ICCJ. Decizia nr. 4743/2004. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4743/2004
Dosar nr. 4418/2004
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 179 din 2 martie 2004, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpaţii:
- A.D.C. la pedeapsa rezultantă de un an închisoare, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.;
- E.A. ş.
E.E.D. la pedepsele rezultante de câte 10 luni închisoare, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., în condiţiile art. 80 din acelaşi cod;
- T.B.A. la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99, art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu referire la toţi inculpaţii.
În baza art. 18 lit. d) C. proc. pen., a confiscat de la inculpaţi cantitatea de 1088 gr. cannabis, iar de la inculpatul A.D.C., cantitatea de 107,7 gr. cannabis.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în luna septembrie 2003, inculpatul A.D.C. a intrat în posesia unei cantităţi de cannabis, pe care a ambalat-o şi depozitat-o la domiciliul său.
În jurul datei de 23 decembrie 2003, inculpaţii E.E.D. şi A.D.C. au hotărât să valorifice cannabisul. În acest scop, inculpatul E.E.D. a luat dintr-una din cutii circa 100 gr. cannabis, iar după câteva zile i-a dat inculpatului A.D.C., suma de 200.000 lei, ca fiind „partea acestuia" din „marfa" vândută.
În cursul lunii ianuarie 2004, inculpatul minor T.B.A. a aflat că persoane neidentificate din Bucureşti sunt interesare de cumpărarea unei cantităţi mai mari de cannabis, scop în care oferă suma de 55 milioane lei/kg.
Drept urmare, acesta l-a contactat pe E.A., prietenul său şi împreună, au început a se interesa de unde ar putea procura substanţa solicitată.
În acest timp şi în scopul arătat, cei doi l-au contactat şi pe inculpatul E.E.D., care a promis că va procura 2 kg. cannabis în circa o săptămână.
Acesta din urmă, l-a contactat pe inculpatul A.D.C., informându-l cu privire la existenţa cumpărătorilor şi că urmează să stabilească modalitatea de livrare şi încasare a preţului oferit.
La data de 16 ianuarie 2004, inculpatul E.E.D. le-a comunicat inculpaţilor E.A. şi T.B.A. că a procurat „marfa".
La data de 18 ianuarie 2004, inculpatul T.B.A. s-a întâlnit la un bar cu doi cetăţeni din Bucureşti şi a stabilit ca „marfa" să fie livrată a doua zi, situaţie asupra căreia l-a informat pe inculpatul E.A.
Inculpaţii au fost surprinşi de organele de poliţie în timp ce se întorceau spre mijlocul de transport cu care aduseseră cannabisul, după ce cantitatea oferită spre vânzare fusese refuzată de cumpărători.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, criticând-o pentru greşita individualizare a pedepselor şi greşita obligare în solidar a inculpatului T.B.A. cu părţile responsabile civilmente, precum şi inculpaţii A.D.C., E.A. şi T.B.A., criticând-o şi sub aspectul încadrării juridice, cuantumului pedepselor şi modalitatea de executare a acestora.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 205 din 10 iunie 2004, a respins apelurile declarate de inculpaţi ca nefondate, şi a admis apelul declarat de procuror numai cu privire la obligarea inculpatului minor menţionat în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată, dispoziţie pe care a înlăturat-o.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpaţii A.D.C., E.E.D. şi T.B.A.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., procurorul a susţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt greşit individualizate în ceea ce priveşte cuantumul în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a susţinut că instanţele nu au avut în vedere pericolul social concret al faptei, periculozitatea inculpaţilor, motiv pentru care cuantumul pedepselor aplicate este mult prea mic.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi reindividualizarea pedepselor, în sensul majorării acestora.
Inculpaţii au solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Inculpaţii menţionaţi, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, şi-au asociat eforturile urmărind acelaşi scop, respectiv, organizarea activităţii ilicite incriminată prin art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Aceştia şi-au manifestat voinţa, în sensul de a săvârşi infracţiunile incriminate în textul menţionat, au plănuit în comun executarea acestora, stabilind rolul ce va reveni fiecăruia.
Ca atare, în mod legal şi temeinic s-a reţinut că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen.
Aşa cum în mod corect s-a reţinut de instanţe, activităţile menţionate nu constituie acte de pregătire absorbite în conţinutul infracţiunii de trafic de droguri, săvârşite ulterior de inculpaţi şi sunt distincte de actele materiale săvârşite în participaţie, sub forma coautoratului, la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu care nu se confundă, aşa încât, recursurile se constată a fi nefondate sub aspectul acestor critici.
În fine, este adevărat că unul din principiile de bază a dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii şi limitelor aplicabile pentru o anumită infracţiune, precum şi stabilirea, respectiv, aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracţiunea săvârşită, trebuie să corespundă gravităţii acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum şi de situaţia personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în aşa fel încât, pedeapsa concret aplicată să-şi poată îndeplini funcţiile şi realiza scopul.
Or, examinând cauza sub acest aspect, se constată că instanţele au dat eficienţă principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală fiind înfăptuită diferenţiat, pedepsele aplicate fiind judicios proporţionalizate, funcţie şi de persoana inculpaţilor.
Ca atare, nu se constată temeiuri pentru reindividualizarea acestora, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Aşadar, hotărârile atacate nu sunt supuse cazurilor de casare invocate de recurenţi şi examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri susceptibile de a fi puse în discuţie din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpaţii A.D.C., E.E.D. şi T.B.A. împotriva deciziei penale nr. 205 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor A.D.C. şi E.E.D., timpul arestării preventive de la 19 ianuarie 2004 la 23 septembrie 2004.
Obligă pe toţi recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4739/2004. Penal. Recurs art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4745/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
