ICCJ. Decizia nr. 4702/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs

Decizii penale ICCJ 2004

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4702/2004

Dosar nr. 2608/2004

Şedinţa publică din 22 septembrie 2004

Asupra recursurilor penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5219/2002:

În baza art. 174 în referire la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul I.G. la o pedeapsă de 20 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul I.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 C. pen., raportat la art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedeapsa de 20 ani închisoare şi pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicate prin prezenta sentinţă, cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, dispunându-se ca inculpatul să execute 20 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, în total 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 35 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsă, perioada executată de inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000 la 26 ianuarie 2004 şi s-a menţinut starea de arest a acestuia, conform art. 350 C. proc. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului I.G. pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 26, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.M. la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata F.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 35 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatei F.M. şi s-a dedus arestarea preventivă a acesteia conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), de la 16 aprilie 2002 la 26 ianuarie 2004.

S-a dispus restituirea bijuteriilor depuse de organele de poliţie la B.N.R., enumerate în inventarul de la dosar urmărire penală, către partea civilă D.R.C.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţi în folosul statului câte 100 dolari S.U.A.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, onorariu avocat oficiu au fost avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 16 aprilie 1992, cunoscând faptul că R.L., deţine în locuinţă bunuri de valoare şi posibil sume de bani, inculpaţii I.G. şi F.M. s-au prezentat la locuinţa acesteia, unde au fost primiţi în interior (sistemele de asigurare de la uşa locuinţei neprezentând urme vizibile de forţare sau efracţie).

Pretextul folosit de cei doi inculpaţi pentru a pătrunde în locuinţă a fost, se pare, dorinţa victimei de a efectua o călătorie peste hotare, unde aveau reşedinţa nişte rude mai îndepărtate.

Inculpaţii s-au prezentat ca oameni de afaceri, care puteau înlesni obţinerea actelor şi vizelor necesare unei călătorii peste hotare, în contextul anului 1992.

Cei doi inculpaţi i-au solicitat gazdei să facă o cafea şi apoi, inculpatul I.G. a lovit victima cu pumnii şi picioarele, pentru ca în final să-i provoace moartea prin asfixie.

Inculpaţii au sustras apoi din locuinţa victimei mai multe bunuri (radiocasetofon, sume de bani, bijuterii şi alte bunuri care nu au mai putut fi stabilite cu exactitate) pe care le-au împachetat.

După uciderea victimei, au pătruns în locuinţă şi făptuitorii I.N. şi D.I. (faţă de care s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, astfel că s-a dispus scoaterea acestora de sub urmărire penală), care au ajutat la transportul bunurilor sustrase.

Cele patru persoane s-au deplasat cu un taxi la locuinţa pe care o închiriase anterior inculpatul I.G.

Bunurile sustrase au fost valorificate de cei doi inculpaţi şi de ceilalţi doi făptuitori, toţi patru părăsind apoi România.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel ambii inculpaţi.

Inculpatul I.G. a solicitat în principal achitarea sa, apreciind că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar o reducere a pedepselor aplicate.

Inculpata F.M. a criticat hotărârea sub aspectul greşitei sale condamnări pentru infracţiunea de omor deosebit de grav la care nu a participat, iar în subsidiar a solicitat o redozare a pedepselor aplicate, faţă de atitudinea sa sinceră şi de faptul că are în întreţinere doi copii minori.

Prin Decizia penală nr. 289/ A din 16 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 849/2004, a fost admis apelul declarat de inculpata F.M. împotriva sentinţei penale nr. 109 din 26 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5219/2002.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei F.M. şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată inculpata la un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 65 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de pe lângă această pedeapsă.

În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., (pedeapsa complementară).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

S-a dedus prevenţia inculpatei de la 16 aprilie 2002 la zi şi a fost menţinută starea de arest a acesteia.

A fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.G., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

S-a dedus prevenţia inculpatului de la 9 iulie 2000 la zi şi a fost menţinută starea de arest a acestuia.

A fost obligat inculpatul I.G. la 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul de avocat oficiu, în sumă de 400.000 lei, pentru inculpata F.M. s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 16 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs, în termen legal, ambii inculpaţi.

Inculpatul I.G. a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea sa ca urmare a lipsei probelor de incriminare, iar în subsidiar reducerea sancţiunilor aplicate.

Inculpata F.M. a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice date faptelor, în infracţiunile de nedenunţarea unor infracţiuni, tăinuirea sau favorizarea infractorului, iar în subsidiar reducerea sancţiunilor aplicate de instanţele anterioare.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanţa de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Din materialul probator administrat în cauză rezultă, fără putinţă de tăgadă că, în ziua de 16 aprilie 1992, inculpatul I.G. împreună cu inculpata F.M., concubina lui la acea dată, au hotărât să meargă împreună acasă la victima R.L., în zona străzii Niţu Vasile şi să o deposedeze de bunuri, prin administrarea de somnifere în cafea, plan la care au renunţat ulterior.

Inculpatul I.G. ştia că victima doreşte să călătorească în străinătate la nişte rude şi, prezentându-se drept om de afaceri, care are relaţii, s-a oferit să o ajute în sensul demersurilor legate de paşaport şi obţinerea vizelor.

În locuinţa victimei, după ce aceasta i-a servit cu cafea şi s-a deplasat în dormitor, a fost urmată la scurt timp numai de inculpatul I.G., care prin violenţe i-a suprimat viaţa, respectiv prin sufocare, lovire cu sau şi de corpuri dure, ori prin comprimarea capului de plan dur.

Imediat după comiterea faptei, inculpatul a procedat la strângerea şi împachetarea unor bunuri din casă, trimiţând-o pe coinculpata F.M. să îi aducă pe numiţii D.I. şi I.N. de la un bar din apropiere, unde se înţeleseseră cu toţii să stea în aşteptare. Ulterior, fiecare cu câte un bagaj în mână a părăsit locuinţa victimei.

Cei doi inculpaţi au plecat din ţară la scurt timp şi au locuit în Germania, Franţa şi Spania.

În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul I.G. nu a recunoscut faptele, arătând că cel care le-a comis este numitul D.I., în timp ce inculpata F.M. a descris în amănunt planul pus la cale în vederea deposedării victimei, întâlnirea ei cu coinculpatul I.G. la Piaţa Romană şi cu cei doi făptuitori mai sus menţionaţi, deplasarea tuturor cu taxiul în zona Berceni, împrejurarea că cei din urmă au rămas într-un bar din apropiere, conform înţelegerii anterioare, până când au fost anunţaţi de ea să vină să încarce mai multe bagaje, ulterior, la circa o lună, părăsirea ţării de către toţi şi împrejurarea că în toate statele prin care au călătorit (Germania, Franţa, Spania) inculpatul I.G. a urmărit-o, ameninţat-o şi lovit-o, în mai multe rânduri, pentru a nu divulga nimic din ceea ce comiseseră împreună.

Pentru o elucidare completă a cauzei, instanţa de fond a audiat martorii propuşi de inculpaţi, respectiv D.I. care a descris pe larg şi în concordanţă cu inculpata F.M. faptele, astfel cum s-au petrecut, de asemeni pe martora O.M.D. (vecină cu victima), ca şi pe martorul U.D. (factorul poştal care aducea lunar pensia), acesta din urmă arătând că, sesizând mirosul greu ce emana din locuinţa victimei, a anunţat vecinii şi poliţia.

Instanţa a audiat-o şi pe fosta soţie a inculpatului I.G., respectiv P.G., ca şi pe martorul N.M., însă din depoziţiile lor nu a putut fi reţinută apărarea inculpatului în sensul că la data de 16 aprilie 1992 şi-ar fi serbat ziua de naştere la domiciliul soţiei, întrucât cei doi erau despărţiţi în fapt din luna februarie 1992, iar ulterior aceasta a fost internată la Spitalul nr. 9 pentru o boală psihică pe perioade mari de timp.

Înalta Curte constată că din toate probele administrate rezultă că inculpatul I.G. a comis faptele de omor deosebit de grav şi tâlhărie, pentru care s-a dispus condamnarea sa, iar apărările făcute în sensul vinovăţiei numitului D.I. nu au fost probate în nici un fel.

Inculpatul a avut la îndemână un timp îndelungat până a fost descoperit, pentru a putea denunţa aceste fapte, însă el nu a făcut-o, cum de altfel nici concubina lui, inculpata F.M. nu a prezentat o astfel de situaţie, chiar în conjunctura în care şi ea a fost condamnată.

Nici unul şi nici celălalt nu aveau de ce să-l ascundă şi să-l menajeze pe numitul D.I. dacă faptele ar fi fost săvârşite de acesta, iar atitudinea de recunoaştere parţială a inculpatei F.M. atestă că faptele au fost comise în condiţiile date, chiar dacă ea se consideră nevinovată în ceea ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav asupra victimei R.L., recunoscând participarea ei la fapta de tâlhărie.

Cererea inculpatului I.G. de achitare pentru aceste fapte este vădit nefundamentată şi nu se sprijină pe argumente de natură a zdruncina încrederea instanţei supreme în temeinicia probatoriilor administrate.

Din chiar atitudinea oscilantă exprimată de inculpat prin cererea subsidiară de reindividualizare a pedepsei, se poate desluşi clar intenţia acestuia de a prelungi atitudinea sa nesinceră, în raport cu faptele deduse judecăţii, aspect ce dovedeşte o dată în plus că acesta nu a conştientizat gravitatea actelor comise şi nu încearcă nici un regret pentru consecinţele acestora.

Prin modul în care s-a comportat în câmpul infracţional şi prin modul în care a acţionat în vederea sustragerii de la răspunderea penală, inculpatul a probat indubitabil că prezintă un pericol real pentru societate şi că sancţiunea ce s-a aplicat corespunde întru totul acestei stări de pericol indusă mediului în care trăia.

În consecinţă, ambele solicitări adresate instanţei pe calea recursului, urmează a fi respinse ca nefondate.

Cu privire la motivele de recurs ale coinculpatei F.M., Înalta Curte constată că acestea au ca suport o greşită apreciere dată faptelor, pentru care a fost dedusă judecăţii.

Este adevărat că starea de complicitate conţine unele elemente comune cu infracţiunile de nedenunţarea unor infracţiuni, favorizarea infractorului sau tăinuire, însă acestea nu conduc la similitudine şi nici nu dau posibilitatea aleatorului în individualizarea modulului infracţional, în care se încadrează faptele autorului.

Complicitatea presupune înţelegerea prealabilă ori simultană cu acceptarea tacită sau expresă a faptelor autorului, lucru perfect realizat în activitatea infracţională desfăşurată de recurentă şi recunoscut de aceasta în declaraţiile date pe parcursul procesului penal.

Individualizarea pedepsei de către instanţele anterioare a respectat întru totul atât criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi elementele de fapt şi de atitudine manifestate de inculpată, astfel că în lipsa unor alte elemente, neinvocate şi probate de aceasta, nu se poate lua în discuţie reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Din oficiu însă, Înalta Curte, constată că recursurile declarate de inculpaţi urmează a fi admise pentru alte considerente decât cele invocate de aceştia, şi anume pentru intervenţia prescripţiei răspunderii penale, în raport cu infracţiunea de tâlhărie, respectiv complicitate la infracţiunea de tâlhărie.

La data săvârşirii faptei (16 aprilie 1992), sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea de tâlhărie era cuprinsă între 2 ani şi 7 ani închisoare, iar potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport de aceste prevederi se judecă la momentul recursului faptele celor doi inculpaţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen., pentru infracţiunile sancţionate de lege cu o pedeapsă de până la 10 ani închisoare, răspunderea penală se prescrie după trecerea unui interval de 8 ani sau dacă au intervenit acte procesuale ce întrerup cursul prescripţiei, termenul se majorează cu încă jumătate din termenul general.

Cum faptele de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie au fost comise de inculpaţi la data de 16 aprilie 1992, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 12 ani s-a împlinit la data de 16 aprilie 2004, astfel că se impune încetarea procesului penal faţă de ambii inculpaţi.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. b) teza II şi lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii I.G. şi F.M., împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la:

- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi ale art. 34 lit. b) C. pen., în ce priveşte pe inculpata F.M., precum şi la dispoziţia de condamnare a acesteia pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 74, art. 76 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP).

- greşita condamnare a inculpatului I.G. pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor, cu înlăturarea sporului de 3 ani închisoare pentru inculpatul I.G. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

Pentru inculpatul I.G.

- 20 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod;

- 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod.

- pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.

Pentru inculpata F.M.

- 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă aplicată pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod;

- un an şi 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) şi art. 13 din acelaşi cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen., va înceta procesul penal faţă de inculpaţii:

- I.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la 16 aprilie 1992);

- F.M., pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la 16 aprilie 1992), în cauză intervenind prescripţia specială a răspunderii penale pentru aceste fapte, cu privire la ambii inculpaţi.

Inculpata F.M. va executa pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174, combinat cu art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.

Conform art. 36 alin. (2) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod, va contopi pedeapsa de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară aplicate inculpatului I.G. prin sentinţa recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod, cu pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul I.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga un spor de 2 ani închisoare, în total, 22 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive a inculpatei F.M. de la 16 aprilie 2002, la 22 septembrie 2004 şi perioada executată de inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000, la 22 septembrie 2004.

Onorariile în sumă de câte 400.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii I.G. şi F.M., împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la:

- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în ce priveşte pe inculpata F.M., precum şi la dispoziţia de condamnare a acesteia pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 74, art. 76 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

Descontopeşte pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor, cu înlăturarea sporului de 3 ani închisoare, pentru inculpatul I.G. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

Pentru inculpatul I.G.

- 20 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod;

- 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod.

Pentru inculpata F.M.

- 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod;

- un an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) şi art. 13 din acelaşi cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen., încetează procesul penal faţă de inculpaţi:

Conform art. 36 alin. (2) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod, contopeşte pedeapsa de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară aplicate inculpatului I.G. prin sentinţa recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod, cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul I.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, în total, 22 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive a inculpatei F.M. de la 16 aprilie 2002, la 22 septembrie 2004 şi perioada executată de inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000, la 22 septembrie 2004.

Onorariile în sumă de câte 400.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2004.

← ICCJ. Decizia nr. 4700/2004. Penal. Extradare. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 4708/2004. Penal. Art. 20- 174, 175 Cod Penal.... →

ICCJ. Decizia nr. 4702/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4702/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs