ICCJ. Decizia nr. 5273/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5273/2004
Dosar nr. 4336/2004
Şedinţa publică din 15 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 17 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Neamţ, inculpatul A.V. a fost condamnat la 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, prevăzute art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.M. sumele de 32 milioane lei cu titlu de daune materiale şi 20 milioane lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 18 mai 2000, partea vătămată B.V. a început prima zi de serviciu, ca taximetrist, la un agent economic privat ce dispunea de două autoturisme Matiz.
În după-amiaza aceleiaşi zile a fost solicitat de învinuitul B.D.I.I. şi inculpatul A.V. să-i ducă de la Piatra Neamţ până la Bicaz. Când au ajuns la capătul traseului, în Bicaz, învinuitul B.D.I.I. i-a spus că nu aveau bani asupra lor să plătească cursa şii-a cerut să-i ducă până în comuna Ceahlău, cu sublinierea că acolo îşi aveau locuinţele şi puteau să găsească bani la rude ori cunoştinţe.
Fiind în prima zi de serviciu, la această solicitare B.V. le-a răspuns că nu poate continua cursa. Dar până la urmă, la insistenţele lor, a mai mers cu maşina până în zona Potoco, în locul numit V. Acolo a refuzat să se deplaseze mai departe.
În situaţia creată l-au obligat pe taximetrist să coboare de la volan şi cu o frânghie l-au legat de gât. Aşa cum era ţinut de frânghie de învinuitul B.D.I.I., inculpatul A.V., cu arma îndreptată spre el, i-a cerut să coboare pe râpa ce ducea sub pod, la capătul căruia fusese oprit autoturismul. Când au ajuns sub pod, inculpatul A.V. i-a tras în cap mai multe focuri de armă, 2-3, precizate de învinuitul B.D.I.I. Decesul a survenit prin explozie craniană.
După împuşcare, cei doi au scos cureaua de la pantalonul victimei şi au pus-o în jurul gleznelor. Totodată au tras şi pantalonii până sub genunchi. Cadavrul l-au transportat amândoi la baza primului pilon al podului, aşa cum este văzut din direcţia Bicaz, comuna Poiana Teiului.
Inculpatul A.V. a prins de cureaua pe care o fixase în jurul gleznelor, în acest scop, iar învinuitul B.D.I.I. de capetele libere ale frânghiei ce rămăsese înfăşurată în jurul gâtului. Peste cadavru, în locul unde a fost lăsat, au pus mai mulţi bolovani.
Nu s-a putut stabili ce bunuri avea asupra sa victima, din încasări pe cursele efectuate, bani care i-au fost luaţi în împrejurările respective de cei doi. Cu autoturismul Matiz, aceştia s-au deplasat în oraşul Adjud, unde l-au abandonat pe o stradă, într-o zonă de blocuri. Apoi, au călătorit cu trenul la Iaşi.
Maşina a fost găsită la câteva zile de la abandonare, descompletată.
A fost ridicată de poliţie şi restituită proprietarului ei I.D. În ce priveşte pe victima B.V., părinţii săi au reclamat dispariţia la Poliţia municipiului Piatra Neamţ.
Dosarul de dispariţie a fost ţinut în evidenţă până în luna mai 2002, când învinuitul B.D.I.I. şi inculpatul A.V., prin autodenunţ, făcut procurorului, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, au arătat că sunt autorii acestui omor.
Inculpatul, audiat în instanţă, nu recunoaşte săvârşirea faptei, învederând că a făcut autodenunţul la îndemnul lui B.D.I., pentru a rămâne în arest şi a nu fi depus în penitenciar, întrucât este condamnat definitiv pentru mai multe infracţiuni.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului, considerând că faţă de probele administrate în cauză, vinovăţia acestuia este dovedită.
Apelul declarat de inculpatul A.V., cu motivarea că nu a comis fapta şi că a făcut autodenunţul, pentru a fi adus, împreună cu B.D.I., în arestul I.P.J. Neamţ, de unde puteau evada, a fost respins, prin Decizia penală nr. 185 din 8 iunie 2004, de Curtea de Apel Bacău.
Soluţia de respingere a apelului este motivată cu aceea că, inculpatul şi învinuitul B.D.I.I. sunt din aceeaşi comună (Ceahlău, judeţul Neamţ) şi între ei, încă din timpul minorităţii, s-a stabilit o colaborare infracţională, comiţând împreună sau separat numeroase furturi, iar în anul 2000 omoruri şi jafuri armate.
Pentru o parte din aceste fapte au fost condamnaţi, iar pentru altele sunt în curs de cercetare penală.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 395 din 20 septembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Cluj, inculpatul şi învinuitul B.D.I. au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni grave, printre care omor deosebit de grav.
În timp ce se aflau în arestul I.P.J. Neamţ, unde erau cercetaţi pentru comiterea altor infracţiuni, inculpatul A.V. şi învinuitul B.D.I. au făcut autodenunţurile privind uciderea taximetristului B.V.
Au urmat cercetările, în timpul cărora cei doi au încercat să evadeze din arest, încercare soldată cu împuşcarea mortală a învinuitului B.D.I.
Totodată, instanţa de apel, pentru a învedera vinovăţia inculpatului, a făcut referire la:
- procesul-verbal de recunoaştere din grup de fotografii, după fotografii, făcută de către procuror, separat cu cei doi autori;
- procesul verbal de cercetare a locului faptei, întocmit de procuror, la data de 27 mai 2002, când învinuitul B.D.I., a condus la locul unde s-a găsit cadavrul victimei B.V.
La locul cadavrului, după mai multe amânări, la iniţiativa amândurora, a condus numai învinuitul B.D.;
- raportul medico-legal de necropsie al cadavrului;
- declaraţia martorului I.D., din care rezultă că învinuitul B.D.I., imediat după comiterea faptei, i-a relatat de omorul comis împreună cu inculpatul A.V., asupra unui taximetrist de pe un autoturism Matiz;
- declaraţiile date de învinuitul B.D. şi inculpatul A.V., la 29 mai 2001, în care se fac referiri concrete cu privire la omorul comis asupra victimei B.V.;
- procesul verbal de confruntare între I.D. şi inculpatul A.V., când primul a susţinut informaţia dată de învinuitul B.D.I., cu privire la omorul comis de cei doi asupra taximetristului B.V.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul A.V., invocând, oral, greşita apreciere a probelor, întrucât nu el a comis fapta, ci învinuitul B.D., motiv pentru care a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) C. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat.
Astfel, instanţa de apel a învederat probele pe care şi-a fundamentat soluţia.
În acest sens, din probele dosarului, inclusiv autodenunţul inculpatului, la care s-a făcut referire, rezultă, fără echivoc, vinovăţia.
Aşadar, probele administrate au fost corect examinate şi apreciate de instanţa de apel.
Este de observat că, inculpatul s-a retranşat în spatele propriei sale reveniri asupra recunoaşterii faptei, dar fără să facă referire la vreo probă din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel.
Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că este în limitele prevăzute de lege şi corespunde criteriilor de individualizare înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune modificarea ei.
În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
Văzând şi art. 191 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva deciziei penale nr. 185 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5257/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5274/2004. Penal. Art. 174 c.pen. Recurs → |
---|