ICCJ. Decizia nr. 5698/2004. Penal. L143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5698/2004
Dosar nr. 3735/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1214 din 22 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:
A condamnat pe inculpatul Ş.G., la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
A menţinut starea de arest a acestui inculpat şi s-a dedus detenţia preventivă, de la 17 iunie 2003, la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la acelaşi inculpat sumele de 7.500.000 lei şi 200 dolari S.U.A., consemnate la C.E.C., A.V.B. cu recipisa din 30 noiembrie 2003 şi respectiv B.N.R., sucursala Municipiului Bucureşti, conform procesului verbal nr. 20600 din 30 iunie 2003.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului, luată prin Ordonanţa din 20 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul Ş.G. a cantităţii de 499,15 grame cocaină rămasă în urma analizelor de laborator.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.C.T. pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea Legii nr. 1 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.C.T., dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul Ş.G., să plătească statului 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, săvârşită împreună cu trei persoane, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., prin aceea că, în perioada mai-iunie 2003, inculpatul Ş.G. a vândut împreună cu colaboratorul P. (nume de cod), cantitatea de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis şi 200 gr. cocaină, primite de la inculpatul G.C.T., iar în noaptea de 16 iunie 2003 a fost surprins în flagrant în timp ce încerca să vândă cantitatea de 499,57 gr. cocaină, primită tot de la cel de al doilea inculpat.
S-a reţinut de către prima instanţă că, în perioada mai – iunie 2003, inculpatul Ş.G. a vândut cantităţile de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis şi 200 gr. cocaină, iar în noaptea de 16 iunie 2003 a fost surprins în flagrant, având asupra sa cantitatea de 499,57 gr. cocaină, cu concentraţia de 79%, pe care încerca să o vândă.
Cu privire la inculpatul G.C.T., instanţa de fond, apreciind că nu rezultă participarea acestuia, a dispus achitarea.
Împotriva sentinţei, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.G.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinici şi nelegalitate, în ceea ce priveşte achitarea inculpatului G.C.T., pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri, solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei şi pe fond condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.
Inculpatul Ş.G. a criticat sentinţa pentru netemeinicie în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, solicitând a se redoza, apreciind-o ca prea aspră.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 322/ A din 4 mai 2004, cu majoritatea completului de judecată, a respins ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Ş.G.
Instanţa de apel a motivat că, în raport de probele administrate în cauză, în ce-l priveşte pe inculpatul G.C.T., nu sunt dovezi directe, certe care să conducă la stabilirea vinovăţiei acestuia în raport cu fapta incriminată arătată în rechizitoriu.
Referitor la recursul declarat de inculpatul Ş.G., vizând individualizarea pedepsei, se arată că este nefondat, deoarece se constată că s-a făcut o justă individualizarea a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi ale agravantei prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.
Un membru al completului de judecată a formulat opinie separată în sensul de a se admite apelul declarat de parchet şi a fi condamnat inculpatul G.C.T., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul Ş.G.
Parchetul a criticat Decizia cât şi sentinţa pentru greşita achitare a inculpatului G.C.T., pe motivul că fapta nu a fost săvârşită de acesta, soluţie ce este rezultatul unei grave erori de fapt, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 18 C. proc. pen.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor şi condamnarea acestui inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) din acelaşi cod.
Printr-un al doilea motiv formulat, hotărârile sunt criticate pentru omisiunea de a se constata că acest inculpat a fost arestat preventiv de la 17 iunie 2003, până la punerea efectivă în libertate, prin înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Se constată, într-adevăr, că instanţele de judecată neapreciind just probele administrate cu privire la inculpatul G.C.T., a comis o gravă eroare de fapt, în sensul că a reţinut că aceasta nu a săvârşit fapta de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În declaraţia colaboratorului P., scrisă personal, dată în faţa procurorului, s-a precizat că inculpatul Ş.G. i-a spus că drogurile le are de la G.C.T., că inculpaţii purtau între ei convorbiri telefonice, că inculpatul Ş.G. i-a spus că îl cunoaşte pe celălalt inculpat, deoarece au locuit împreună în Australia, că l-a şi împrumutat cu bani şi că martorul a fost împreună cu primul inculpat la locul unde locuia cel de al doilea şi acesta din urmă i-ar fi spus că drogurile le comanda din Olanda şi le-a preluat de la aeroportul Otopeni.
Din declaraţia din 18 iunie 2003, a martorului Ş.G.N.D., procesul verbal din aceeaşi dată, întocmit de procuror, în prezenţa a trei martori asistenţi şi planşele foto efectuate de un tehnician criminalist, rezultă că prezentându-se martorului un grup de cinci persoane şi fiind întrebat dacă recunoaşte persoana care în noaptea de 16 iunie 2003, a adus o pungă din plastic (care s-a dovedit că conţinea cocaină), pe care a dat-o primului inculpat, martorul că l-a indicat pe inculpatul G.C.T.
Inculpatul Ş.G. a recunoscut la urmărirea penală că, în noaptea de 16 iunie 2003, în jurul orelor 01,00 – 01,30, s-a întâlnit cu inculpatul G.C.T. şi că, în aceeaşi noapte, a primit o pungă cu droguri de la o persoană, redându-i semnalmentele care corespund întocmai cu ale acestuia.
Aceste probe sunt veridice şi urmau a fi luate în considerare, ca atare, dar instanţele ignorându-le au comis o eroare gravă de fapt prin aceea că au considerat fără temei că inculpatul G.C.T., nu a comis el infracţiunea de trafic ilegal de droguri de mare risc, ci numai celălalt inculpat.
În baza probelor administrate în cauză, Curtea reţine că în noaptea de 16 iunie 2003, inculpatul G.C.T. a dat inculpatului Ş.G., cantitatea de 499,57 gr. cocaină, acesta din urmă fiind surprins în flagrant când încerca să o vândă.
În consecinţă, se impune admiterea recursului declarat de procuror, casarea deciziei atacate precum şi a sentinţei numai cu privire la greşita achitare a inculpatului G.C.T.
Încadrarea juridică a faptei a acestui inculpat este în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, care prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă traficul de droguri şi a altor operaţii ilicite are ca obiect droguri de mare risc.
În raport de situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului G.C.T., nu se va face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) referitor la infracţiunea continuată de vreme ce s-a reţinut o singură faptă şi nici a art. 75 lit. a) din acelaşi cod cu privire la agravanta săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane, întrucât s-a reţinut numai participarea a două persoane.
În consecinţă, se impune ca, în baza art. 334 C. proc. pen., să se schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.C.T. în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, text de lege în baza căruia urmează a-l condamna pe acest inculpat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul Ş.G.
Acesta a criticat sentinţa cu privire la încadrarea juridică a faptei, susţinând că a comis numai fapta din noaptea de 16 iunie 2003, solicitând a se înlătura aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu privire la infracţiunea continuată.
A mai susţinut că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea mare, injust individualizată, solicitând a se reduce sub minimul special.
Criticile nu sunt fondate.
Instanţele de judecată au reţinut corect că, în perioada mai-iunie 2003, prin acte repetate, inculpatul Ş.G. a vândut colaboratorului P., 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis şi 200 gr. cocaină şi fiind pus sub observare, a fost surprins în flagrant când încerca să vândă cantitatea de 499,57 gr. cocaină, această din urmă cantitate, procurată de la inculpatul G.C.T.
În declaraţiile date, colaboratorul P. a confirmat vânzarea de către inculpatul Ş.G., prin acte repetate, a cantităţilor de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis şi 200 gr. cocaină, cât şi încercarea aceluiaşi inculpat de a vinde cantitatea de 499,57 gr. cocaină când a fost surprins în flagrant în noaptea de 16 iunie 2003.
Aşa fiind, la încadrarea juridică a faptelor acestui inculpat corect s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, nu poate fi considerată ca prea mare, avându-se în vedere că este situată la nivelul minimului special.
Reducerea pedepsei sub minimul special, nu ar fi posibilă decât prin recunoaşterea de circumstanţe atenuante şi aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Ori, faţă de gravitatea faptelor săvârşite şi de poziţia nesinceră pe parcursul procesului penal, corect s-a apreciat că nu se impune aplicarea acestor texte de lege.
Totodată, pedeapsa aplicată se învederează ca necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând că aspectele greşite reliefate la examinarea recursului parchetului, constituie cazurile prevăzute de art. 3859, alin. (1), punctele 17 şi 18 C. proc. pen., urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, a se admite recursul procurorului şi casa Decizia atacată şi sentinţa cu privire la greşita achitare a inculpatului G.C.T. şi rejudecând în limitele casării, a decide conform dispozitivului prezentei decizii.
Recursul inculpatului Ş.G. fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.
Din durata pedepselor aplicate inculpaţilor, se va deduce arestarea preventivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 322 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul G.C.T.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1214 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la greşita achitare a inculpatului G.C.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, text de lege în baza căruia condamnă inculpatul G.C.T. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 17 iunie 2003 până la data punerii efective în libertate.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.G., împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 17 iunie 2003 la 3 noiembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5696/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5646/2004. Penal. întreruperea executării... → |
|---|
