ICCJ. Decizia nr. 5493/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5493/2004
Dosar nr. 2125/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul N.M. la:
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi 76 lit. a) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive de la 15 august 2002, la zi.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.Ş., căreia inculpatul a fost obligat să-i plătească sumele de 60.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi, respectiv, de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale.
De asemenea, inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii vătămate M.C., în numele şi pentru minorul P.P., suma de câte 435.000 lei lunar, cu titlu de contribuţie la întreţinere, începând cu luna august 2002 şi până la majoratul acesteia.
S-a dispus confiscarea de la inculpat, în favoarea statului, a unei arme de vânătoare, calibru 12 mm, aflată la I.P.J. Giurgiu.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii vătămate P.Ş. suma de 10.000.000 lei, iar statului suma de 11.000.000 lei, în ambele cazuri, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 14 august 2002, în jurul orei 23,00, inculpatul N.M., având asupra sa o armă de vânătoare cu două ţevi lisă suprapuse, a verificat locul unde se aflau utilajele agricole parcate, după care, în jurul orei 23,30, s-a îndreptat spre casă. În momentul în care a ajuns în faţa porţii de acces în curtea locuinţei, a fost deranjat de fumul produs de un foc aprins în curtea SC G. SRL şi de zgomotul unei motorete, pe care o testau victima P.D. şi numitul D.M.
Inculpatul s-a deplasat către locul de unde venea fumul şi în momentul în care a ajuns în acel loc a început să înjure pe cei doi, respectiv pe victima P.D. şi D.M., pretextând că îl deranjează atât fumul produs, cât şi zgomotul motoretei.
Din cauza gălăgiei ce s-a produs, la locul faptei au venit şi alte persoane, între care şi numitul N.G.
La scurt timp, s-a auzit un foc de armă, tras de inculpat în plan vertical.
După declanşarea focului de armă, numitul N.G. a apucat arma inculpatului cu amândouă mâinile, fiecare dintre ei încercând să aibă posesia acesteia.
În cadrul discuţiilor ce au avut loc, numita D.M., venită şi ea la faţa locului atrasă de scandal, i-a reproşat inculpatului faptul de a se „face stăpân pe drum", la care acesta i-a reproşat verbal „ce-ai zis fă", după care a îndreptat arma spre ea.
Pentru a evita producerea unui lucru grav D.M. s-a îndreptat cu braţele deschise către inculpat, încercând să-l împingă, însă acesta s-a smuncit de la stânga spre dreapta şi aproape imediat s-a auzit un foc de armă.
Inculpatul a precizat că focul de armă a fost tras pentru a-i speria pe cei de faţă de care îi era teamă, dar şi pentru a-l determina pe N.G. să ia mâna de pe armă.
În urma celei de a doua împuşcături, proiectilul tras a lovit pe victima P.D., care, imediat a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, chiar de către inculpat cu maşina personală.
Cu toate îngrijirile medicale acordate, victima a decedat în ziua de 15 august 2002, orele 10,30.
Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei P.D. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic hemoragic apărut în evoluţia unei plăgi împuşcate transfixiante abdominale cu lezarea intestinului subţire, intestinului gros şi fractură cominutivă aripă iliacă stângă, leziuni ce au necesitat intervenţia operatorie cu rezecţie de intestin subţire şi intestin gros.
Actul medical citat, a făcut precizarea că leziunile de violenţă constatate la necropsie s-au putut produce prin împuşcare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpatul N.M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpatului a dispoziţiilor referitoare la starea de provocare, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că din probele de la dosar nu rezultă că victima a provocat pe inculpat şi prin comportamentul său i-ar fi provocat o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acţionat, solicitându-se înlăturarea acestui text de lege (art. 73 lit. b) C. pen.).
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada că el este persoana care a acţionat arma.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunile de încălcare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de Legea nr. 17/1996 şi ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut intenţia de a trage cu arma şi cu atât mai puţin de a ucide victima.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 266/ A din 8 aprilie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desfiinţat hotărârea atacată, în sensul că a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., iar prin aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 8 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, timpul arestării preventive de la 15 august 2002, la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelată şi a fost respins apelul declarat de inculpatul N.M. ca nefondat, motiv pentru care a fost obligat să plătească statului suma de 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „Pentru a se putea face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca săvârşirea infracţiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, care însă să nu fi fost, la rândul ei, determinată de manifestările agresive ale inculpatului" situaţie care nu se regăseşte în cauză, deoarece „inculpatul a fost acela care a fost iniţial violent, înjurând şi ameninţând victima, trăgând şi un foc de armă, pentru intimidare", conchizându-se că în aceste condiţii în mod greşit a fost reţinută circumstanţa atenuantă a scuzei provocării.
Instanţa de apel a mai arătat că se „apreciază că se impune a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., ţinând cont de conduita bună a infractorului, de atitudinea inculpatului după comiterea infracţiunii, de stăruinţa depusă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, prin transportarea victimei la spital", dar că se mai „apreciază că se impune majorarea pedepsei de la 5 ani la 8 ani, ţinându-se cont de gravitatea faptei comise, de urmările acesteia, care s-a soldat cu decesul victimei".
Cu privire la apelul declarat de inculpat s-a arătat că motivul invocat de acesta nu este întemeiat din moment ce „S-a stabilit în urma expertizelor efectuate şi a audierii martorilor că inculpatul a acţionat cu puşca apăsând pe trăgaci atât la primul foc, cât şi la al doilea", caz în care afirmaţia sa potrivit căreia nu ştie cum a apăsat pe trăgaci este nejustificată.
Referitor la cea de a doua critică şi anume încadrarea juridică a faptei s-a arătat că este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece acesta a acţionat cu intenţie apăsând pe trăgaci, situaţie în care chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei şi-a asumat consecinţele faptei comise, acţionând cu intenţie indirectă, împrejurare care nu îl scuteşte de răspundere penală şi nici nu transforma fapta dintr-o infracţiune comisă cu intenţie într-una comisă din culpă.
S-a mai arătat că încălcarea de către inculpat a prevederilor Legii nr. 19/1996, privind regimul armelor, faptă pentru care nu a fost trimis în judecată, nu are nici o relevanţă şi nici nu este în măsură să conducă la exonerarea sa de răspundere penală în ce priveşte uciderea victimei.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul N.M., pe care a criticat-o cu privire la:
- greşita reţinere a situaţiei de fapt din care nu rezultă că apăsarea pe trăgaciul armei s-a făcut de către el şi că, prin urmare, moartea victimei ar fi fost rezultatul faptei sale, aceasta s-ar fi putut produce datorită situaţiei create, respectiv învălmăşelii care a avut loc, astfel că oricare persoană din preajma sa putea face ca arma să percuteze, motiv pentru care a solicitat a se constata că în cauză exista o stare de incertitudine (in dubio pro reo), şi că singura soluţie care se impune este fie achitarea, fie casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la organul de procuratură, ori prima instanţă pentru completarea materialului probator;
- greşita înlăturare a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., deoarece, este evident că fapta, dacă a fost comisă, a fost rezultatul unei stări de provocare venită atât din partea victimei cât şi a grupului de persoane, care îl agresau;
- pedeapsa aplicată care, în condiţiile în care nu se vor primi celelalte două critici să fie redusă la minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante.
Recursul declarat de inculpat este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţe de apel, precum şi încadrarea juridică dată faptei sunt corecte, după cum justificat a fost înlăturată de către instanţa de apel, aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la starea de provocare.
Întrucât aceste aspecte au format obiect de critică la judecata la instanţa de apel, cărora aceasta le-a dat răspunsuri corespunzătoare, motivate pe situaţia de fapt şi probele de la dosar, expuse în mod detaliat în prezenta decizie şi pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin, se constată că reluarea lor nu se mai impune.
În ce priveşte însă critica privind individualizarea pedepsei se constată că este întemeiată.
Rejudecând cauza şi reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, instanţa de apel a făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei.
Cu toate acestea se constată că, în cauză, raportat la împrejurările în care s-a comis fapta, respectiv presiunea exercitată de grupul de persoane din care făcea parte şi victima, constând în ameninţări şi injurii la adresa acestuia, la faptul că nu are antecedente penale, cu o comportare apreciată pozitiv anterior comiterii faptei, dar mai ales atitudinea avută după săvârşirea acesteia, constând în transportul victimei imediat cu autoturismul propriu la o unitate spitalicească, pentru a i se acorda îngrijirile medicale, dar şi faptul că a înţeles să accepte despăgubirea părţilor vătămate se impunea acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante, prin orientarea pedepsei spre limita minimă, prevăzută de textul de lege încriminator, existând suficiente temeiuri că scopul pedepsei, prevăzut în art. 52 C. pen., se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse mai redusă.
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul N.M., fiind fondat sub aspectul individualizării pedepsei, urmează a fi admis, a casa Decizia pronunţată de instanţa de apel şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.M., împotriva deciziei penale nr. 266/ A din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate pe care o modifică, în sensul că o reduce de la 8 ani închisoare, la 5 ani şi 6 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 15 august 2002, la 26 octombrie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5474/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5494/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
