ICCJ. Decizia nr. 5806/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5806/2004
Dosar nr. 3343/2004
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 286 din 1 martie 2004, a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul D.I.D. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului D.I.D., iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat arestarea preventivă, începând cu data de 25 iunie 2003, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul N.I.A. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani şi conform art. 863 C. pen., a fost obligat inculpatul N.I.A. să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în sentinţă.
În baza art. 350 C. proc. pen., instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză şi s-a constatat că acesta a fost arestat preventiv începând cu data de 26 iunie 2003, la zi.
S-a reţinut în fapt, că în ziua de 25 iunie 2003, inculpaţii D.I.D. şi N.I.A., s-au întâlnit cu părţile vătămate T.M.F. şi D.S., colegi de liceu, pe care, prin ameninţare i-au determinat să-i urmeze într-un parc situat în apropierea Pieţii Dorobanţi, din Bucureşti.
După ce i-au despărţit pe cei doi tineri, motivează prima instanţă, inculpatul D.I.D. l-a deposedat pe T.M.F. de telefonul mobil şi de suma de 120.000 lei, după care l-a ameninţat că îl bate şi a strigat la el. Inculpatul N.I.A. a controlat-o la buzunare pe partea vătămată D.S., fără a o deposeda de vreun bun, aşezându-se împreună pe o bancă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 344 din 13 mai 2004 admiţând apelurile declarate de parchet şi de inculpaţi, a desfiinţat, în parte, sentinţa tribunalului şi în baza art. 344 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru inculpatul D.I.D., text de lege în baza căruia l-a condamnat la 6 ani închisoare; şi în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74-76 C. pen., pentru inculpatul N.I.A., text de lege în temeiul căruia a fost condamnat la 2 ani închisoare.
Curtea a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru inculpatul N.I.A., a aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică cu motivarea că inculpaţii nu au avut o înţelegere prealabilă, în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi tentativă la tâlhărie şi că nu au acţionat împreună asupra celor două părţi vătămate şi nu au conlucrat în realizarea rezoluţiei infracţionale. Simpla prezenţă a celor doi inculpaţi la locul faptei este de natură să ducă la concluzia că infracţiunea a fost comisă de aceştia împreună, constată curtea, din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor nerezultând această situaţie de fapt.
Totodată, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului N.I.A., instanţa de apel a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi a dispus executarea acesteia în regim de detenţie, dar a reţinut în favoarea lui circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere vârsta şi conduita anterioară săvârşirii infracţiunii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, care au criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
În recursul său inculpatul D.I.D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea lui, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că este tânăr, a recunoscut şi regretat fapta comisă.
Inculpatul N.I.A. a susţinut în recursul său că hotărârile atacate nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia, prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii şi a solicitat achitarea pentru că fapta nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.) sau nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la tâlhărie şi a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9; art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. Recurentul a mai arătat că s-a aşezat cu partea vătămată D.S. pe o bancă, au discutat şi au fumat, fără să-l ameninţe şi să încerce să-i sustragă bunurile pe care le avea asupra lui. În această situaţie se poate reţine că s-a desistat şi urmează să se aplice dispoziţiile art. 22 C. pen.
Înalta Curte examinând Decizia atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, criticile invocate şi din oficiu sub toate aspectele constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Instanţa de apel a reţinut o corectă situaţie de fapt, corespunzător motivată, iar încadrarea juridică a faptelor este legală.
Inculpatul D.I.D. a recunoscut săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în sensul că în ziua de 25 iunie 2003, împreună cu celălalt inculpat a acostat părţile vătămate, s-a apropiat de T.M.F., l-a întrebat dacă are bani, acesta i-a dat 120.000 lei după ce l-a ameninţat că-l va lovi şi l-a deposedat de un telefon mobil.
Susţinerile celuilalt inculpat N.I.A. că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de tentativă de tâlhărie, deoarece doar a făcut câţiva paşi şi s-a aşezat cu cealaltă parte vătămată D.S. pe o bancă în parc, unde au fumat şi au discutat fără să o ameninţe şi să o caute prin buzunare pentru a-i sustrage bunuri, sunt contrazise de probatoriile administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în instanţă, cu ocazia cercetării judecătoreşti.
Partea vătămată D.S. a declarat în instanţă că în timp ce se deplasa pe stradă cu colegul său de liceu, T.M.F., au fost acostaţi de inculpaţi, care i-au despărţit, pe el l-a luat inculpatul N.I.A. şi împotriva voinţei sale, ţinându-l de braţ, l-a ameninţat şi i-a cerut să-i dea banii pe care-i avea asupra lui.
Inculpatul l-a controlat la buzunare dar, în acel moment au intervenit doi bărbaţi care l-au imobilizat pe D.I.D., iar N.I.A. a fugit.
Această scenă a fost observată de martora S.C.C., care se afla într-un magazin din Calea Dorobanţi şi l-a anunţat pe soţul său S.S. şi pe martorul I.D., care l-au imobilizat pe inculpatul D.I.D., celălalt reuşind să fugă. Martora a observat că şi partea vătămată D.S. era speriată şi se pregătea să scoată din buzunare ceva şi să-i dea inculpatului N.I.A.
Aşadar apărarea inculpatului N.I.A., privind nevinovăţia sa, a fost corect înlăturată, deoarece este infirmată de toate declaraţiile persoanelor audiate în calitate de martori ori părţi vătămate.
Nu se poate reţine că inculpatul N.I.A. s-a desistat, renunţând la săvârşirea faptei, deoarece a condus-o cu forţa pe partea vătămată la banca din parc, a ameninţat-o şi a căutat-o la buzunare, întreruperea executării s-a datorat unei cauze externe şi anume a intervenţiei martorilor care l-au imobilizat pe celălalt inculpat, ori desistarea trebuie să fie voluntară, nesilită, aceasta presupunând voinţa de a curma activitatea infracţională, în condiţiile în care există posibilitatea de a continua.
Aşa fiind, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului N.I.A. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la tâlhărie rezultă fără putinţă de tăgadă din probele complet analizate şi just apreciate de instanţa de apel care nu a comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de inculpatul N.I.A. să fie respins ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul D.I.D. prin care a solicitat reducerea pedepsei aplicate se constată că şi acesta este nefondat.
Curtea de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, respectând toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârşit dar şi circumstanţele personale ale inculpatului D.I.D., care este recidivist, orientându-se spre o pedeapsă care să satisfacă scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
Aşa fiind, deoarece o reindividualizare a pedepsei nu se justifică recursul formulat de inculpatul D.I.D. va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Deoarece inculpatul D.I.D. este arestat preventiv în această cauză, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă perioada detenţiei, începând cu data de 25 iunie 2003 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I.D. şi N.I.A., împotriva deciziei penale nr. 344 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului D.I.D. de la 25 iunie 2003 la 8 noiembrie 2004.
Obligă pe recurentul D.I.D. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe inculpatul N.I.A. la plata sumei de 1.200.00 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5805/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5807/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
