ICCJ. Decizia nr. 4827/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4827/2004
Dosar nr. 1721/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 943 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.A.F. la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de un an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea şi a fost contopit restul rămas neexecutat din această pedeapsă, respectiv de 5 luni şi 20 de zile, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 16 februarie 2002 la zi şi, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a acestuia.
S-a luat act că partea vătămată M.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente T.M.D. la plata sumei de 41.624.674 lei, plus dobânda legală aferentă, către partea civilă Regionala C.F.R. Bucureşti de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 15 februarie 2002, organele de poliţie din cadrul P.P.T.F. Chitila au fost sesizate cu privire la sustragerea a doi inductori de la semnalele de intrare în staţia C.F. Chitila, de pe relaţia de cale ferată Bucureşti-Ploieşti.
La scurt timp după sesizare, organele de poliţie l-au depistat, pe str. Aurel Vlaicu din comuna Chitila, pe inculpatul T.A.F. care, într-un cărucior de butelii, transporta un inductor de cale ferată.
În ziua de 15 februarie 2002, în jurul orelor 16,00, inculpatul T.A.F., s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate M.D. din comuna Chitila unde, profitând de lipsa acesteia de acasă, a distrus lacătul de la magazie şi a sustras din interiorul acesteiaun cărucior de butelii, un târnăcop şi o cheie fixă, cu scopul de a le folosi pentru sustragerea şi transportul inductorilor de cale ferată pe care hotărâse anterior să-i fure.
Având asupra sa cheia fixă sustrasă din locuinţa părţii vătămate M.D., inculpatul T.A.F., în noaptea de 15 februarie 2002, s-a deplasat în zona staţiei C.F. Chitila, la semnalele de intrare pe ruta Bucureşti-Ploieşti şi, cu ajutorul cheii fixe a demontat piuliţele de la elementele de prindere a doi inductori, pe care i-a luat prin ruperea legăturilor electrice. După aceasta, inculpatul a transportat cei doi inductori într-un loc din apropiere, ascunzându-i la baza unui brad.
În cursul dimineţii, inculpatul s-a deplasat în locul în care ascunsese inductorii şi, având asupra sa căruciorul sustras în ziua precedentă, a pus un inductor şi a plecat spre comuna Chitila cu scopul de a vinde inductorul unei persoane despre care ştia că achiziţionează aluminiu şi cupru.
Pe drum, folosindu-se de târnăcopul sustras de la M.D., inculpatul a spart în mai multe bucăţi inductorul, aruncând capacul şi alte componente ale acestuia. Apoi, inculpatul s-a deplasat la locuinţa numitului G.V. căruia, fără a-i spune provenienţa, i-a vândut inductorul cu suma de 120.000 lei.
Ulterior, inculpatul s-a deplasat din nou la locul în care ascunsese inductorii sustraşi şi l-a luat şi pe cel de-al doilea.
În faza de cercetare judecătorească, fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptele săvârşite, fiind de acord cu acoperirea prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.A.F.
Prin Decizia penală nr. 862/ A din 19 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3432/2002, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul T.A.F.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă arestarea preventivă a acestuia de la 16 februarie 1002 la zi.
A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva ambelor hotărâri în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 14 teza I şi pct. 15 teza III C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului T.A.F. şi neaplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Scopul pedepsei poate fi atins atât prin latura punitivă a acesteia, cât şi prin măsurile educaţionale exercitate asupra făptuitorului pe parcursul perioadei de deţinere.
Este adevărat că făptuitorul, minor la data săvârşirii faptelor, provine dintr-o familie dezorganizată şi a abandonat cursurile şcolare, aşa cum rezultă din referatul de anchetă socială, însă această situaţie nu îndrituieşte instanţa să-l trateze cu un plus de severitate sub motiv că este un defavorizat social, astfel că, Înalta Curte apreciază că nu se impune reindividualizarea pedepselor în sensul majorării acestora.
În mod corect prima instanţă s-a orientat la un cuantum al pedepselor care să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului minor.
Ceea ce contează în esenţă este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să-i arate inculpatului că a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze la el dorinţa ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societăţii pentru că a greşit, ci ea trebuie să trezească rezonanţe în plan psihologic şi să conducă în final, la redarea lui societăţii.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ţine seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.
Înalta Curte, constată că în raport de data săvârşirii faptei de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) referire la art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. (în dauna părţii vătămate M.D.) pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, respectiv 15 februarie 2002, acesta trebuia să beneficieze de dispoziţiile Legii de graţiere nr. 543/2002, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2003.
Potrivit art. 4 alin. (2) pct. 12 teza ultima din Legea 543/2002 nu beneficiază de graţiere cei cărora li s-au aplicat pedepse pentru infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (2) – (4) C. pen., în redactarea în vigoare, respectiv în redactarea statuată prin Legea 456/2001 pentru aprobarea OUG nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.
Cum fapta de furt calificat în dauna părţii vătămate M.D. a fost săvârşită de inculpat anterior Legii de graţiere nr. 543/2002 şi întrucât este prevăzută de art. 208 referire la art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., rezultă că intră sub incidenţa acestei legi, lege care exceptează de la graţiere doar infracţiunile de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (2) – (4) C. pen., în redactarea în vigoare.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 862 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 943 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
Va înlătura aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. şi va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în pedepsele componente, după cum urmează:
- un an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;
- 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;
- un an şi 10 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută şi pedepsită de art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;
- restul rămas neexecutat de 5 luni şi 20 zile din pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 va constata că pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., este graţiată în întregime şi condiţionat.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege, referitoare la revocarea beneficiului graţierii condiţionate.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate şi va dispune ca inculpatul T.A.F. să execute pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele rămase în concurs, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.
Va menţine măsura revocării beneficiului liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 5 luni şi 20 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare, rest pe care, în baza art. 61 C. pen., îl va contopi cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa de executat, perioada arestării preventive de la 16 februarie 2002 până la punerea efectivă în libertate a inculpatului (prin încheierea nr. 1721 din 3 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului).
Onorariul în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 862 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul T.A.F.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 943 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, după cum urmează:
- un an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;
- 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;
- un an şi 10 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută şi pedepsită de art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;
- restul rămas neexecutat de 5 luni şi 20 zile din pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată că pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., este graţiată în întregime şi condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege, referitoare la revocarea beneficiului graţierii condiţionate.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul T.A.F. să execute pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele rămase în concurs, de 2 ani închisoare.
Menţine măsura revocării beneficiului liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 5 luni şi 20 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare, rest pe care, în baza art. 61 C. pen., îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa de executat, perioada arestării preventive de la 16 februarie 2002 până la punerea efectivă în libertate.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4826/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4828/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
