ICCJ. Decizia nr. 5365/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5365/2004
Dosar nr. 3120/2004
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 576 din 16 noiembrie 2003, Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpata minoră C.C. la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), 74 – art. 76 C. pen. şi la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi 74 – art. 76 C. pen. (fapta din 10 februarie 2003).
S-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpata să execute un an şi 6 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani.
S-a constatat că, prejudiciul produs părţilor civile H.A. şi I.E. a fost recuperat.
În temeiul art. 118 lit. c) C. pen., s-a confiscat de la inculpată suma de 137.000 lei obţinută în urma infracţiunii comise.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 10 februarie 2003, în jurul orelor 14,00, inculpata a observat pe o alee între blocuri, mai mulţi copii care se jucau.
S-a hotărât să sustragă cerceii părţii vătămate, sens în care, s-a apropiat, a intrat în vorbă cu aceasta şi profitând de diferenţa de vârstă, i-a desfăcut cercelul din urechea dreaptă pe care l-a însuşit.
Inculpata a arătat martorelor M.A.E. şi C.J. cercelul sustras.
Inculpata, în continuare, a condus pe cele două martore spre şcoală. În momentul în care au ajuns, în curtea şcolii tocmai ieşea un grup de elevi din clasele primare. Cu această ocazie, inculpata a observat că una din fetiţele din grup, respectiv, partea vătămată H.A., în vârstă de 8 ani, avea cercei de aur în ureche.
Inculpata s-a apropiat de partea vătămată, ameninţând-o cu bătaia dacă nu-i dă cerceii şi în acelaşi timp a prins cerceii cu mâna, trăgând de ei. Deşi partea vătămată a încercat să se ferească, inculpata a reuşit să-i ia cerceii, după care a plecat cu cele două martore.
Prin intermediul martorului A.M. (care nu a cunoscut provenienţa cerceilor inculpata a reuşit să amaneteze perechea de cercei, încasând suma de 275.000 lei, pe care au cheltuit-o împreună.
Ulterior, organele de poliţie au recuperat bijuteriile şi le-au restituit părţilor vătămate, care nu s-au mai constituit părţi civile, prin reprezentanţii legali.
Prin Decizia penală nr. 223 din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi în rejudecare, a înlăturat art. 81 C. pen., dispunând ca inculpata să execute pedeapsa în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a majorat cuantumul cheltuielilor judiciare către stat de la 800.000 lei la 2.500.000 lei, fiind menţinute în rest dispoziţiile hotărârii atacate.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că, aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei trebuie subsumată îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 81 C. pen., printre altele şi cele privind convingere instanţei că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără efectiva executare a pedepsei, ceea ce nu este cazul în speţă, în raport de datele personale şi pericolul faptelor comise.
În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs doar inculpata, care a criticat ultima hotărâre în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate şi cheltuielile judiciare la care a fost obligată, aspecte sub care a cerut menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Criticile sunt fondate şi se întemeiază în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 171 C. proc. pen.
Cu multă exigenţă instanţa de apel a stabilit o pedeapsă în condiţii de detenţie, pentru o minoră de numai 16 ani la data comiterii faptelor deduse judecăţii, apreciind doar pericolul social, de necontestat al faptelor comise şi mai puţin datele personale şi mai ales, posibilitatea reintegrării ei în societate.
Este evident, în raport de conţinutul referatului de evaluarecă, au existat factori care au influenţat conduita inculpatei, dar totodată actul amintit concluzionează posibilitatea reintegrării acesteia în societate.
În acest context, dar având în vedere şi împrejurarea că inculpata a executat detenţia preventivă din mai 2003 – noiembrie 2003, şi că în prezent este liberă, aflându-se sub supravegherea bunicii materne şi a tatălui ei, se apreciază că, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare efectivă a pedepsei aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, aspect sub care hotărârea acesteia se va menţine, după cum va fi menţinută şi dispoziţia privind cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligată.
Aşadar, pentru considerentele expuse, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpată, se va casa hotărârea pronunţată în apel şi se va menţine hotărârea pronunţată în cauză de prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata C.C. împotriva deciziei penale nr. 233/ A din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 576 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5362/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5366/2004. Penal. Art.209 pct.2 c.pen. Recurs... → |
---|