000.000 lei daune morale, în cauză au fost dovedite, din declaraţiile martorului E.E, ginerele părţii civile şi a martorei C.M., fiica părţii civile, prejudicii materiale în cuantum de 39.000.000 lei, reprezentând cheltuielile făcute cu prilejul înmormântării şi a celorlalte obiceiuri creştineşti.
Cu privire la despăgubirile morale, instanţa a apreciat că acestea se justifică, raportat la pierderea suferită de partea civilă, prin moartea soţului său, acordându-le într-un cuantum de 50.000.000 lei, având în vedere scuza provocării reţinută în favoarea inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul B.M. şi partea civilă L.I.
În motivele de apel formulate de Parchet, se critică hotărârea în ceea ce priveşte latura penală, respectiv greşita schimbare a încadrării juridice, deoarece în raport de numărul şi intensitatea loviturilor, zonele vizate, în cauză a fost probată intenţia de a ucide a inculpatului şi, deci, existenţa infracţiunii de omor. Totodată, se arată că pedeapsa aplicată este prea mică, în raport de gradul de pericol social al faptei.
Cu privire la soluţionarea laturii civile, se critică hotărârea pentru omisiunea obligării în solidar a inculpatului, în calitate de prepus, cu partea responsabilă civilmente Direcţia Silvică Teleorman, în calitate de comitent, la plata despăgubirilor materiale.
În apelul inculpatului B.M. se critică hotărârea în ceea ce priveşte greşita condamnare a inculpatului, apreciindu-se că în mod constant acesta a negat săvârşirea faptei, neexistând nici o probă care să ateste vinovăţia inculpatului.
În apelul părţii civile se critică hotărârea cu privire la omisiunea reţinerii solidarităţii părţii responsabile civilmente şi a inculpatului, solicitându-se totodată acordarea despăgubirilor cerute de partea civilă. Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 212/ A din 24 martie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi apelul părţii civile L.I., împotriva sentinţei penale nr. 18 din 16 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Teleorman.
Desfiinţează sentinţa penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3926/2003 al Tribunalului Teleorman şi, pe fond, rejudecând:
În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul B.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de provocare.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsă perioada de la 1 februarie 2003 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă L.I. şi obligă inculpatul B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Silvică Teleorman, la plata a 39.000.000 lei despăgubiri materiale şi 50.000.000 lei daune morale.
Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la 9.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 1.500.000 lei către partea civilă.
Respinge apelul inculpatului B.M. ca nefondat.
În termenul legal şi împotriva acestei decizii au declarat recurs parchetul şi inculpatul.
Prin recursul declarat de parchet se critica soluţia instanţei de apel, pentru aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele legale, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin recursul declarat de inculpat hotărârile sunt criticate pentru eronata apreciere a probatoriului şi greşita sa condamnare, în loc de a fi achitat în baza art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Recursul declarat de parchet este fondat.
Examinându-se actele şi probele administrate, faţă de criticile aduse, dar şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea reţine că, instanţa de apel, a făcut o evaluare corectă a acestora şi situaţia de fapt stabilită corespunde pe deplin activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de inculpat.
Se mai constată că, în concordanţă cu situaţia de fapt, repetatele lovituri (14 semne de violenţă) aplicate de inculpat, victimei, în zone vitale, justifică în fapt şi drept încadrarea juridică, în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
În consecinţă şi susţinerile inculpatului în sensul că, nu este el autorul faptei penale, pentru care a fost trimis în judecată, sunt simple apărări neconfirmate însă de probatoriul cauzei.
Împrejurările concrete în care s-a comis fapta, întemeiat şi legal, au determinat cele două instanţe, să reţină şi scuza provocării, ca circumstanţă atenuantă pentru inculpat, în condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
În procesul de individualizare a pedepsei, se constată, însă că ambele instanţe au coborât cuantumul acesteia sub limita legală permisă şi prevăzută de art. 76 alin. (2) C. pen.
Astfel, potrivit acestui text, raportat la art. 174 C. pen. (ce incriminează fapta săvârşită), prin aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa minimă legală, putea fi de 3 ani şi 4 luni şi nu de 3 ani închisoare, după cum nelegal a fost stabilită.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet urmează a fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Rejudecând, în limita celor analizate, se va stabili pedeapsa legală.
Se vor aplica şi prevederile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 212 din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul B.M.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., pe care o majorează de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 17 septembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4609/2004. Penal. Recuzare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4611/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
