ICCJ. Decizia nr. 5500/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5500/2004
Dosar nr. 2563/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 238 din 18 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. P.C. la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi
2. B.D. la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în ce-i priveşte pe ambii inculpaţi.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 2.750.000 lei consemnată la C.E.C. - Agenţia Victoria, la data de 4 septembrie 2003.
În baza art. 169 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus restituirea, către inculpatul P.C., a telefonului mobil marca Siemens indisponibilizat prin procesul-verbal datat 3 septembrie 2003.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 3 septembrie 2003, U.F.M., consumator de heroină, a denunţat că îşi procura drogul de la numitul S., despre care mai cunoştea că locuieşte în cartierul Berceni.
Organul de urmărire penală a înscris într-un proces-verbal seriile a 5 bancnote a câte 100.000 lei aduse de denunţător. În continuare, acesta, luând legătura telefonică cu P.C., au înţeles să se întâlnească într-un parc din zona locuinţei lui.
Aici, denunţătorul i-a dat banii inculpatei B.D., concubina lui P.C., de la acesta el primind două doze de heroină.
Percheziţia domiciliului celor doi a relevat găsirea sumei de 3.250.000 lei puşi într-un şifonier, în aceasta incluzându-se şi cele 5 bancnote înseriate astfel cum s-a arătat.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apeluri, motivul invocat fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, deci şi a vinovăţiei lor, ambii considerându-se nevinovaţi de comiterea infracţiunii reţinute în sarcina lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 278 din 21 aprilie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Nemulţumiţi şi de hotărârea pronunţată de instanţa de apel, inculpaţii, în termenul legal, au declarat recursuri, cale de atac motivată pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt şi s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal a relevat, cert, situaţia de fapt căreia instanţa i-a dat încadrarea juridică corespunzătoare. Denunţătorul U.F.M. şi-a menţinut, constant, declaraţiile, banii înseriaţi într-un proces-verbal, au fost găsiţi, printre cei care alcătuiau suma aflată în domiciliul celor doi inculpaţi şi inculpatul P.C., personal, a dat denunţătorului două doze de heroină.
Inculpata B.D. s-a prezentat la întâlnirea cu denunţătorul şi a luat banii, deci şi activitatea sa a fost dovedită.
Dar recursurile inculpaţilor sunt fondate în ce priveşte cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, stipulează că la stabilirea şi aplicarea pedepselor, se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Procedând la stabilirea pedepselor privative de libertate în ce-i priveşte pe ambii inculpaţi, instanţa a considerat pericolul social grav al faptelor, criteriu de individualizare precumpănitor în aprecierea periculozităţii faptei, dar nu a acordat suficientă eficienţă şi criteriului vizând persoana făptuitorilor, ambii fără antecedente penale şi, de asemenea, cu o situaţie familială grea, inculpata fiind mamă a 7 copii.
Ca atare, se apreciază că se pot reţine împrejurări care constituie circumstanţe atenuante aşa cum sunt enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţi urmează a fi admise şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii P.C. şi B.D. împotriva deciziei penale nr. 278 din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 238 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la pedepsele privative de libertate, în sensul că, prin reţinerea în favoarea inculpaţilor a dispoziţiilor art. 74 alin. (2), raportate la cele ale art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., le reduce de la 10 ani închisoare, la 8 ani închisoare, pentru inculpatul P.C. şi de la 10 ani închisoare, la 6 ani închisoare pentru inculpata B.D.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.C., timpul arestării preventive de la 3 septembrie 2003, la 26 octombrie 2004.
Onorariile în sumă de câte 400.000 lei, cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5495/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5502/2004. Penal. Art.329 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
