ICCJ. Decizia nr. 5503/2004. Penal. Art.239 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5503/2004
Dosar nr. 3230/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 311 din 2 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul M.M. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen.;
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 7 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 7 mai 2003, la zi.
S-a luat act că părţile vătămate L.I.I. şi G.A. nu s-au constituit părţi civile
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
La data de 7 mai 2003, în jurul orelor 22,00, un echipaj de poliţie al secţiei 8, format din S.M., agent şef adjunct, B.L., agent şef adjunct şi G.A., agent şef principal, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu la intersecţia Şoselei Mihai Bravu cu Calea Călăraşilor, au procedat la supravegherea inculpatului M.M. ce se afla împreună cu numitul R., întrucât se uitau insistent în interiorul autoturismelor parcate.
După un timp, numitul R. a deschis două autoturisme (Dacia Nova şi Cielo) fără însă a sustrage vreun bun din interior. În continuare cei doi, inculpatul şi numitul R. s-au deplasat pe str. Baba Novac, unde prin efracţie, numitul R. a pătruns în autoturismul Dacia 1310, proprietatea părţii vătămate L.I.I., de unde a sustras un radiocasetofon marca Renault. După sustragerea radiocasetofonului, numitul R. l-a dat inculpatului M.M. care, până în acel moment asigurase paza, iar acesta l-a pus în rucsacul pe care îl avea asupra sa.
Observând cele întâmplate, lucrătorii de poliţie au procedat la urmărirea celor două persoane.
Poliţistul G.A. s-a despărţit de ceilalţi doi colegi cu intenţia de a-i surprinde pe cei doi, printr-un traseu ocolit. Când a ajuns în apropierea celor doi făptuitori, G.A. i-a somat spunând „Stai" „Poliţia", iar pentru a-i imobiliza i-a împins în zona unde era un gard viu.
Lucrătorul de poliţie G.A. a încercat să-l imobilizeze pe inculpatul M.M., asupra căruia se afla radiocasetofonul, moment în care atât inculpatul cât şi numitul R. au început să-l lovească cu picioarele în zona corpului. În aceste împrejurări, lucrătorul de poliţie a fost nevoit să-i dea drumul numitului R. În timp ce se afla imobilizat, inculpatul M.M. a început să strige către R. să scoată cuţitul şi să „îl taie" pe lucrătorul de poliţie.
Cu puţin timp mai înainte, în momentul în care s-a încercat imobilizarea, numitul R. a pulverizat spre faţa poliţistului un spray lacrimogen.
La scurt timp, în ajutorul poliţistului G.A. au venit şi ceilalţi doi poliţişti şi anume S.M. şi B.L.
Ulterior numitul R. a fost identificat în persoana lui N.R.A., pentru care s-a dispus disjungerea cauzei.
În urma percheziţiei corporale efectuată asupra inculpatului M.M. a fost găsit radiocasetofonul sustras, care a fost restituit părţii vătămate L.I.I.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, pe exteriorul portierei stângi faţă, autoturismului aparţinând părţii vătămate L.I.I., au fost prelevate trei urme papilare care, în urma expertizării dactiloscopice, s-au dovedit că aparţineau inculpatului M.M.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.M., pe care a contestat-o referitor la:
- fapta de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice a acesteia din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, deoarece în momentul sustragerii radiocasetofonului la locul faptei nu se afla nici o persoană;
- achitarea pentru infracţiunea de ultraj, deoarece nu se face vinovat de săvârşirea acesteia, în cauză nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 335 din 11 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „din ansamblul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, rezultă că s-a reţinut corect situaţia de fapt, s-a stabilit vinovăţia inculpatului privind săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, stabilindu-se şi o corectă încadrare juridică a faptelor".
S-a mai arătat că „Din mijloacele de probă administrate în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile părţilor vătămate; declaraţii de martori, procesul-verbal de percheziţie corporală, declaraţiile inculpatului a rezultat, că inculpatul deşi nu a recunoscut săvârşirea faptei, precizează că a fost doar participant la sustragerea radiocasetofonului alături de numitul R.
Această susţinere, precizează instanţa de apel, este contrazisă de faptul că la percheziţia corporală radiocasetofonul a fost găsit asupra inculpatului, iar urmele papilare identificate pe autoturismul de unde a fost sustras radiocasetofonul aparţin tot inculpatului, precum şi de declaraţia lucrătorului de poliţie care a arătat că a fost lovită atât de inculpat cât şi de numitul R. cu picioarele în zona laterală a corpului şi a fost pulverizat cu un spray lacrimogen.
Referitor la critica inculpatului prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, s-a arătat că nu poate fi primită întrucât din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că acesta, pentru a-şi păstra bunul sustras, radiocasetofonul, dar şi pentru a-şi asigura scăparea, a folosit ameninţarea directă asupra lucrătorului de poliţie, cât şi violenţă verbală, solicitându-i în final numitului R. să scoată cuţitul şi „să-l taie" pe G.A.
S-a concluzionat că procedând în acest fel, fapta comisă de inculpat în mod corect a fost încadrată în infracţiunea de tâlhărie, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Cu privire la susţinerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ultraj şi prin urmare s-ar impune achitarea, întrucât nu a avut cunoştinţă că G.A. era lucrător de poliţie, s-a arătat că nu poate fi primită „atâta vreme cât acesta l-a somat: „Stai, Poliţia" şi în încercarea de a-l imobiliza atât inculpatul, cât şi numitul R. l-au lovit cu picioarele în zona coastelor".
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de apel a arătat că „se apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), coroborate cu circumstanţele personale ale inculpatului, iar prin aplicarea unor pedepse orientate spre mediu, se constată că scopul sancţionator al acesteia poate fi atins, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.".
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.M., pe care, prin apărătorul său, a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la instanţa de apel şi anume:
Greşita încadrare juridică a faptei constând în sustragerea radiocasetofonului în infracţiunea de tâlhărie, în realitate fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat;
- greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi pentru care se impune a se dispune achitarea.
- ca o consecinţă a celor mai sus-arătate se impune şi o nouă reindividualizare a pedepselor pe care le consideră prea severe.
Recursul declarat de inculpatul M.M. este nefondat.
Aşa cum s-a arătat, prin motivele de recurs de faţă, inculpatul reiterează criticile aduse hotărârii pronunţată de prima instanţă şi la judecata în apel.
Întrucât din verificarea actelor şi lucrărilor de la dosar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt şi a dat o încadrare juridică faptelor, pentru care i-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate, având în vedere şi faptul că în prezenta Decizia au fost expuse pe larg considerentele pentru care s-a respins apelul declarat de acesta, considerente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin, ca fiind în acord cu materialul probator existent la dosar şi a căror reluare nu se mai impune ţinând seama şi de faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 335 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 7 mai 2003, la 26 octombrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5502/2004. Penal. Art.329 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5506/2004. Penal. L143/2000. Recurs → |
|---|
