ICCJ. Decizia nr. 5199/2004. Penal. Art.183 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5199/2004
Dosar nr. 4420/2004
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 27 ianuarie 2004, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul P.L. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus detenţia preventivă de la 14 ianuarie 2003 la zi.
Au fost respinse, ca nefondate, pretenţiile civile formulate de D.M. şi C.C.
S-a luat act că M.D.C. şi R.P. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în noaptea de 12 decembrie 2002, aflându-se în apartamentul victimei, M.P. din Iaşi, unde locuia fără forme legale pe fondul unor discuţii şi consumului de alcool, inculpatul P.L., a aplicat victimei, în vârstă de 63 ani, mai multe lovituri în zona feţei şi capului, aceasta a căzut şi s-a lovit în zona occipitală a capului, suferind un traumatism cranio – cerebral, în urma căruia a decedat în dimineaţa de 13 decembrie 2002.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza procesului verbal de constatare încheiat de organele de poliţie, planşelor foto, declaraţiilor martorilor M.E., D.L., D.V., H.I., raportului lucrătorului de poliţie care fusese sesizat de scandalul produs în apartamentul victimei în noaptea de 12 decembrie 2002, raportului medico – legal de autopsie, care evidenţia cauza morţii victimei, coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Întrucât rudele victimei, care au suportat cheltuielile de înmormântare, nu s-au constituit părţi civile, iar cele care au solicitat despăgubiri civile, nu le-au dovedit, instanţa a luat act de declaraţiile primelor şi a respins pretenţiile celor din urmă.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost admis prin Decizia penală nr. 248 din 6 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, s-a desfiinţat parţial sentinţa, numai cu privire la pedeapsa aplicată, care a fost majorată la 6 ani şi 6 luni închisoare.
Celelalte dispoziţii au fost menţinute.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi părţile civile.
Instanţa de apel a apreciat că, în raport de condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta şi de poziţia procesuală a inculpatului, care a dat dovadă de nesinceritate, negând faptul că ar fi lovit victima, pedeapsa de numai 5 ani închisoare, situată la limita minimă prevăzută de lege, nu este de natură să asigure rolul de prevenţie specială, şi reeducare, fiind greşit individualizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând casarea hotărârilor, în principal pentru reţinerea greşită a vinovăţiei sale şi în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize medico – legale care să stabilească cauza morţii victimei şi dacă a fost influenţată de cantitatea mare de alcool ingerată, pe fondul unor boli preexistente.
În fine, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, întrucât nu are antecedente penale şi a dat dovadă de o bună comportare în societate.
Motivele de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 10 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Deşi inculpatul a negat constant săvârşirea faptei, instanţele au stabilit corect vinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Din coroborarea declaraţiilor martorilor care au auzit, zgomote în apartamentul victimei şi strigătele acesteia, care se văita, şi au văzut direct comportarea violentă a inculpatului, acesta fiind sancţionat contravenţional în baza art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pentru că în noaptea de 12 decembrie 2002 a tulburat liniştea locatarilor, cu constatările şi concluziile raportului medico – legal de autopsie, rezultă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost condamnat.
Au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă, împrejurările cauzei şi persoana făptuitorului. Inculpatul a rămas singur cu victima după plecarea organelor de poliţie ce fuseseră sesizate de martora M.E. şi întocmiseră procesul – verbal de contravenţie.
Imediat, vecinii au auzit strigătele victimei, ceea ce dovedeşte că a fost lovită.
Raportul de expertiză evidenţiază leziunile suferite de victimă şi precizează că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se comei cerebrale traumatice, consecinţa contuziei şi dilacerării cerebrale difuze, hematoamelor subdurale produse în cadrul unui traumatism cranio – cerebral. Totodată, se evidenţiază în acelaşi act, leziunile s-au produs prin loviri active cu mijloace contondente, urmate de cădere.
Constatările şi concluziile medico – legale prezintă clar mecanismul de producere a morţii victimei, cauza acesteia, nefiind necesară efectuarea unei noi expertize, cum corect au apreciat cele două instanţe.
Faptei i s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare, iar la stabilirea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare, s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât cu privire la faptă, cât şi la persoana inculpatului.
Deşi inculpatul nu are antecedente penale, acestuia nu i se pot recunoaşte circumstanţe atenuante, având în vedere nesinceritatea de care a dat dovadă pe tot parcursul procesului.
Martorii audiaţi au arătat că era o persoană violentă, l-a mai lovit pe M.P., care îi acordase găzduire în apartament, fiind nemulţumit că acesta nu este de acord să-i vândă lui respectiva locuinţă.
Pentru toate cele arătate mai sus, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b)C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins.
Se va computa din durata pedepsei aplicate inculpatului, detenţia preventivă cu începere de la 14 ianuarie 2003 la 13 octombrie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L. împotriva deciziei penale nr. 248 din 6 iulie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2003 la 13 octombrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5198/2004. Penal. Art. 183 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5200/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
