ICCJ. Decizia nr. 4719/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4719/2004
Dosar nr. 503/2004
Şedinţa publică din 22 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 213 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul R.T.;
- în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 4 ani închisoare.
- în baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.F. SA, Regionala C.F. Cluj, suma de 17.209.867 lei despăgubiri civile şi la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 17 februarie 2002 inculpatul R.T. a tăiat, pe o porţiune de 100 metri, între doi stâlpi, circuitele de cupru ale traseului aerian, de telecomunicaţii dintre Staţiile C.F. Ciumeghiu şi Halta Zerind, jud. Bihor, aducând instalaţia în stare de neîntrebuinţare şi însuşindu-şi şi firele.
Prejudiciul, în sumă de 17.209.867 lei, este nerecuperat.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 249 din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul inculpatului, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, fiind susţinut oral de apărătorul desemnat din oficiu, recurentul deşi citat la adresa comunicată prin cererea de la un termen anterior, de amânare a judecăţii, neprezentându-se la dezbateri.
Curtea, examinând recursul în raport de cazurile de casare, care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., la care face trimitere art. 38510 C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită şi rezultă din sesizarea părţii civile, procesul verbal de cercetare a locului faptei, procesul verbal de reconstituire cu planşa foto prin care sunt detaliate şi fixate momentele şi modalităţile de comitere a faptei, reproduse de inculpat, procesul – verbal de percheziţie prin care se atestă găsirea materialului sustras în domiciliul sus-numitului, declaraţiile martorilor C.A., P.O., L.T., adresele părţii civile, coroborate cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale la procuror, în prezenţa apărătorului, prin care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor aşa cum au fost reţinute.
Modificarea poziţiei inculpatului în instanţă, în sensul că doar a sustras baloţii de sârmă de lângă calea ferată, nefiind tăiată sârma de pe stâlpii de telegraf de către el, nu a fost luată în considerare, fiind întemeiat înlăturată întrucât această versiune nu este dovedită şi nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.
La stabilirea pedepselor pentru infracţiunile săvârşite şi la aplicarea celei rezultante s-a ţinut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile legale din partea generală a Codului penal, de limitele de pedeapsă speciale prevăzute de lege şi de persoana inculpatului, recidivist, urmare unor condamnări succesive pentru infracţiuni de furt.
Cererea procurorului de şedinţă de restituire a cauzei la procuror, întrucât în cauză urmărirea penală se impunea a fi făcută în exclusivitate de procuror, conform art. 209 alin. (3) C. proc. pen., în raport de infracţiunea prevăzută de art. 276 C. pen., este nefondată.
În adevăr, urmărirea penală în cauză este obligatoriu să fie efectuată de procuror, fiind atrasă de existenţa infracţiunii prevăzută de art. 276 C. pen.
Aşa cum rezultă din dosar, procurorul a efectuat principalele acte de urmărire penală, respectiv solicitarea de relaţii de la partea civilă, ascultarea martorilor şi a inculpatului, prezentarea materialului de urmărire penală şi, în final, confirmarea rechizitoriului, conform art. 209 alin. (5) C. proc. pen., de către prim procurorul unităţii.
Organul de cercetare penală al Poliţiei Transporturi Feroviare Salonta, a efectuat primele acte de cercetare care nu puteau fi amânate, în baza art. 213 C. proc. pen., pentru identificarea făptuitorului.
Pe de altă parte, potrivit art. 332 C. proc. pen., pentru a fi restituită cauza la procuror atunci când cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent, este necesar ca această constatare să fie făcută înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, în care constatarea s-a produs abia în recurs.
Faţă de cele ce preced, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T., împotriva deciziei penale nr. 249 din 11 decembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4717/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4720/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
