ICCJ. Decizia nr. 4723/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4723/2004
Dosar nr. 5755/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 523 din 3 decembrie 2002 Tribunalul Galaţi i-a condamnat pe inculpaţii:
- P.A.L., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen. (fapte din perioada august – decembrie 2000) la un an şi 2 luni închisoare.
- D.M.
- În temeiul art. 449 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., desfiinţează pe latura penală următoarele: sentinţa penală nr. 225 din 13 septembrie 2002 a Tribunalului Vrancea, în întregime, privind pedepsele individuale şi pedeapsa rezultantă aplicată acestui inculpat; sentinţa penală nr. 257 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Brăila, în parte, respectiv în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare şi pedepsele individuale aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 ani închisoare) şi de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (5 luni închisoare) şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 luni închisoare).
Menţine, din această ultimă sentinţă, pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 luni închisoare) şi de dispoziţiile art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 luni închisoare).
În temeiul art. 43 C. pen., aplică inculpatului D.M. pentru întreaga activitate infracţională reţinută în prezenta sentinţă ca şi prin sentinţele penale nr. 225 din 13 septembrie 2002 a Tribunalului Vrancea şi nr. 257 24 iunie 2002 a Tribunalului Brăila, ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare (acte materiale săvârşite în perioada august 2000 – ianuarie 2002) şi o pedeapsă de un an şi 2 luni închisoare, pentru activitatea reţinută ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (acte materiale din aceeaşi perioadă).
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele de 2 ani şi 8 luni închisoare şi de un an şi 2 luni închisoare aplicate inculpatului D.M. prin prezenta sentinţă, cu pedepsele de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 257/24.06.2002 a Tribunalului Brăila şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, sporită la 2 ani şi 10 luni închisoare.
- C.V.C., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen. (fapte comise în perioada august 2000 – decembrie 2000), la un an şi 2 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. descontopeşte pedeapsa rezultantă de un an închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 257 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Brăila, în pedepsele componente, de un an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de un an şi 2 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, cu pedepsele de un an închisoare şi de 2 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 257/2002 a Tribunalului Brăila, aplicând inculpatului C.V.C. pedeapsa cea mai grea de un an şi 2 luni închisoare, sporită la un an şi 5 luni închisoare.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaţilor minori (la data săvârşirii faptelor) pe durata unor termene de încercare, de 2 ani şi 6 luni pentru inculpata P.A.L. şi de 3 ani pentru inculpatul C.V.C.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului D.M. pe durata termenului de încercare, prevăzut de art. 862 C. pen., de 5 ani.
În baza art. 1101 alin. (1) C. pen. şi art. 863 C. pen., instanţa a stabilit măsurile de supraveghere la care să se supună toţi inculpaţii pe durata termenelor de încercare.
Au fost anulate cele 10 reţete şi s-a dispus confiscarea a 3 fiole Fortral şi a sumei de 637.500 lei, reprezentând contravaloarea a 52 fiole Fortral.
Inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpaţii D.M. şi C.V.C. sunt prieteni din copilărie, iar inculpatul C.V.C. o cunoştea pe inculpata P.A.L.
În luna decembrie 1999 cei trei inculpaţi, aflându-se în locuinţa inculpatului D.M. din mun. Galaţi la o petrecere, au hotărât să-şi injecteze medicamentul Fortral, despre care aflaseră că, în urma administrării, produce o stare de euforie.
Ulterior inculpaţii au procedat la fel, injectându-şi medicamentul în vene prin utilizarea unor seringi de unică folosinţă, astfel încât şi-au creat dependenţă de această substanţă, pe care o procurau prin cumpărare din farmacii.
După apariţia Legii nr. 143/2000 medicamentul Fortral nu mai putea fi procurat decât pe bază de reţetă.
Întrucât inculpatul D.M. ajunsese, în acel moment, la o dependenţă de Fortral care reclama injectarea a 15 fiole zilnic şi cum nu avea acces legal la reţete, acesta, cu ajutorul calculatorului, folosind elementele unei reţete originale (parafa şi semnătura medicului) şi-a confecţionat reţete false, cu ajutorul cărora a procurat medicamentul din farmacii, în beneficiul tuturor inculpaţilor.
Astfel, în perioada 22 septembrie 2000 – 27 octombrie 2000 acesta a falsificat 9 reţete.
S-a stabilit că inculpaţii D.M. şi C.V.C. au desfăşurat în paralel şi aproximativ în aceeaşi perioadă de timp, activităţi infracţionale de acelaşi gen pe raza jud. Brăila şi Vrancea (inculpatul D.M.) şi numai jud. Brăila (inculpatul C.V.C.), fiind condamnaţi prin sentinţa penală nr. 257/2002 a Tribunalului Brăila şi sentinţa penală nr. 225/2002 a Tribunalului Vrancea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, care a solicitat majorarea pedepselor şi înlăturarea dispoziţiei de suspendare a executării acestora, precum şi inculpaţii D.M. şi C.V.C., care au cerut reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 541 din 26 septembrie 2003, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs, împotriva deciziei penale sus-menţionate, criticând-o pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, care se impune corectată, pe de o parte, prin majorarea cuantumului acestora iar, pe de altă parte, prin schimbarea modalităţii de executare, în sensul dispunerii executării acestora în regim de detenţie, precum şi pentru omisiunea aplicării măsurii de siguranţă, prevăzută de art. 113 C. pen., respectiv a obligării la tratament medical a inculpaţilor D.M. şi C.V.C.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, motivat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen., nu este fondat.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţe, a fost recunoscută de inculpaţi, vinovăţia acestora fiind stabilită şi prin celelalte mijloace de probă aflate la dosar.
Încadrarea juridică este legală, instanţa de fond aplicând corect şi tratamentul juridic, prevăzut de art. 36 C. pen., în cazul infracţiunilor aflate în concurs dar judecate separat, precum şi cel de recalculare a pedepsei în cazul prevăzut de art. 43 C. pen., respectiv al judecării ulterioare pentru alte acţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, pentru care inculpaţii au fost anterior definitiv condamnaţi.
Este neîndoielnic că inculpaţii D.M. şi C.V.C., tineri care de la vârsta minoratului şi-au creat prin consum de fortral dependenţă, au săvârşit multiple acte materiale de deţinere de astfel de substanţe pentru consum propriu, interzise, sub sancţiune penală, prin Legea nr. 143/2000.
La stabilirea pedepselor pentru infracţiunile imputate şi la aplicarea celei rezultante, în cazul inculpaţilor D.M. şi C.V.C., precum şi a celei pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei P.A.L., instanţele de fond şi apel, aceasta din urmă prin menţinerea hotărârii celei de fond, au luat în considerare, alături de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la limitele de pedeapsă speciale legale şi dispoziţiile din partea generală a Codului penal incidente cauzei, şi pe cele privind gradul concret de pericol social al faptelor dedus din împrejurările săvârşirii acestora şi persoana făptuitorilor.
S-au avut în vedere, astfel, că la data comiterii faptelor inculpaţii P.A.L. şi C.V.C. erau minori iar inculpatul D.M. era abia trecut de vârsta majoratului, că toţi inculpaţii au avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, continuându-şi studiile după comiterea faptelor.
Inculpatul C.V.C. a devenit din anul universitar 2001/2002 student la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii D.J. Galaţi, iar inculpatul D.M., conform documentelor depuse în recurs, este înscris la cursurile Universităţii Perugia, Italia, pentru străini.
Aşa fiind, se apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate, atât sub aspectul cuantumului cât şi al celui privind modalitatea de executare, respectiv a suspendării, în condiţiile art. 81 C. pen., pentru inculpaţii P.A.L. şi C.V.C. şi în condiţiile art. 861 C. pen., pentru inculpatul D.M., învederându-se justificată şi necesară şi stabilirea, totodată, pentru inculpaţii minori la data comiterii faptelor a măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 863 C. pen.
Sub acest aspect, recursul parchetului este nefondat.
Nici critica din recursul parchetului privind omisiunea luării măsurii de siguranţă a obligării inculpaţilor la tratament medical, prevăzută de art. 113 C. pen., nu este întemeiată.
Potrivit art. 111 C. pen., măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi se iau faţă de persoanele care au comis fapte, prevăzute de legea penală.
Aşa cum rezultă din dosarul cauzei, faptele de deţinere droguri pentru consum propriu au fost săvârşite de către inculpata P.A.L. în perioada 1999 – decembrie 2000, iar de către inculpaţii D.M. şi C.V.C. în perioada 1999 – ianuarie 2002.
În privinţa inculpatei P.A.L. este neîndoielnic că nu mai subzistă starea de pericol pentru înlăturarea căreia să fie necesară măsura de siguranţă, neexistând date din care să rezulte că aceasta ar mai fi comis fapte antisociale ori că există temerea că în viitor va comite, datorită neobligării la tratament medical, asemenea fapte.
Nici în cazul inculpaţilor D.M. şi C.V.C., nu sunt întrunite, la data judecării recursului, condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri de siguranţă.
Aşa cum rezultă din înscrisurile medicale aflate la dosarul instanţei de fond şi la cel al instanţei de apel inculpaţii D.M. şi C.V.C. sunt în evidenţa Spitalului Universitar de Psihiatrie Socola Iaşi, cu internări pentru tratament în secţia psihiatrie – toxico dependente, constatându-se ameliorare clinică.
Aflându-se în evidenţa unei unităţi medicale de specialitate, inculpaţii sunt astfel supuşi măsurilor, prevăzute de art. 27 din Legea nr. 143/2000, respectiv cura de dezintoxicare sau supravegherea medicală, încât nu se justifică, în cazul particular din cauză, reluarea judecăţii de la instanţa de fond pentru dispunerea în mod provizoriu a măsurii de siguranţă, prevăzută de art. 113 C. pen.
Faţă de cele ce preced recursul parchetului, urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, împotriva deciziei penale nr. 541 din 26 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpaţii C.V.C., D.M. şi P.A.L.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate P.A.L., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4721/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4725/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... → |
|---|
