ICCJ. Decizia nr. 5502/2004. Penal. Art.329 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5502/2004
Dosar nr. 3050/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 372 din 12 martie 2004, a condamnat pe inculpatul C.E. la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) şi art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), instanţa a condamnat pe acelaşi inculpat la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod, tribunalul a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 10 aprilie 2003 la zi, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 4 milioane lei obţinută prin săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 12 şi obligarea sa la 4 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că în perioada 3 aprilie 2001, sfârşitul lunii ianuarie 2002, începutul lunii februarie, aproape în fiecare seară, inculpatul C.E. o lua pe R.V. din locuinţa sa cu un taxi şi o transporta la intersecţia B-dul Decebal cu str. Dristor, pentru ca aceasta să întreţină relaţii sexuale în autoturismele clienţilor găsiţi de către inculpat, iar sumele câştigate le primea el în întregime.
Partea vătămată era ameninţată în permanenţă de inculpat cu producerea unui rău, dacă ar fi încercat să fugă.
La sfârşitul perioadei menţionate, având nevoie de bani, partea vătămată a fost vândută de inculpat lui P.P. pentru suma de 4.000.000 lei la locuinţa acestuia, în prezenţa şi a soţiei sale P.I. R.V. a fost găzduită în locuinţa familiei P., unde se prostitua cu clienţi aduşi de P.P. şi cumnata acestuia N.N., care primeau şi banii obţinuţi de partea vătămată.
La data de 22 februarie 2002, R.V. a reuşit să fugă şi să se adreseze organelor de poliţie.
Faptele au fost dovedite cu declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu declaraţiile martorilor Ş.V., P.I., V.M.A., C.E. şi ale inculpatului, precum şi cu recunoaşterea din grup a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în sensul că nu a fost dovedită infracţiunea de proxenetism, iar pedepsele aplicate sunt deosebit de aspre.
Prin Decizia nr. 356 din 11 mai 2004, secţia a II-a penală, a Curţii de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat, apreciind că: „instanţa de fond a făcut o analiză corectă a materialului probator administrat, stăruind pentru aflarea adevărului şi dând activităţii infracţionale a inculpatului încadrarea juridică legală."
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termen legal, inculpatul a declarat recurs cu reiterarea aceloraşi cazuri de netemeinicie privind eroarea gravă de fapt comisă de către instanţe, care l-au condamnat pentru infracţiunea de proxenetism, pe care n-a săvârşit-o şi pentru care se impune, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepselor care sunt prea severe.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte, constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Din interpretarea dispoziţiei care prevede primul caz de recurs menţionat, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în primul rând, situaţia în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanţele au condamnat sau au achitat pe inculpat, ori au încetat procesul penal (conform art. 345 alin. (1) C. proc. pen.), în temeiul unor fapte reţinute în mod greşit. În alţi termeni, constatându-se în urma comiterii unei erori grave de fapt o situaţie contrară realităţii, instanţele au pronunţat (şi au confirmat) una dintre soluţiile evidenţiate în cele ce preced, care este infirmată, nu corespunde probelor.
Revenind la cauză se constată fără nici un dubiu, din analiza bogatului probatoriu dispus şi administrat că, inculpatul C.E. a „cumpărat-o" pe partea vătămată R.V. cu suma de 4 milioane de lei, a cazat-o la diferite persoane şi a constrâns-o să practice prostituţia peste zece luni de zile, obţinând de la ea sumele de bani pe care le primea de la clienţi, pentru ca, în final, să o „revândă" martorului P.P. cu aceeaşi sumă cu care a cumpărat-o, ceea ce din punct de vedere obiectiv şi subiectiv corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Aşa fiind, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea acestei infracţiuni rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în evaluarea acestora.
2. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate, deoarece la stabilirea şi menţinerea lor au fost luate în considerare în mod judicios criteriile generale de individualizare, prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul concret deosebit de ridicat al faptelor săvârşite, precum şi datele personale ale inculpatului care, deşi tânăr, nu are nici o ocupaţie, având în „întreţinere" soţia şi doi copii minori, nefiind la prima abatere de o asemenea gravitate (copie de pe cazierul judiciar).
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.E., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 10 aprilie 2003 la 26 octombrie 2004 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E., împotriva deciziei penale nr. 356/ A din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 10 aprilie 2003, la 26 octombrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5500/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5503/2004. Penal. Art.239 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
