ICCJ. Decizia nr. 4989/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4989/2004
Dosar nr. 4078/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 270 din 30 martie 2004 a Tribunalului Iaşi, au fost condamnaţi inculpaţii:
- S.C., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare;
- furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art. 39 C. pen., combinat cu art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. e) C. pen., s-a dispus contopirea restului de pedeapsă de 663 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2563 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 545 din 27 iunie 2000 a Curţii de Apel Iaşi, cu fiecare din pedepsele aplicate în cauza de faţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în total 9 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 6 martie 2003, la zi.
- N.C.V., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au admis acţiunile formulate de părţile civile şi, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii la plata despăgubirilor civile, astfel:
- inculpatul S.C. a fost obligat să plătească suma de 24.500.000 lei părţii civile B.I., suma de 21.200.000 lei părţii civile L.E., suma de 23.700.000 lei părţii civile F.R., suma de 43.500.000 lei părţii civile I.H., reprezentând daune morale.
- inculpatul S.C., în solidar cu inculpaţii F.M. şi P.D. [(şi ei condamnaţi în această cauză, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru inculpatul F.M. reţinându-se şi prevederile art. 37 lit. a) C. pen.)] au fost obligaţi să plătească suma de 30.000.000 lei părţii civile E.A. şi suma de 3.000.000 lei părţii civile P.V.
- inculpatul N.C.V., în solidar cu inculpatul P.D., au fost obligaţi să plătească părţii civile M.N., reprezentant al SC M. SRL suma de 4.300.000 lei.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile M.G. a fost recuperat.
S-a luat act că partea vătămată C.P.D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2.000.000 lei, din care câte 700.000 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La datele de 7 aprilie 2002, decembrie 2002, 13 februarie 2003, 20 februarie 2003, inculpatul S.C. a pătruns prin efracţie în apartamentul părţilor vătămate B.I., L.E., I.H. şi F.R. de unde a sustras aparatură electronică, bijuterii, articole de îmbrăcăminte şi cosmetică, bani.
La data de 6 martie 2003, inculpatul a încercat să pătrundă în locuinţa părţii vătămate D.L. cu scopul de a sustrage bunuri; el a distrus o parte din butucul de la uşa de acces, dar nu a reuşit să îl înlăture şi a renunţat.
La data de 12 februarie şi 5 martie 2003, inculpatul S.C. i-a ajutat pe alţi făptuitori să comită spargeri la locuinţele părţilor vătămate P.V. şi D.A.S.
La data de 6 martie 2003, inculpaţii S.C., F.M. şi I.D. (ultimii doi condamnaţi şi ei în aceeaşi cauză) au pătruns prin efracţie în locuinţele părţilor vătămate M.G. şi E.A., de unde au sustras bani şi bunuri.
La ieşirea din ultimul apartament, inculpaţii au fost surprinşi de locatarii blocului. În momentul în care martorul C.P.D. a reuşit să-l prindă de mână pe inculpatul S.C., acesta i-a pulverizat în faţă conţinutul unui spray paralizant.
În sarcina inculpatului N.C.V. s-a reţinut că, în seara zilei de 11 februarie 2003, i-a distras atenţia vânzătorului M.N., permiţându-i astfel, inculpatului P.D. să sustragă un telefon şi o geantă cu ustensile, cauzând un prejudiciu în sumă de 7.000.000 lei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procese-verbale de cercetare la faţa locului, procese-verbale de percheziţie domiciliară, procese-verbale de reconstituire, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, procese-verbale de predare-primire, procese-verbale de depistare, declaraţiile martorilor A.I.C., B.M.A., O.C., S.C. şi F.D., declaraţiile inculpaţilor.
Inculpatul N.C.V. a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în timp ce inculpatul S.C. a negat participarea sa la comiterea faptelor penale.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 225 din 22 iunie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.C. şi N.C.V. prin care aceştia susţineau că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, iar în subsidiar, au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpatului S.C., dispunând deducerea perioadei executate în prevenţie.
Apelanţii inculpaţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.500.000 lei, din care câte 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii S.C. şi N.C.V., criticând soluţiile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Inculpatul S.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi achitarea pentru infracţiunea de tâlhărie în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de furt calificat.
Inculpatul N.C.V. a solicitat admiterea recursului şi, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat.
Recursurile sunt nefondate.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit în mod just şi neîndoielnic vinovăţia inculpaţilor.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului S.C., organele de poliţie au găsit mai multe bunuri care au făcut obiectul furturilor, deşi inculpatul a negat participarea sa la comiterea acestor fapte şi a încercat să-şi formuleze apărări care au fost însă înlăturate ca nesincere, nefiind susţinute nici măcar de martorii propuşi în apărare.
Cât priveşte infracţiunea de tâlhărie, participarea sa la săvârşirea faptei a fost descrisă amănunţit de coinculpaţii F.M. şi I.D. De altfel, partea vătămată C.P.D. a declarat constant că inculpatul S.C. a folosit un spray paralizant împotriva sa, pentru a-şi asigura scăparea, împrejurare confirmată de martorii A.I. şi M.V.
Aceste persoane l-au şi imobilizat pe inculpat, iar organele de poliţie au găsit asupra sa un spray paralizant tip NATO.
Cât priveşte fapta săvârşită de inculpatul N.C.V., acesta a recunoscut comiterea ei, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, poziţia de negare adoptată ulterior nefiind motivată.
Participaţia sa în calitate de complice a fost descrisă şi de inculpatul P.D., precum şi de partea vătămată M.N.
În aceste împrejurări, faptele pentru care recurenţii inculpaţi S.C. şi N.C.V. fiind pe deplin dovedite, nu se impune achitarea acestora.
Cu privire la modul de individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, Curtea constată că instanţele de judecată au făcut o interpretare corectă şi o aplicare justă a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ambii inculpaţi sunt recidivişti, în antecedentele lor penale regăsindu-se săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Perseverenţa infracţională, modul de operare, ce denotă periculozitatea, îndrăzneala şi o bună cooperare între participanţi, atitudinea de negare a faptelor, constituie elemente cărora li s-a dat eficienţa cuvenită şi care se regăsesc obiectivate în mod necesar în pedepsele aplicate.
Prin urmare, reducerea pedepselor aplicate nu numai că nu se impune, dar ar şi afecta în mod inacceptabil temeinicia procesului de individualizare şi scopul preventiv-educativ al sancţiunii penale, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste motive, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 martie 2003 la 5 octombrie 2004.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.C.V. şi S.C. împotriva deciziei penale nr. 225 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.C., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 martie 2003 la 5 octombrie 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4986/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4990/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
