ICCJ. Decizia nr. 4717/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4717/2004

Dosar nr. 4166/2004

Şedinţa publică din 22 septembrie 2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2286 din 28 aprilie 2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 556 din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.

Timpul arestării preventive a fost dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de la 26 decembrie 2001 la 28 aprilie 2004.

Recurentul a fost obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut că, la data de 25 decembrie 2002, împreună cu alte două persoane, inculpatul B.C. l-a lovit cu cuţitul pe P.T.I., cauzându-i decesul.

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa penală nr. 449 din 13 octombrie 2003, a dispus condamnarea inculpatului B.C., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen., la pedeapsa de 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă de 401 zile din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 147/1999 a Judecătoriei Pucioasa şi în baza art. 39 C. pen., s-a dispus contopirea acestuia cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2001, la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.000.000 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă în acelaşi cuantum.

Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 556 din 15 decembrie 2003.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită cu 30 zile, de la 15 decembrie 2003 până la 13 ianuarie 2004.

Perioada arestării preventive a fost dedusă la zi, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400.000 lei, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, completarea probatoriilor administrate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul este nefondat, materialul probator administrat în cauză indicându-l fără dubiu, pe inculpat drept autor al infracţiunii de omor deosebit de grav săvârşită asupra victimei P.T.I.

Împotriva deciziei penale definitive nr. 2286 din 28 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condamnatul B.C. a formulat contestaţie în anulare la data de 14 mai 2004, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare de atac, asupra motivului pe care se sprijină contestaţia şi a dovezilor depuse ori invocate.

Contestaţia în anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 lit. e) – i), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

În funcţie de motivul arătat, termenul de introducere a contestaţiei este de 10 zile de la începerea executării în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen. şi nelimitat în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul invocat de condamnatul B.C., acela al constatării nevinovăţiei sale, nu este prevăzut printre cele expres şi limitativ stabilite de articolul 386 C. proc. pen.

Condamnatul nu a respectat nici dispoziţiile legale ale articolului 388 C. proc. pen., privind termenul de formulare a contestaţiei în anulare.

În aceste condiţii, Curtea constată că cererea de contestaţie este inadmisibilă, ea fiind inaptă de a produce efecte juridice şi urmează a fi respinsă ca atare.

Condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând dispoziţiile art. 386 – art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de condamnatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 2286 din 28 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Obligă pe condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4717/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie în anulare