ICCJ. Decizia nr. 4721/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4721/2004
Dosar nr. 3249/2004
Şedinţa publică din 22 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului Teleorman, inculpatul U.M.I. a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 62 lit. a) din Legea nr. 192/2001, modificată prin Legea nr. 42/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Teleorman în prima zi de marţi din lunile februarie şi octombrie;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, locuinţă sau reşedinţă sau orice deplasare care depăşeşte opt zile precum şi întoarcerea.
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
d) să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească au mai fost condamnaţi inculpaţii C.D., pentru infracţiunile prevăzute de art. 255 C. pen. şi art. 62 lit. a) din Legea nr. 192/2001, modificată prin Legea nr. 42/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ambele cu art. 74 – art. 76 C. pen. şi Ş.G.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 62 lit. a) din Legea nr. 192/2001 modificată prin Legea nr. 42/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 – art. 76 C. pen.
S-a reţinut că în noaptea de 9 octombrie 2002, inculpaţii C.D. şi Ş.G.M. au pescuit neautorizat în lacul G. aparţinând Consiliului Judeţean Teleorman. Pescuitul s-a realizat cu acordul paznicului U.M.I. care a pretins 500.000 lei şi a primit de la inculpatul C.D. suma de 100.000 lei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: procese-verbale de constatare, proces verbal de lăsare în custodie, declaraţiile martorilor T.T.A., I.M.I., D.I., T.M., S.F., O.M., G.F., proces-verbal de recunoaştere din grup, fişa privind atribuţiile de serviciu, declaraţiile inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 343 din 13 mai 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpaţii U.M.I. şi C.D.
Prevenţia inculpatului U.M.I. a fost dedusă la zi din durata pedepsei aplicate.
Inculpaţii U.M.I. şi C.D. au fost obligaţi la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul Ş.G.M. fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât a dispus în mod greşit condamnarea inculpatului U.M.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în loc de art. 254 alin. (1) C. pen., nu a stabilit termenul de încercare conform dispoziţiilor art. 862 C. pen. şi nu a dedus arestul preventiv de la 29 noiembrie 2002 la 3 decembrie 2002.
În apelul său, inculpatul U.M.I. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că intenţia a fost să-i prindă şi să-i identifice pe cei doi braconieri, iar nu să-şi încalce atribuţiile de serviciu.
Inculpatul C.D. a solicitat achitarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Instanţa de control judiciar a constatat că motivele invocate de procuror în apelul său au constituit erori materiale care au fost îndreptate de instanţă prin încheierea din 5 martie 2004 a Tribunalului Teleorman.
În ceea ce priveşte omisiunea deducerii arestării preventive, în conformitate cu dispoziţiile art. 381 C. proc. pen., instanţa de apel a verificat din oficiu acest aspect şi a dispus computarea perioadei prevenţiei.
Apelul inculpatului U.M.I. a fost apreciat ca nefondat, probele administrate în cauză făcând dovada săvârşirii de către acesta a faptelor reţinute în sarcina sa.
Totodată, şi apelul inculpatului C.D. a fost respins, ca nefondat, constatându-se că acesta nu a fost în eroare cu privire la natura sumei de bani achitată paznicului U.M.I. ca reprezentând mită, iar nu o simplă taxă de pescuit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul U.M.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul prin prisma motivului de casare invocat şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt, au stabilit judicios vinovăţia inculpatului U.M.I. şi au dat încadrarea juridică legală şi temeinică faptelor săvârşite de acesta.
Acţiunea de pretindere şi primire a sumei de bani de către inculpat pentru a le înlesni celorlalţi doi făptuitori braconajul este dovedită prin declaraţiile acestora din urmă care au arătat în mod constant că i-au remis banii pentru a fi lăsaţi să pescuiască ilegal, paznicul însuşi fiind cel care i-a prevenit în două rânduri despre venirea poliţiei.
Martorul T.T.A. a confirmat împrejurarea că în prezenţa sa inculpatul U.M.I. a primit suma de bani de la C.D.
Martorii S.F. a declarat că a auzit discuţia dintre inculpaţii U.M.I. şi C.D. privind remiterea sumei de 100.000 lei pentru ca braconierii să fie lăsaţi să pescuiască.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea constată că soluţia de condamnare a recurentului inculpat U.M.I. este legală şi temeinică, neimpunându-se achitarea acestuia.
Din oficiu, Curtea a luat în examinare motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., privind contradicţia existentă între considerentele hotărârii instanţei de apel şi dispozitivul acesteia.
Decizia penală nr. 343 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a analizat în considerentele sale cele trei apeluri declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpaţii U.M.I. şi C.D., motivând pentru fiecare în parte considerentele aprecierii lor ca nefondate.
Potrivit menţiunilor expres prezentate în expozitivul hotărârii, toate cele trei apeluri au fost respinse, aşa cum, de altfel, s-a reţinut şi în minuta deciziei: „respinge ca nefondate apelurile declarate".
Dispozitivul deciziei penale a preluat în mod eronat, numai soluţia de respingere a apelurilor declarate de inculpaţii U.M.I. şi C.D., omiţând orice referire la recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, investită fiind numai cu recursul inculpatului U.M.I., nu poate dispune trimiterea cauzei instanţei de apel pentru judecarea apelului declarat de procuror, constatând contradicţiile existente între dispozitivul deciziei penale nr. 343 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, considerentele acesteia şi minuta hotărârii judecătoreşti.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman este în defavoarea inculpatului U.M.I., întrucât solicită deducerea perioadei arestării preventive a acestuia pe durata cuprinsă între 29 noiembrie 2002 şi 3 decembrie 2002, în timp ce instanţa de apel a dispus această computare de la 29 noiembrie 2002 la 13 decembrie 2002.
În aceste împrejurări, în propria cale de atac s-ar înrăutăţi situaţia recurentului inculpat, situaţie ce contravine dispoziţiilor art. 3858 C. proc. pen., privind principiul „non reformatio in pejus".
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.M.I. şi să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.M.I. împotriva deciziei penale nr. 343 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4720/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4723/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
