ICCJ. Decizia nr. 4739/2004. Penal. Recurs art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4739/2004
Dosar nr. 1923/2004
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 614 din 5 noiembrie 2002, a condamnat pe inculpaţii: A.M., A.C., C.C., I.M., A.D., A.C.C., M.F., T.G. şi A.C. la câte 10 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din acelaşi cod.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şi inculpaţii:
- I.C. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din acelaşi cod.
În baza art. 36, raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor sus-menţionate, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 302/1997 a Judecătoriei Răducăneni, urmând ca acesta să execute 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
- B.C.G. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din acelaşi cod.
S-a menţinut beneficiul graţierii condiţionate prevăzută de art. 1 din Legea nr. 137/1997, pentru pedepsele de un an, respectiv 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 4371/1996 a Judecătoriei Iaşi.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru toţi inculpaţii şi s-a dedus din pedepsele aplicate timpul arestării preventive pentru inculpaţii: A.C. de la 31 ianuarie 2000 la zi, A.D. de la 14 ianuarie 2000 la zi, A.C.C. de la 9 decembrie 2000 la zi, I.M. de la 7 ianuarie 2000 la zi, M.F. de la 14 decembrie 1999 la 12 decembrie 2000, T.G. de la 13 ianuarie 2000 la 13 octombrie 2000, A.C. de la 15 ianuarie 2000 la 13 octombrie 2000, C.C. de la 10 decembrie 1999 la 13 octombrie 2000, A.M. de la 13 martie 1997 la 29 decembrie 1999, I.C. de la 14 decembrie 1999 la zi şi B.C.G., durata arestării preventive de o zi – 14 decembrie 1999.
A obligat inculpaţii să plătească părţii civile A.M., suma de 100 milioane lei daune morale, iar minorilor A.I., A.E. şi A.C., suma de 12.400.000 lei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 8 noiembrie 1996 numiţii A.M., A.C., I.M., A.C.C., A.D., F.P., toţi fiind din satul Bazga, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi şi numiţii I.C., D.I. din satul Coropceni, comuna Ciorteşti, judeţul Iaşi, au mers la un bal organizat în gospodăria lui Ş.M. din satul Rotăria, comuna Ciorteşti, judeţul Iaşi. Între aceştia şi nişte tineri din satul Rotăria a avut loc o altercaţie în urma căreia s-au retras în gospodăria lui Ş.A. situată la aproximativ 185 metri de locul unde era organizat balul.
Între timp, C.M., verişoara lui A.M., a plecat de la bal şi s-a deplasat în satul Coropceni, unde la o discotecă l-a întâlnit pe C.C., vărul său, căruia i-a povestit despre altercaţia din Rotăria. Acesta a discutat cu numiţii M.F., D.J., B.I., T.G., H.I., B.G., Z.I., A.C. şi S.V. şi le-a propus să meargă la Rotăria în ajutorul celor care au fost bătuţi.
În jurul orelor 22,30 – 23,00, lângă curtea lui Ş.A. s-au adunat un număr de 21 de persoane. Au discutat despre altercaţia anterioară de la bar, după care printr-o înţelegere comună s-au hotărât să meargă spre gospodăria lui Ş.M., pentru a se răzbuna, lovind orice persoană ce era în cale. Tinerii din acest grup, după ce în prealabil s-au înarmat cu scânduri smulse din gard şi după ce au parcurs circa 130 metri şi au ajuns într-o intersecţie de străzi, i-au întâlnit pe numiţii T.D., A.G., A.J., T.D. şi A.G. au fost imediat atacaţi de o parte din tinerii din grup şi loviţi cu scândurile, însă, au reuşit să fugă de la faţa locului şi să se ascundă. A.J. care venea puţin mai în spate, a nimerit în faţa grupului. Iniţial a fost lovit de către A.M. cu o scândură în partea superioară a corpului, după care A.C.C. l-a lovit cu picioarele în aceeaşi zonă. În continuare, I.C. l-a lovit cu pumnul în abdomen şi i-a pus piedică, iar când victima era în cădere, C.C. l-a lovit cu o scândură în spate. Fiind doborât la pământ, A.J. s-a rostogolit de câteva ori, timp în care I.C. a sărit cu picioarele pe el. După ce victima a rămas nemişcată, atât inculpaţii A.M., A.C., A.C.C., B.C.G., M.F., T.G., A.D., cât şi numiţii D.I., D.J., D.V., H.I. şi Z.I., s-au apropiat succesiv şi au lovit victima cu scânduri şi picioarele. Bătaia a durat circa 5 minute, după care grupul de tineri au abandonat victima în intersecţie şi aflându-se în continuare în aceeaşi stare de furie, au mers în curtea lui Ş.M. au lovit pe toţi cei care le-au ieşit în cale, după care s-au retras spre satul Coropceni. Când au trecut pe lângă victimă, A.M. l-a apucat pe A.J. de un picior, l-a tras câţiva metri, întrebându-l dacă nu a murit.
A.J. a fost transportat de familie la spital, însă pe drum a decedat.
Din raportul de necropsie, în care sunt descrise multiplele semne de violenţă, constatate în zona toraco-abdominală atât la examenul exterior cât şi la cel interior, rezultă că moartea lui A.J. a fost violentă. Ea s-a datorat unui politraumatism cu fracturi costale, multiple bilateral, rupturi de ficat şi hemidiafragm stâng cu hernierea intratoracică a stomacului şi a splinei, hemotorax, hemiperitoneu cu insuficienţă respiratorie acută, şoc traumatic şi hemoragic consecutive. Leziunile s-au produs prin loviri repetate cu corpuri contondente. Rol în tanetogeneză au avut fracturile costale, ruptura de diafragm şi de ficat, ultima fiind sigur şi direct mortală, subiacentă plăgii pergamentate de pe hemitoracele stâng anterior.
Din probatoriul administrat, s-a reţinut cu certitudine că inculpaţii au acţionat împreună, lovind concomitent victima în cadrul unei activităţi indivizibile şi în realizarea intenţiei lor de a ucide. Ei au îndeplinit fiecare în parte, printr-o acţiune simultană şi conjugată toate actele obiective ce caracterizează infracţiunea de omor, fiind conştienţi de urmările ce le vor produce şi acceptând consecinţele acţiunii lor comune, astfel încât nu este relevant, care dintre loviturile aplicate au fost mortale.
În drept, faptele inculpaţilor, constând în aceea că, împreună, acţionând concomitent într-o unitate indivizibilă au lovit cu intensitate victima, cu picioarele şi cu scânduri în zone vitale ale corpului, acceptând consecinţele acţiunii lor comune ce a condus la suprimarea vieţii acesteia, au fost încadrate în prevederile art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 51 din 19 februarie 2004, a admis apelurile declarate de inculpaţii T.G. şi A.C., a desfiinţat sentinţa atacată cu privire la condamnarea inculpaţilor sus-menţionate pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi a dispus achitarea lor pentru această infracţiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Totodată, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de A.M. faţă de inculpaţii T.G. şi A.C. şi înlătură din sentinţă dispoziţia privind obligarea în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata daunelor morale, a echivalentului şi cuantumul prestaţiei periodice lunare în favoarea minorilor A.E. şi A.I.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii: A.C., A.D., A.C.C., I.C., I.M., B.C.G., A.M., C.C. şi M.F. împotriva aceleaşi sentinţe.
Motivându-şi soluţia de achitare a inculpatului T.G., curtea de apel a constatat existenţa unor dubii referitoare la participaţia acestuia la săvârşirea faptei. Astfel, instanţa arată că singura depoziţie încriminatoare este cea a coinculpatului A.C., iar această unică probă nu se coroborează cu celelalte probe. Reţinând şi că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, curtea trage concluzia că probele administrate nu conduc la vinovăţia inculpatului sus-arătat.
Referitor la motivarea achitării inculpatului A.C., curtea arată că nici vinovăţia acestuia nu a fost dovedită pe bază de probe concludente. Astfel, singura depoziţie încriminatoare este cea a coinculpatului M.F., retractată în apel, schimbarea depoziţiei fiind motivată prin exercitarea de ameninţări din partea organelor de anchetă. În acelaşi sens, instanţa reţine că martorii H.I., B.G. şi Z.I. au confirmat că inculpatul A.C. se afla mai departe de locul săvârşirii faptei la momentul consumării acesteia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpaţii A.D., A.M., B.C.G., C.C. şi M.F.
În motivarea recursului procurorului se arată că instanţa de apel, prin interpretarea unilaterală şi fragmentată a materialului probator, a reţinut că inculpaţii T.G. şi A.C. nu au săvârşit infracţiunea de omor, deşi din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că aceştia au comis alături de ceilalţi inculpaţi infracţiunea imputată.
Inculpaţii B.C.G. şi C.C. au cerut achitarea întrucât din probe nu rezultă că au săvârşit infracţiunea ce li s-a reţinut în sarcină.
Prin recursul declarat de inculpatul C.C., hotărârile sunt criticate şi pentru greşita încadrare a faptei lui ca activitate de coautorat când aceasta poate fi caracterizată, în cel mai rău caz, ca infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 C. pen., mai cu seamă că participarea acestui inculpat s-a limitat doar la lovirea victimei cu scândura în spate.
În recursurile lor, inculpaţii A.D., A.M. şi M.F., au susţinut că fapta lor a fost greşit încadrată în prevederile art. 174 C. pen., întrucât le-a lipsit intenţia de a suprima viaţa lui A.J., astfel că li se poate reţine infracţiunea prevăzută în art. 183 C. pen.
Inculpaţii au susţinut, printr-un motiv comun de casare formulat, că instanţele nu au făcut o justă individualizare a pedepselor întrucât nu au ţinut seama de împrejurările ce au determinat comiterea infracţiunii şi de circumstanţele lor personale.
Asupra criticilor formulate se constată:
Din lucrările dosarului se constată, contrar susţinerilor din recursul procurorului, că hotărârea instanţei de apel este corectă în ce priveşte achitarea inculpatului A.C.
Sus-numitul inculpat a negat în mod constant, atât în faza urmăririi penale cât şi în instanţă, atât prezenţa sa în grupul agresor cât şi lovirea victimei.
În acelaşi timp, martorii H.I., B.G. şi Z.I. au confirmat că inculpatul A.C. se afla mai departe de locul săvârşirii faptei la momentul consumării acesteia.
Coinculpatul M.F. în declaraţiile date la urmărirea penală, dar şi cu ocazia confruntării cu A.C., a arătat că în momentul în care victima era căzută la pământ, acesta din urmă l-a lovit de mai multe ori cu un par. Ulterior, însă, în cursul cercetărilor judecătoreşti, acest inculpat a arătat că nu înţelege să-şi menţină declaraţiile făcute şi, în consecinţă, a afirmat că nu a văzut ca vreunul din grup să fi lovit victima, această retractare fiind justificată prin exercitarea de ameninţări din partea organelor de urmărire penală.
Cum, în cauză, declaraţiile inculpatului M.F. în faza de urmărire penală, retractate în totalitate în faţa instanţei, nu se coroborează cu nici o altă probă, în mod corect instanţa de apel a ajuns la concluzia că nu există dovezi suficiente care să conducă la concluzia că A.C. a comis fapta imputată, ceea ce a determinat-o în mod justificat să pronunţe achitarea acestuia.
Astfel fiind, în ce priveşte achitarea inculpatului A.C., pentru infracţiunea de omor, nu se pot aduce critici deciziei atacate, motiv pentru care, sub acest aspect, recursul procurorului nu este întemeiat.
Este însă întemeiat motivul de casare invocat în recursul procurorului vizând greşita achitare a inculpatului T.G.
Inculpatul T.G. a negat participarea sa la uciderea victimei şi a susţinut că în seara respectivă, el s-a despărţit de grupul agresor mai înainte de comiterea faptei, îndreptându-se către bal. Arată că, în timp ce grupul agresor comitea fapta, el se afla deja la bal, unde venise mai devreme şi unde, după comiterea faptei, a venit şi grupul agresor, care l-a găsit acolo.
Participarea sus-numitului inculpat, în calitate de coautor la săvârşirea infracţiunii de omor, rezultă neîndoios din probele administrate în cauză.
Astfel coinculpaţii A.C. şi B.C.G., în declaraţiile lor la urmărirea penală, dar şi cu ocazia confruntării cu T.G., au arătat că şi acesta din urmă a făcut parte din grupul agresor şi a lovit victima cu o scândură. Totodată, coinculpaţii A.D. şi I.C., au adăugat că T.G. a pulverizat o substanţă paralizantă asupra victimei căzută la pământ.
Declaraţiile lor se coroborează cu depoziţiile martorilor S.V. în care îl indică pe T.G., ca fiind unul dintre cei aflaţi la locul faptei când victima era căzută la pământ.
Aceleaşi declaraţii se mai coroborează cu depoziţiile martorilor R.F. şi B.P. în care relatează că, l-au văzut pe T.G., după faptă, intrând împreună cu grupul agresor în curtea balului.
Declaraţiile coinculpaţilor se coroborează apoi cu depoziţiile martorilor D.G. şi R.F., în care au arătat că la bal, după comiterea faptei, T.G. a pulverizat o substanţă paralizantă.
Apărarea inculpatului că la data şi ora când se pretinde că a comis fapta el se afla în alt loc, este infirmată atât de depoziţiile coinculpaţilor şi martorilor sus-menţionaţi, cât şi de probele pe care le-a administrat în apărare şi anume de declaraţiile martorilor B.A., C.V., R.F., B.P. şi T.D.
Este adevărat că, în faţa instanţei de fond coinculpaţii A.C. şi B.C.G. au încercat să uşureze răspunderea inculpatului T.G., arătând că ei nu înţeleg să-şi menţină declaraţiile date în faza de urmărire penală, în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat şi, în consecinţă, au afirmat că nu l-au văzut să lovească şi nici alături de victimă. Declaraţiile acestora, date la urmărirea penală, exprimă însă adevărul, deoarece se coroborează întru totul cu cele relatate de coinculpatul I.C. şi martorii menţionaţi.
În consecinţă, prin aceste probe s-a făcut dovada incontestabilă că inculpatul T.G. este coautor la uciderea victimei.
Astfel fiind, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, atunci când a achitat pe inculpatul T.G. de infracţiunea de omor reţinută de prima instanţă.
Stabilită fiind vinovăţia sus-numitului, instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă just individualizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi proporţională cu pericolul social al faptei şi făptuitorului.
Pentru acest motiv, urmează a se admite recursul declarat de procuror, a se casa hotărârea atacată cu privire la inculpatul T.G. şi a se menţine sentinţa referitor la acest inculpat, dispunând conform dispozitivului.
Examinând hotărârile atacate, în al doilea rând, în raport cu motivele de casare formulate de inculpaţii C.C. şi B.C.G. se constată că instanţele au reţinut corect participarea acestora, la săvârşirea infracţiunii de omor.
Inculpatul C.C. nu a recunoscut fapta ce i s-a pus în sarcină, dar din declaraţiile coinculpaţilor I.C., A.M., A.C. şi ale martorilor F.P. şi B.I., rezultă în mod neîndoielnic că sus-numitul inculpat a făcut parte din grupul agresor şi a lovit victima cu o scândură.
În ceea ce priveşte pe inculpatul B.C.G., acesta în declaraţiile date la urmărirea penală, a recunoscut că a aplicat victimei lovituri cu scândura, ceea ce concordă întru totul cu arătările, atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă, ale coinculpaţilor A.M., A.C., I.C. şi ale martorilor F.P. şi B.I.
Înaintea instanţei, inculpatul B.C.G. a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând că el nu ar fi participat în vreun mod la uciderea victimei.
Această revenire a inculpatului asupra relatărilor făcute anterior a fost determinată evident de dorinţa lui de a fi exonerat de răspundere penală şi în mod corect a fost înlăturată ca nesinceră, declaraţiile iniţiale ale inculpatului coroborându-se şi cu alte dovezi din dosar.
Faţă de cele expuse rezultă că instanţele au stabilit corect, în concordanţă cu dovezile administrate, că inculpaţii C.C. şi B.C.G. au participat la săvârşirea faptei şi deci critica adusă hotărârilor sub acest aspect este nefondată.
Este, de asemenea, neîntemeiată critica adusă hotărârilor de recurenţii A.C., A.M. şi M.F. cu privire la încadrarea juridică dată faptei, deoarece intenţia inculpaţilor de a omorî victima reiese din însăşi materialitatea faptelor.
În adevăr, aplicând numeroase lovituri cu bâte şi scânduri, instrumente apte de a ucide, cu o deosebită intensitate, în regiuni vitale ale corpului şi producându-i leziunile grave descrise în actul medico-legal, încât au determinat, în final, moartea victimei, inculpaţii şi-au reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-au dorit, l-au acceptat.
Evidenţiindu-se în acest mod existenţa elementului intenţional, rezultă că încadrarea juridică reţinută de către instanţe este corectă.
Nu este exactă nici susţinerea recurentului C.C. că ar urma să i se schimbe încadrarea juridică în art. 180 C. pen.
Instanţele în mod corect au respins susţinerea acestui recurent cum că nu se face vinovat de moartea victimei, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă că inculpaţii au atacat concomitent pe victimă, cu intenţia vădită de a-i suprima viaţa.
Există coautorat la infracţiunea de omor când coinculpaţii au acţionat împreună lovind victima, atât înainte de a cădea la pământ, cât şi după aceasta. Faptul că numai loviturile aplicate de unul dintre ei au fost mortale, nu are relevanţă, dacă activitatea acestuia se afla într-o unitate indivizibilă cu cea a celorlalţi inculpaţi şi dacă rezultatul acestei activităţi strâns unite constă în suprimarea vieţii victimei, iar din materialitatea faptelor reiese că toţi inculpaţii au fost conştienţi de urmările lor comune şi au dorit producerea lor.
În cazul de faţă, fiind constatat că inculpatul C.C. a lovit victima cu o scândură în spate, în timp ce ceilalţi coinculpaţi i-au aplicat alte lovituri, în zone vitale, cu obiecte contondente, iar după căderea acesteia, au continuat să o lovească împreună, se învederează că toţi participanţii se fac vinovaţi de participarea la săvârşirea infracţiunii de omor, sub forma de coautor, prevăzută de art. 174 C. pen., aşa cum în mod corect au reţinut instanţele.
Totodată, apare ca lipsită de temeinicie critica adusă hotărârilor de recurenţii A.C., A.M. şi M.F. cu privire la cuantumul pedepselor aplicate de instanţe. Faţă de pericolul social accentuat al faptei săvârşite de inculpaţi, care au pândit victima şi au lovit-o prin surprindere, profitând de superioritatea lor numerică, pedepsele aplicate recurenţilor se apreciază ca fiind just individualizate, ele fiind necesare pentru reeducarea acestora şi asigurarea prevenţiei generale.
Întrucât, verificându-se din oficiu cauza nu s-au constatat alte motive de casare în favoarea inculpaţilor, urmează a se respinge recursurile acestora, dispunând conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, împotriva deciziei penale nr. 51 din 19 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe T.G. şi A.C.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la dispoziţia de achitare a inculpatului T.G., pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum şi în ce priveşte dispoziţia de respingere a acţiunii civile formulată de partea civilă A.M. faţă de acelaşi inculpat precum şi dispoziţia de înlăturare a cheltuielilor judiciare către stat, tot pentru acest inculpat, dispoziţii pe care le înlătură.
Menţine din sentinţa penală nr. 614 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Iaşi dispoziţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pedeapsa principală aplicată, pedeapsa complimentară, pedeapsa accesorie, dispoziţia privind obligarea inculpatului în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata daunelor morale, a echivalentului şi cuantumului prestaţiei periodice lunare, în favoarea minorilor A.E. şi A.I., precum şi dispoziţia privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.G., timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2002, până la data punerii sale în libertate.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.C., A.M., B.C.G., C.C. şi M.F., împotriva deciziei penale nr. 51 din 19 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive pentru B.C.G., de la 14 decembrie 1999 la 23 septembrie 2004, iar pentru A.C. de la 31 ianuarie 2000 la 23 septembrie 2004.
Obligă recurenţii inculpaţi M.F. şi B.C.G. să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi A.C., A.M. şi C.C. să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4727/2004. Penal. Am.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4743/2004. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
