ICCJ. Decizia nr. 5701/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5701/2004
Dosar nr. 5246/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 904 din 6 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A luat act că prejudiciul produs părţii vătămate L.L. a fost acoperit integral prin restituirea bunului sustras.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 4 mai 2004 la zi.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond din analiza ansamblului probator administrat în cauză a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 4 mai 2004, orele 19,30, partea vătămată L.L. se afla în staţia R.A.T.B. Hyperion împreună cu martora V.A.A. În momentul în care a vrut să urce în tramvai, un individ necunoscut i-a smuls de la gât telefonul mobil prins de un şnur, acesta s-a dezechilibrat căzând pe refugiul de tramvai. Partea vătămată s-a ridicat imediat plecând în urmărirea autorului şi prin strigătele sale a alertat trecătorii.
La aproximativ 20 metri de la locul faptei, inculpatul a fost imobilizat de către un jandarm care a observat incidentul şi care deja pornise în urmărirea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, gradul de pericol social al acesteia, dar şi persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru efectuarea cercetării judecătoreşti, având în vedere că nu au fost audiaţi martorii, încălcându-se astfel principiul oralităţii şi contradictorialităţii, precum şi prevederile art. 6 alin. (5) din C.E.D.O.
Întrucât a recunoscut infracţiunea de furt şi nu pe aceea de tâlhărie, reţinută în sarcina sa apreciază că instanţa de fond este singura în măsură să asigure completarea cercetării judecătoreşti având în vedere gradele de jurisdicţie ale instanţelor.
Prin Decizia penală nr. 592 din 12 august 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul B.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 C. pen. şi aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de acesta.
Cu privire la fapta săvârşită de inculpat şi care constă în aceea că, la data de 4 mai 2004, în jurul orelor 19,30, acesta a deposedat prin violenţă pe partea vătămată L.L., de un telefon mobil, în timp ce se afla în staţia R.A.T.B. situată pe Calea Călăraşilor, s-a dovedit în cauză că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, chiar inculpatul a recunoscut fapta de tâlhărie, precizând că nu a văzut când partea vătămată s-a dezechilibrat.
De asemenea, martora V.A.A., în declaraţiile date, confirmă cele relatate de partea vătămată.
Aşa încât, solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat nu se justifică şi, deci, nu poate fi primită.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv modalitatea de săvârşire a faptei şi împrejurările comiterii acesteia, gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, circumstanţele personale ale inculpatului (atitudine oscilantă cu privire la fapta săvârşită), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care, prin cuantum şi modalitate de executare, asigură atingerea scopurilor pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.
Aşa încât, nu sunt motive care să impună reducerea pedepsei şi aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 592 din 12 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 4 mai 2004 la 3 noiembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5641/2004. Penal. întrerupere executare... |
|---|
