ICCJ. Decizia nr. 5184/2004. Penal. Art.522 alin.1 c.pr.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5184/2004
Dosar nr. 2803/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52 din 16 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul condamnat P.N. de rejudecare a dosarului nr. 2379/1993 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1 din 11 ianuarie 1996, definitivă prin neapelare.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că petentul condamnat a solicitat rejudecarea cauzei dosarului indicat, în baza dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., privind rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare.
Motivele invocate de condamnat au fost judecarea sa în lipsă şi nerespectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale proprii judecăţii în primă instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 1 din 11 ianuarie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, P.N., la acea dată recidivist, a fost condamnat la 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Conform art. 3 din Decretul Lege nr. 3/1990, s-a dispus revocarea beneficiului graţierii pentru restul de pedeapsă de 1.306 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 606/1988 a Judecătoriei sectorului 2, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 825/1988 a Tribunalului Bucureşti şi executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, P.N. urmând să execute 15 ani închisoare şi 1.306 zile închisoare, precum şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi ale art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Urmărirea penală şi judecata s-au făcut în lipsa inculpatului, acesta, după săvârşirea faptei, părăsind teritoriul ţării.
Citarea inculpatului s-a făcut la ultimul domiciliu avut de acesta în România, respectiv, Bucureşti şi prin afişare al Consiliul local al sectorului 2 Bucureşti, în a cărui rază teritorial s-a săvârşit infracţiunea.
Dispozitivul hotărârii s-a comunicat prin afişare la sediul Consiliului local sector 2, iar după scurgerea termenului de 10 zile în care s-ar fi putut declara apel, în baza sentinţei de condamnare, s-a emis mandatul de executare a pedepsei, nr. 1 din 4 martie 1996, act comunicat spre executare.
Încarcerarea efectivă a condamnatului a avut loc la 2 aprilie 1997.
După începerea executării pedepsei, condamnatul a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1 din 11 ianuarie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cazurile invocate fiind cele prevăzute de art. 394 lit. c) şi a) C. proc. pen., respectiv, hotărârea s-ar fi pronunţat prin luarea în considerare a unui act fals, certificatul său de deces şi că fapta a fost săvârşită în condiţiile existenţei circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În baza actelor de cercetare efectuate de procuror, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 226 din 14 octombrie 1997 a respins cererea de revizuire, instanţa reţinând că la dosarul cauzei nu există înscrisul considerat fals şi că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la cercetarea judecătorească, care să fi justificat aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Apelul declarat de condamnat a fost respins prin Decizia penală nr. 269 din 8 decembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar recursul revizuientului a fost respins prin Decizia penală nr. 1206 din 7 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
În continuare, la 4 mai 1999, P.N. a declarat apel împotriva sentinţei de condamnare, admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţă care, prin Decizia penală nr. 412 din 17 septembrie 1999 a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia, şi cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod, a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare.
Prin hotărâre s-a menţinut dispoziţia de revocare a beneficiului graţierii pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, aşa cum s-a menţionat mai sus, urmând ca P.N. să execute 4 ani şi 1306 zile închisoare.
Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 38 din 10 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală a admis recursul declarat de parchet, a casat Decizia pronunţată în apel şi pe fond, a respins ca tardiv introdus, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 1 din 11 ianuarie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Ca atare, în cererea formulată de condamnat, instanţa a reţinut că judecata în primă instanţă s-a făcut cu respectarea tuturor garanţiilor procesual penale prevăzute, inculpatul a beneficiat de apărător din oficiu, judecarea sa în lipsă fiind consecinţa faptului obiectiv că acesta s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, aspect rezultând, fără dubiu, din conţinutul adresei nr. 83967 din 21 iunie 1995, imposibilitatea audierii lui datorându-se culpei sale, imputabilă în exclusivitate.
Totodată, instanţa a motivat că dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., nu au caracterul unei norme imperative.
Împotriva hotărârii, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind nelegalitatea acesteia, dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., precizând exact şi expres cauzele şi situaţiile în care se poate dispune rejudecarea unui dosar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu majoritate, a respins, ca nefondat apelul declarat. Opinia separată a unui membru al completului de judecată a fost în sensul admiterii apelului, în cauză fiind îndeplinite toate cerinţele art. 5221 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, condamnatul, în termen legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat, fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv, prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Titlul marginal al secţiunii IV din Rejudecarea în caz de extrădare, Rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare, care cuprinde art. 5221 C. proc. pen., stipulează că, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă.
Verificând lucrările cauzei, se reţine că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., acest text neimpunând imperativ, în orice condiţii, rejudecarea unei cauze.
Mai mult, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., normele legale referitoare la desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., trebuie raportat la normele legale speciale privind extrădarea, respectiv art. 43 şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 296/2001, acestea prevăzând că rejudecarea cauzei se impune în cazul în care procedura de judecată a persoanei condamnate, nu a satisfăcut minimul de drepturi recunoscute oricărei persoane învinuite.
În cauză, judecata în primă instanţă s-a făcut cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale prevăzute de lege, condamnatul neputând invoca în favoarea sa vreo vătămare odată ce judecarea în lipsă, dar cu respectarea procedurii de citare şi cu asigurarea asistenţei juridice din oficiu, a fost urmare culpei sale.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.N., împotriva deciziei penale nr. 273 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5181/2004. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5185/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
