ICCJ. Decizia nr. 4992/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4992/2004
Dosar nr. 4074/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 657 din 13 mai 2004, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţii:
- N.V., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost deduse reţinerea şi arestarea preventivă de la 25 septembrie 2003 la zi şi menţinută arestarea preventivă.
- G.C.E.;
- în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
- în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, la un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpaţii au fost obligaţi la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 25 septembrie 2003, poliţiştii din B.C.C.O.A., sector 6 l-au identificat pe Şos. Alexandriei în Bucureşti pe martorul D.G., care avea comportament ciudat şi urmare controlului au descoperit asupra acestuia două doze (bile) cu heroină.
La indicaţiile martorului referitoare la sursa de aprovizionare, respectiv de la unchiul său, inculpatul G.C.E., organul de poliţie a efectuat o percheziţie la domiciliul acestui inculpat, descoperind, disimulate în mai multe cârlige pentru agăţat rufe, 19 bile conţinând 0,533 gr. heroină.
Inculpatul G.C.E. a recunoscut atât furnizarea drogurilor către nepotul său D.G., cât şi consumul de astfel de substanţă, informând organul de poliţie că, la rândul lui, le cumpăra de la un prieten, inculpatul N.V., fiind de acord să colaboreze pentru identificarea acestuia şi probarea activităţii infracţionale.
De urmare, în aceeaşi zi, 25 septembrie 2003, inculpatul G.C.E., în prezenţa poliţiştilor, l-a sunat pe inculpatul N.V. solicitându-l să-i aducă „marfa", ceea ce s-a şi întâmplat, acest din urmă inculpat fiind prins de poliţie în momentul în care a sosit în locuinţa inculpatului G.C.E., având asupra sa două doze de heroină.
Şi inculpatul N.V., la rândul său, a cooperat cu organul de poliţie pentru identificarea şi probarea activităţii infracţionale în materie de droguri a inculpatei H.M.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii N.V. şi G.C.E. au declarat apel, solicitând redozarea pedepselor prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
Prin Decizia penală nr. 484 din 25 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, constatând că pedepsele au fost corect individualizate, neexistând împrejurări care, în raport de natura infracţiunilor, împrejurările comiterii acestora şi persoana făptuitorilor, să poată fi caracterizate ca circumstanţe atenuante.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţi.
Prin apărător inculpatul N.V. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei în raport de toate datele referitoare la faptă şi persoana sa, respectiv cantitatea mică de droguri, colaborarea cu organul de poliţie, lipsa antecedentelor penale, desfăşurarea unei activităţi utile, fiind şofer taxi, precum şi să se constate greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, care a apreciat că beneficiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 exclude pe cel al prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., ceea ce este nelegal.
Din oficiu, Curtea a invocat tardivitatea recursului inculpatului G.C.E., acesta şi apărătorul său lăsând soluţionarea excepţiei la aprecierea instanţei.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului N.V. este nefondat, iar cel al inculpatului G.C.E. este tardiv.
Situaţia de fapt reţinută în cauză este temeinic dovedită, rezultând din procesele – verbale de constatare şi percheziţie ale organului de poliţie, rapoartele de constatare tehnico – ştiinţifică, declaraţiile martorilor şi se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor.
Inculpatul N.V., după declaraţiile contradictorii din cursul urmăririi penale, a recunoscut în faţa instanţei că, la solicitarea telefonică a inculpatului G.C.E., i-a dus acestuia la domiciliu două doze de heroină, pentru care urma să primească 800.000 lei, însă, fiind surprins de poliţie, nu a mai primit banii.
Încadrarea juridică reţinută de instanţe în ceea ce priveşte fapta comisă de acest inculpat este legală.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv limitele speciale ale pedepsei, aşa cum au fost reduse în baza dispoziţiei speciale, prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Aplicând pedeapsa la minimul special prevăzut de lege, aşa cum a fost redus, instanţa de fond a ţinut seama atât de împrejurările de fapt, respectiv cantitatea mică de heroină descoperită ca traficată de inculpatul N.V., cât şi de datele de caracterizare a persoanei făptuitorului, tânăr, fără antecedente penale, desfăşurând activităţi utile pentru asigurarea existenţei.
Reţinerea aceloraşi împrejurări ca circumstanţe atenuante nu se justifică, instanţele apreciindu-le corect ca fiind elemente de determinare în concret a pedepsei, între limitele legale speciale.
Nici critica privind greşita aplicare a legii nu este întemeiată.
Instanţa de apel nu a exclus posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., în cazul reţinerii prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 ci a constatat că împrejurările în discuţie nu pot fi considerate circumstanţe atenuante.
Faţă de cele ce preced şi întrucât nici din examinarea din oficiu a hotărârilor nu se constată existenţa vreuneia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului N.V. va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului G.C.E., aflat în stare de libertate, se constată că acesta a fost declarat, aşa cum rezultă din chiar conţinutul cererii şi rezoluţia de primire, la data de 7 iulie 2004.
Faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 25 iunie 2004, rezultă că recursul a fost declarat după împlinirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 3853 alin. (3) C. proc. pen., calculat conform art. 186 şi art. 363 C. proc. pen., astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul inculpatului G.C.E. va fi respins ca tardiv.
În baza art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului N.V. se va deduce timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 484 din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul G.C.E. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.V., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004.
Obligă pe recurentul G.C.E. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul N.V. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4990/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4993/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
