ICCJ. Decizia nr. 5357/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5357/2004
Dosar nr. 526/2004
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 383 din 24 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a dispus condamnarea inculpatului A.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2151alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. şi s-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani. A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1366/1995 a Judecătoriei Tulcea, pedeapsă ce a fost adăugată la pedeapsa de 10 ani închisoare, în total inculpatul A.I. având de executat o pedeapsă de 11 ani şi 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 19 noiembrie 1998 la 8 octombrie 1999. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus condamnarea inculpatului N.I.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. şi s-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
S-au aplicat inculpatului N.I.C. prevederile art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 19 noiembrie 1998 la 19 septembrie 1999. S-a dispus de asemenea condamnarea inculpatului I.H.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 258 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., şi la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31 raportat la art. 290 C. pen.
Conform prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul I.H.R. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită la 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani şi 6 luni, cu respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. şi a dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a obiectelor ridicate în cursul urmăririi penale şi aflate în prezent la B.N.R., conform procesului verbal şi valorificarea lor în condiţiile art. 110 şi art. 165 C. proc. pen. A fost anulat înscrisul. Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A.I. şi N.I.C. să plătească părţii civile SC C. SA Braşov suma de 161.809.724 lei şi suma de 16.700.609 lei. Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A.I. şi I.H.R. să plătească părţii civile SC C. SA Braşov suma de 55.205.718 lei. A fost respins restul pretenţiilor părţii civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul A.I. a fost angajat al părţii vătămate SC C. SA Braşov din anul 1997. Obiectul de activitate al societăţii îl constituia montajul şi reparaţia conductelor magistrale pentru transportul gazelor şi altor fluide, construcţii civile, industriale şi drumuri.
În luna februarie 1998, inculpatul a fost încadrat ca şef de formaţie la secţia de Izolare Ş.V.. La acest punct de lucru îşi desfăşura activitatea din anul 1991 inculpatul N.I.C. care, din 30 martie 1996 a fost încadrat ca primitor – distribuitor de materiale la secţia mai sus amintită.
Din luna martie 1998, profitând de atribuţiile de serviciu ce îi reveneau datorită noii funcţii, inculpatul A.I. a început să vândă către diferite societăţi, ţeavă din gestiunea staţiei pe care o conducea, fără a întocmi actele contabile necesare, însuşindu-şi banii şi, uneori, împărţindu-i cu inculpatul N.I.C. şi alţi angajaţi.
1. În cursul lunilor martie – august 1998, din dispoziţia inculpatului A.I., martorii P.G., F.D. şi C.I. au efectuat mai multe transporturi de ţeavă de diferite dimensiuni (de la 219 mm la 711 mm diametru) la depozitul SC D.I.P. – G.I.P. S.R.L. Braşov, totalizând un număr de 97 ţevi, în valoare de 489.929.076 lei.
Ţevile au fost încărcate în autovehicule de alţi angajaţi ai Staţiei Şinca, din ordinul inculpatului A.I. Bonurile de transfer, care însoţeau marfa, erau întocmite în fals de inculpatul N.I.C., din ordinul inculpatului A.I.
În cursul cercetărilor au fost ridicate 97 bucăţi de ţeavă şi predate părţii vătămate, prejudiciul fiind astfel recuperat.
2. În cursul lunii martie 1998, martorul L.I. a efectuat, din dispoziţia inculpatului A.I., două transporturi la Cluj, descărcând 219,9 m liniari de ţeavă, cu diametrul de 508 mm şi 609 mm, în valoare totală de 106.555.186 lei, la SC T. CLUJ SA
Inculpatul N.I.C. a întocmit, din dispoziţia inculpatului A.I., bonuri de transfer false, ca documente de însoţire a mărfii pentru transportul pe şosea.
O parte din sumele obţinute de inculpatul A.I. din vânzarea ţevilor a fost împărţită cu inculpatul N.I.C. şi ceilalţi angajaţi ai societăţii, fără a se putea stabili cu exactitate cuantumul sumelor primite de fiecare. O brăţară din aur şi un bănuţ din aur, provenite din aceleaşi vânzări, au rămas în posesia inculpatului A.I. Acestea au fost ridicate în cursul cercetărilor şi depuse la B.N.R.
3. În cursul lunii mai 1998, SC Z.I. S.R.L. Braşov a lansat verbal o comandă către partea vătămată SC C. SA pentru cumpărarea a 79,8 m liniari de ţeavă, în vederea efectuării unei lucrări.
Comanda a fost transmisă Staţiei Ş.V. de către inculpatul I.H.R. (şef al Şantierului nr. 1 Râşnov, căruia îi era subordonat punctul de lucru din Şinca), printr-un bon de mână, în care acesta dădea ordin inculpaţilor A.I. şi N.I.C. să elibereze marfa cerută, în valoare de 48.312.082 lei.
După încărcarea ţevii, inculpatul N.I.C. a întocmit avizul de expediţie în trei exemplare. Apoi, a înmânat originalul actului conducătorului auto, respectiv martorului C.I., iar celelalte exemplare au rămas la inculpatul A.I. Ţeava a fost transportată la SC Z.I. S.R.L. Braşov.
Ulterior, inculpatul N.I.C. i-a cerut inculpatului A.I. cele două avize de expediţie pentru a le trimite la Şantierul nr. 1 din Râşnov şi pentru a scădea din gestiune marfa eliberată. Inculpatul A.I. a motivat că le-a pierdut. Inculpatul N.I.C. s-a deplasat la SC Z.I. S.R.L. Braşov şi a făcut o copie xerox de pe avizul original, pe care a predat-o apoi, personal, şefei de depozit, respectiv martorei C.M., de la Şantierul nr. 1 Râşnov. Aceasta, din ordinul inculpatului I.H.R., a refuzat înscrierea actului în contabilitate, amânând operaţiunea.
La 28 august 1998, din dispoziţia inculpatului I.H.R., martora C.M. a întocmit în fals un bon de restituire a cantităţii respective de ţeavă către Staţia Şinca, deşi, produsele fuseseră deja folosite de SC Z.I. S.R.L.
Bonul a fost semnat de inculpaţii I.H.R. şi A.I., precum şi de martorul M.I. Inculpatul N.I.C. a refuzat să-l semneze. Astfel, în gestiunea Staţiei Şinca s-a înregistrat scriptic marfa menţionată mai sus.
Contravaloarea ţevii livrată către SC Z.I. S.R.L. Braşov nu a fost cuprinsă în devizul lucrării. Astfel, s-a cauzat un prejudiciu părţii vătămate SC C. SA, în sumă de 48.312.082 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, inculpaţii A.I., N.I.C. şi I.H.R.
Prin Decizia penală nr. 184 din 16 septembrie 2002, Curtea de Apel Braşov a admis toate apelurile şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 282 din 9 iulie 2003, Tribunalul Braşov l-a condamnat pe inculpatul A.I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (trei acte materiale) şi art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. În baza art. 83 C. pen., a fost revocată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1366/1995 a Judecătoriei Tulcea dispunându-se ca inculpatul A.I. să execute această pedeapsă, separat de pedeapsa aplicată prin sentinţă, în total având de executat o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat inculpatului A.I. prevederile art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul N.I.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două acte materiale) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. S-a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa aplicată. Totodată a fost condamnat inculpatul I.H.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 258 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. şi a fost constatată graţiată această pedeapsă. A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-au confiscat în folosul statului obiectele ridicate în cursul urmăririi penale şi aflate în prezent la B.N.R. A fost anulat înscrisul. Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A.I. şi N.I.C. să plătească părţii civile SC C. SA Braşov suma de 178.510.233 lei, iar inculpaţii A.I. şi I.H.R. tot în solidar să plătească aceleiaşi părţi civile suma de 55.205.718 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de rejudecare a reţinut aceeaşi situaţie de fapt avută în vedere la prima judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi toţi cei trei inculpaţi.
Parchetul a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
- nelegala şi netemeinica schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului N.I.C. din infracţiunea de delapidare, în complicitate la infracţiunea de delapidare, în condiţiile în care acesta desfăşura activităţi de gestionare.
- cuantumul redus al pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor şi greşita modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatului I.H.R.
- omisiunea confiscării sumei de 1.400.000 lei de la inculpatul N.I.C., în baza art. 118 lit. c) C. pen.
Inculpatul A.I., a solicitat achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2151 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi aplicarea unei pedepse reduse, cu suspendarea condiţionată a executării. Totodată, inculpatul a solicitat respingerea pretenţiilor părţii civile, apreciind că nu se face vinovat de săvârşirea faptei şi că probele din dosar nu dovedesc un prejudiciu cert produs SC C. SA
Inculpatul I.H.R. a solicitat achitarea sa, pentru ambele infracţiuni, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), încetarea procesului penal, deoarece a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Inculpatul N.I.C. a solicitat achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că atât el cât şi inculpatul A.I. nu au fost prezenţi la transportarea vreunei cantităţi de ţeavă de la SC C. SA În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. şi constatarea intervenţiei prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Prin Decizia penală nr. 343 din 29 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 1143/2003 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de inculpatul A.I.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 282 din 9 iulie 2003 a Tribunalului Braşov cu privire la omisiunea aplicării art. 118 lit. c) C. pen., faţă de inculpatul N.I.C. şi cu privire la omisiunea aplicării prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A.I.
Rejudecând în aceste limite:
A fost reţinut art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (trei acte materiale) şi art. 37 lit. a) C. pen., privind pe inculpatul A.I.
În baza art. 118 lit. c) C. pen., a fost confiscată în folosul statului de la inculpatul N.I.C. suma de 1.400.000 lei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.I.C. şi I.H.R. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Au fost obligaţi inculpatul N.I.C. şi I.H.R. să plătească statului câte 600.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva deciziei penale nr. 343 din 29 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Braşov au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii A.I., N.I.C. şi I.H.R., care au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
Inculpatul A.I. a apreciat că i-au fost încălcate drepturile procesuale prin aceea că în cursul urmăririi penale a avut desemnat un apărător din oficiu, care l-a reprezentat şi pe fratele său, învinuitul A.Şt., în prezent martor în cauză astfel că actele efectuate ar trebui anulate, întrucât interesele celor doi erau contrare.
Totodată, inculpatul A.I. a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de delapidare şi, în general, nu poate fi socotit vinovat de vreo faptă penală deoarece livrările considerate ilicite s-au efectuat în zilele de sărbătoare legală (sâmbăta şi duminica), atunci când el era plecat de pe şantier.
A mai arătat inculpatul că deşi funcţiona ca şef al punctului de lucru şi participa la recepţia materialelor, nu avea decât gestiunea mijloacelor fixe, celelalte bunuri, respectiv mijloacele circulante, fiind în gestiunea inculpatului N.I.C.
Inculpatul recurent N.I.C. a susţinut că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de complicitate la delapidare, apreciind că, eventual, fapta sa ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), deoarece nu a semnat primirea şi preluarea gestiunii în mod real şi nu a avut reprezentarea că bunurile vizate sunt scoase din gestiune, fără forme legale, lipsind astfel unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia.
Inculpatul I.H.R., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., deoarece lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia şi schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 258 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), pentru care să se constate că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste, aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat, o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpaţii A.I. şi N.I.C. îşi desfăşurau activitatea la un punct de lucru izolat şi îndepărtat de sediul părţii civile, unde posibilitatea unui control operativ eficient asupra gestiunii acestora era greu de efectuat, iar prin specificul obiectului de activitate, respectiv reparaţii de conducte, de obicei subterane era dificil de verificat realitatea consumurilor specifice.
Sesizând acest aspect cei doi inculpaţi au hotărât să valorifice în interes personal o parte din materialele de bază ţevi cu diametrul între 271 – 700 mm, unor firme cu care nu aveau contract ori raporturi comerciale, administrate de obicei de persoane ce preferau aprovizionarea fără forme legale. În acest scop, inculpaţii utilizau ca document de transport, avize de expediţie, documente primare valabile doar trei zile de la emitere, neînsoţite şi de factura fiscală, ce ar fi trebuit în mod obligatoriu înscrisă în registrul cu regim special al unităţii.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, inculpaţii primeau banii în numerar şi îi împărţeau cu muncitorii din subordine, care se ocupau cu încărcarea ţevilor în mijloacele de transport.
Această practică, uzitată în multe infracţiuni similare, nu putea fi realizată, fără acordul ambilor inculpaţi (A.I. şi N.I.C.), deoarece prin natura lor, ţevile sunt materiale foarte voluminoase, iar lipsa lor ieşea oricând în evidenţă oricât de „neglijent" ar fi fost şeful punctului de lucru sau gestionarul de drept.
Pe de altă parte, solicitarea inculpaţilor A.I. şi N.I.C. de a se dispune achitarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare şi respectiv complicitate la delapidare este neîntemeiată deoarece, potrivit fişei postului, inculpatul A.I. avea ca atribuţii organizarea şi conducerea nemijlocită a punctului de lucru şi răspundea de activitatea de producţie, de luarea măsurilor pentru organizarea eficientă a activităţii, organizarea pazei, aprovizionarea ritmică a punctului de lucru; întocmirea zilnică a schiţei de inventar, a rapoartelor de activitate zilnice şi lunare; dispunea şi controla sortarea materialelor pe dimensiuni, existenţa marcajelor la materialul tubular, manevrarea ţevii din depozit la rampa tehnologică; de asemenea, verifica emiterea bonurilor de transfer a materialelor pe lucrări. Inculpatul N.I.C., în calitate de primitor – distribuitor, avea ca atribuţii primirea, sortarea, păstrarea, eliberarea şi evidenţa pieselor, materialelor, sculelor; întocmirea şi ţinerea evidenţei primare.
Cercetările efectuate au stabilit că inculpatul A.I. îndeplinea faptic, aşa cum chiar acesta a declarat în faţa instanţei, şi activităţi de primire, păstrare şi eliberare de bunuri specifice gestiunii, fiind astfel şi gestionar de fapt.
Rezultă că, în raport de atribuţiile specifice fişei postului şi de activităţile concrete desfăşurate, inculpaţii A.I. şi N.I.C. se fac vinovaţi de infracţiunile reţinute în sarcina lor.
Apărarea formulată de inculpatul A.I. că, în realitate fratele său, martorul A.Şt. ar fi autorul sustragerilor, este cu totul neargumentată, deoarece acesta din urmă era un simplu sudor fără atribuţii de conducere ori de gestiune, iar parte din banii proveniţi din vânzarea ţevilor au fost împărţiţi de inculpatul A.I. martorilor care au participat la încărcarea ţevilor.
Cu privire la inculpatul I.H.R., din succesiunea derulării faptelor rezultă că, atunci când a luat cunoştinţă de înstrăinarea fără forme legale (doar cu aviz de expediţie) a ţevilor către SC Z.I. S.R.L. Braşov nu s-a comportat ca un conducător de unitate, ci i-a cerut martorei C.M. să nu înregistreze respectivul aviz, datat iunie 1998, iar în luna august a aceluiaşi an i-a cerut să întocmească, în fals, forme de restituire a respectivelor ţevi către punctul de lucru gestionat de inculpatul A.I.
Aceste acte nu pot fi tratate ca neglijenţă, deoarece este evident că dispoziţia dată urmărea acoperirea fraudei de la punctul de lucru Ş.V., prin utilizarea unor documente interne fără valoare contabilă.
Toate aceste fapte au fost probate indubitabil în toate fazele procesului penal, martorii fiind constanţi în toate declaraţiile date pe parcursul procesului derulat.
Inculpatul A.I. a încercat să înlăture o probă evidentă şi anume faptul că s-au găsit asupra sa o monedă şi o brăţară din metal galben (aur), ce făceau parte din preţul plătit de un ţigan (rămas neidentificat) pentru ţeava expediată la SC D.I.P. – G.I.P. S.R.L. Braşov, susţinând că ar fi răscumpărat aceste obiecte de la martorii C.I, F.D. şi P.G., achitându-le suma de 10 milioane lei, pentru a nu fi implicat fratele său A.Şt.
Chitanţa prezentată în acest sens, se referă la contravaloarea unor prestări servicii efectuate de P.G. şi numitul C.I., fără nici o referire la C.I., fiind deci vădit străină şi utilizată doar pentru a încerca să justifice găsirea celor două obiecte identificabile asupra sa.
Pretinsa încălcare a dreptului la apărare invocată de inculpatul A.I., prin aceea că în faza de urmărire penală a avut acelaşi apărător, ca şi un alt cercetat, cu care avea interese contrare, trebuie înlăturată ca nefondată, deoarece din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul A.I. a avut la momentul prezentării materialului de urmărire penală un apărător ales, în prezenţa căruia şi-a însuşit toate actele de urmărire penală efectuate, deşi avea posibilitatea să le conteste şi să ceară, refacerea lor în prezenţa apărătorului ales.
Specific infracţiunii de neglijenţă în serviciu, despre care inculpaţii au apreciat că s-ar putea face vinovaţi este culpa, or, din tot materialul probator analizat este indubitabil caracterul intenţionat al actelor materiale săvârşite de inculpaţi, astfel că, cererea recurenţilor de schimbare a încadrării juridice a faptelor este vădit nefondată.
Având în vedere cele expuse mai sus, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de neglijenţă în serviciu aşa cum au solicitat inculpaţii A.I. şi N.I.C., Înalta Curte constată că şi cererea adiacentă a celor doi inculpaţi de a se constata intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale este lipsită de temei; în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 122, raportat la art. 124 C. pen., faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de delapidare.
De altfel, pentru nici una din infracţiunile reţinute în sarcina celor trei inculpaţi – recurenţi nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.I., N.I.C. şi I.H.R. împotriva deciziei penale nr. 343/ Ap din 29 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat I.H.R. la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi pe inculpaţii A.I. şi N.I.C. la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.I., N.I.C. şi I.H.R. împotriva deciziei penale nr. 343/ Ap din 29 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă pe recurentul inculpat I.H.R. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi pe inculpaţii A.I. şi N.I.C. la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5197/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5362/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
