ICCJ. Decizia nr. 5925/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5925/2004
Dosar nr. 5504/2004
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 399 din 22 iunie 2004, în dosarul nr. 1827/2003, au fost respinse, ca nefondate, cererile de restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, formulate de inculpaţi, prin apărători.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ţ.V. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 11 luni închisoare.
În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, în final, inculpatul Ţ.V. execută pedeapsa închisorii cea mai grea de 11 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 71, în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată prin arest preventiv, de la data de 22 septembrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului S.M. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.
S-a făcut aplicarea art. 71,în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată prin arest preventiv, de la data de 22 septembrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul D.C. la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului D.C. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei cu închisoarea.
S-a făcut aplicarea art. 71, în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.C., perioada executată prin arest preventiv de la data de 22 septembrie 2003 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Tot prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul C.A. la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului C.A., pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.
S-a făcut aplicarea art. 71, în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.A., perioada executată prin arest preventiv, de la data de 23 septembrie 2003 până la data de 25 septembrie 2003, când a fost pus în libertate, în baza deciziei penale nr. 818/ P din 25 septembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
În baza art. 346, art. 14, art. 17 şi art. 18 C. proc. pen., combinat cu art. 998 – art. 999 şi art. 1003 C. civ., a obligat inculpaţii Ţ.V., S.M., D.C. şi C.A., în solidar, către partea vătămată A.M.I. prin reprezentantul legal al acesteia, S.N., la plata sumei de 100.000.000 lei, reprezentând despăgubiri civile-daune morale.
În baza art. 189 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumelor reprezentând onorariu avocat oficiu din faza de urmărire penală, către Baroul Constanţa, după cum urmează: Ţ.V. – 400.000 lei, pentru avocat M.S., D.C. – 400.000 lei, pentru avocat M.S.(deleg. 005024/2003), S.M. – 800.000 lei, pentru avocat M.S., 400.000 lei deleg. 005026/2003 şi avocat B.A. – 400.000 lei, deleg. Nr. 005429/2003, sume care s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 189 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumelor reprezentând onorariu avocat oficiu din faza de judecată către Baroul Constanţa, astfel: Ţ.V. – 600.000 lei, pentru avocat M.S., S.M. – 600.000 lei, pentru avocat V.G., C.A., D.C. şi T.V. la câte 100.000 lei fiecare, reprezentând onorariu avocat parte vătămată, avocat C.R., sume ce s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumei de câte 850.000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 21 septembrie 2003, inculpaţii D.C., Ţ.V., S.M. şi martorele D.T., A.L., au organizat o petrecere în cursul serii, la locuinţa celui dintâi, petrecere la care fusese invitată şi minora A.M.I., în vârstă de 13 ani, dar care refuzase invitaţia lui C. Până aproape de miezul nopţii, inculpaţii au consumat băuturi alcoolice, când la propunerea lui D.C. au hotărât să se deplaseze în localitatea Nazarcea, pentru a o aduce şi pe A.M.I. Ca urmare, au comandat prin staţia G.T. maşina cu indicativul nr. 83, al cărei şofer şi proprietar era inculpatul C.A., cunoscut cu inculpatul D.C.
Inculpatul C.A. a acceptat să efectueze cursa, contra sumei de 350.000 lei şi după ce a fost acceptat preţul cursei, achitat de S.M., cu toţii au părăsit locuinţa lui D.C. La plecarea inculpaţilor, A.L. şi Ţ.D. au rămas acolo, fără să fie înştiinţate de gazdă, unde merg.
Când au ajuns în localitatea Nazarcea, grup social, autoturismul a fost oprit în faţa blocului în care locuia minora împreună cu mama şi fraţii săi (două camere diferite, situate pe acelaşi palier). Inculpaţii Ţ.V., D.C. şi S.M. au coborât şi primul a strigat-o pe minoră, dar M.I. nu a răspuns. În această situaţie, Ţ.V. a forţat uşa de acces în camera asigurată cu un sistem precar (respectiv un cui îndoit) şi astfel a pătruns în interior, a forţat-o pe A.M.I. să coboare, trăgând de ea până ce a dus-o la maşină, unde a urcat-o cu forţa, fără ca aceasta să reuşească să se încalţe. De precizat este faptul că, în cameră a intrat şi D.C., în timp ce S.M. a rămas pe hol. Din camera părţii vătămate a ieşit strigând după sora sa şi după ajutor, fratele mai mic al acesteia, care ulterior a anunţat-o şi pe mama sa despre cele întâmplate.
Inculpatul C.A. care a aşteptat în maşină, până la aducerea părţii vătămate, a observat că aceasta la ieşirea din clădirea în care îşi avea locuinţa, riposta verbal reproşurilor aduse de Ţ.V. cu privire la deplasarea făcută special pentru ea de la Constanţa.
În maşină minora a fost aşezată pe bancheta din spate, între inculpatul Ţ.V. şi S.M., locul din faţă de lângă şofer, ocupându-l inculpatul D.C. După ce au părăsit localitatea Nazarcea, pe drum spre Constanţa, inculpatul Ţ.V. i-a reproşat părţii vătămate faptul că nu a ieşit din cameră atunci când a fost strigată, lovind-o în zona costală stânga şi peste urechea dreaptă, aspect recunoscut de acesta şi confirmat de inculpaţii S.M. şi D.C.
În continuare, Ţ.V., i-a cerut minorei să întreţină cu el raport sexual şi fără să aştepte consimţământul acesteia, a aşezat-o pe genunchii săi cu spatele la el, i-a tras pantalonii şi lenjeria, după care a consumat raportul, ce a durat aproximativ 5 minute. În acest timp minora a plâns, fără ca vreunul dintre cei aflaţi în autoturism să intervină în ajutorul său.
Pe traseu între oraşul Ovidiu şi Constanţa, inculpatul Ţ.V. i-a propus inculpatului C.A. să oprească autoturismul şi să întreţină şi el raport sexual cu partea vătămată. Iniţial, şoferul a refuzat propunerea, dar în final a acceptat şi după ce a oprit maşina într-o zonă traversată de conductele pentru transport produse petroliere, folosind un prezervativ, a întreţinut cu aceasta raport sexual normal, pe bancheta din spate a autoturismului, cu minora, despre care luase cunoştinţă că este în vârstă de 13 ani.
În ceea ce priveşte constrângerea părţii vătămate, s-a avut în vedere că aceasta era ameninţată în permanenţă şi agresată fizic de către Ţ.V., dar şi faptul că ea se afla singură pe timp de noapte cu patru bărbaţi, dintre care trei în stare de ebrietate.
Tot la propunerea lui Ţ.V., în acel loc s-a urcat în maşină şi S.M. pentru a întreţine raport sexual cu partea vătămată, pe bancheta din spate, act sexual ce a fost întrerupt de apariţia martorilor I.R.V. şi D.A. (jandarmi) ce asigurau paza conductelor magistrale din zonă. Aceştia au cerut inculpaţilor să se legitimeze şi să-şi justifice prezenţa în zonă.
Inculpatul C.A. a prezentat buletinul de identitate, datele sale fiind notate de unul dintre jandarmi. Coinculpaţii şi-au declinat identităţile şi au precizat că nu au asupra lor actele de identitate.
Totodată, martorii au solicitat minorei A.M.I. să precizeze data naşterii şi aflând că acesta are 13 ani, i-a întrebat pe inculpaţi cu privire la prezenţa acesteia în compania lor, la oră atât de târzie. Inculpaţii le-au răspuns că sunt în drum spre Constanţa şi că opriseră acolo pentru a fuma. Partea vătămată, sub ameninţarea inculpatului Ţ.V., le-a spus jandarmilor că nu este nici o problemă şi că se află cu inculpaţii de bună voie.
După plecarea jandarmilor, cei cinci s-au urcat în maşină şi au continuat drumul spre Constanţa, cartierul Km 4-5, la locuinţa lui D.C., unde au fost lăsaţi de către C.A.
Minora a fost condusă de inculpaţi într-o cameră, unde după circa jumătate de oră a intrat S.M., care a solicitat acesteia să se dezbrace şi să întreţină raport sexual, care s-a şi consumat. Inculpatului S.M. i-a urmat Ţ.V., care a întreţinut cu minora raport sexual normal, proferând la adresa acesteia ameninţări. După ce a ieşit Ţ.V., în cameră a intrat inculpatul D.C., partea vătămată întreţinând şi cu acesta raport sexual normal, timp în care plângea. Apoi, S.M. a revenit în cameră, cu intenţia de a întreţine un nou raport sexual cu minora, care însă a refuzat în mod categoric, faţă de care refuz inculpatul i-a rupt lenjeria intimă, scenă la care a asistat în parte şi D.C., ce l-a scos din încăpere pe S.M.
Spre dimineaţă, în jurul orei 5,00, victima violului împreună cu A.L. şi Ţ.D. au părăsit locuinţa inculpatului D.C., care le-a condus până la staţia autobuzului nr. 5, de unde acestea au plecat spre gara Constanţa.
În timp ce se deplasau de la gară spre autogara din Tomis III, partea vătămată a relatat martorei Ţ.D. că a fost adusă forţat de fratele acesteia, zis B., care a intrat fără voia ei în cameră unde fata dormea cu fraţii săi mai mici, stricând încuietorile.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 58/ S din 22 septembrie 2003, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa a rezultat că minora A.M.I. prezenta o deflorare veche, completă, a cărei dată nu poate fi precizată, iar în secreţia vaginală, recoltată cu ocazia examinării, au fost decelaţi spermatozoizi, iar reacţia F. a fost pozitivă, confirmându-se astfel întreţinerea de raport sexual normal. De asemenea, au fost constatate leziuni traumatice la lobul rechii drepte şi echimoze la nivelul braţului stâng, ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, posibil ca dată din 21 septembrie 2003, pentru care au fost acordate zile de îngrijiri medicale.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de către toţi inculpaţii, care în principal au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea acestora, deoarece faptele pentru care au fost trimişi în judecată nu există, ori nu constituie infracţiunile pentru care cei în cauză au fost judecaţi şi condamnaţi.
Prin Decizia penală nr. 202/ P din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 804/P/2004, în baza art. 379 alin. (2) C. proc. pen., au fost admise, ca fondate, apelurile penale declarate de Ţ.V., D.C. şi S.M., deţinuţi în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa şi apelantul inculpat C.A., domiciliat în Constanţa, împotriva sentinţei penale nr. 399 din 22 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 1827/2003, pe care a desfiinţat-o şi rejudecând:
În temeiul art. 33 alin. (1) C. proc. pen., s-a desesizat şi a restituit dosarul la procuror pentru completarea urmăririi penale, în sensul prezentării materialului de urmărire penală după lămurirea contrazicerilor dintre actele de urmărire penală şi cercetare judecătorească.
Pentru completarea urmăririi penale (lămurirea contrazicerilor menţionate) vor fi reaudiaţi inculpaţii, partea vătămată şi martorii, iar dacă se impune, confruntarea acestora.
În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă faţă de inculpaţii D.C., Ţ.V. şi S.M., pentru 30 zile, termen care curge de la pronunţarea hotărârii de faţă.
În baza art. 192 C. proc. pen., onorariile apărătorilor din oficiu (avocat O.I. şi F.E. ), în sumă de câte 400.000 lei au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Constanţa.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit reglementărilor procesual penale, urmărirea penală se finalizează cu soluţia de netrimitere în judecată, ori de trimitere în judecată a învinuitului sau inculpatului, soluţie dispusă de procuror prin ordonanţă (rezoluţie) sau rechizitoriu.
Hotărârea procurorului este precedată de ascultarea învinuitului, potrivit art. 255 C. proc. pen. şi de prezentarea materialului de urmărire penală în conformitate cu art. 257 în ref. La art. 250 – art. 253 C. proc. pen., în raport de situaţiile prevăzute în titlul I, cap. IV, secţiunea VII C. proc. pen.
Instanţa de apel a arătat că activităţile la care a făcu referire constau în aducerea la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului, a învinuirii pentru care este cercetat, a încadrării juridice a faptei respective, asigurării posibilităţii de a studia întregul material aflat în dosar şi a dreptului de a da declaraţii suplimentare, de a formula cereri ori de a propune noi mijloace de probă în apărarea sa.
Dacă învinuitul sau inculpatul nu a formulat cereri, nu a propus probe noi în apărarea sa, ori cererile sau propunerile au fost respinse, ca neîntemeiate, de procuror ori au fost găsite întemeiate şi administrate probele solicite, cercetarea penală se consideră terminată. În continuare, dacă procurorul constată că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale ce garantează drepturile procesuale ale părţilor şi aflarea adevărului, iar probele administrate dovedesc existenţa faptei, că aceasta a fost comisă de învinuit sau inculpat care răspunde penal, organul judiciar amintit, dispune trimiterea în judecată prin rechizitoriu, care constituie actul de sesizare a instanţei competente să judece fapta şi persoana arătate în act, în primă instanţă. Odată emis rechizitoriul, organul de urmărire penală se desesizează şi deci procurorul nu mai poate desfăşura activităţi procesual în cauza respectivă.
Din actele dosarului de urmărire penală (nr. 1338/P/2003) aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a rezultat că procurorul a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpaţilor Ţ.V., D.C., S.M. şi C.A. la data de 13 octombrie 2003, iar prezentarea materialului de urmărire penală a fost făcută acestora la 14 octombrie 2003. Mai mult decât atât, la 14 octombrie 2003 a fost înregistrată la parchet cererea de probatorii depusă de apărătorul inculpatului D.C., rezoluţionată de către primul procuror la aceeaşi dată şi respinsă de către procurorul ce a supravegheat urmărirea penală, la data respectivă prin rezoluţie, după ce inculpatul a şi fost audiat.
Că prezentarea materialului de urmărire penală a avut loc după emiterea rechizitoriului a rezultat şi din împrejurarea că în acest act procedural procurorul nu a mai analizat atitudinea inculpatului D.C., care, cu ocazia audierii din 14 octombrie 2003 a relatat că raporturile sexuale cu minora A.M.I. au fost consumate cu consimţământul acesteia, care practic l-a şi corupt pe inculpat.
S-a arătat că a fost subliniat aspectul menţionat, deoarece procurorul a analizat în rechizitoriu atitudinea negativă a lui C.A., care nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat şi a formulat cerere de probatorii înregistrată la parchet pe 6 octombrie 2003, dar respinsă prin rezoluţia din 9 octombrie 2003.
Curtea de apel a mai constatat că şi adresa de înaintare a dosarului 1338/P/2003 la instanţa competentă să judece cauza în fond a fost datată tot cu 13 octombrie 2003, ceea ce exclude existenţa unei erori de fapt la care a făcut referire procurorul prin procesul-verbal din 7 septembrie 2004, depus la dosarul de apel după închiderea dezbaterilor. Este greu de acceptat ideea erorii de fapt exprimată de procuror, având în vedere că data de 13 octombrie 2003 figurează pe două acte diferite, iar în evidenţele parchetului, cauza apare soluţionată prin rechizitoriu la 13 octombrie 2003.
Procedând la prezentarea materialului de urmărire penală, în condiţiile arătate procurorul a îngrădit accesul inculpaţilor la probele din dosarul cauzei şi posibilitatea combaterii de către aceştia a argumentelor aduse în acuzarea lor, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 pct. 1 şi 3 lit. b) şi d) din C.E.D.O. şi lipsindu-i pe aceştia la dreptul de apărare, prevăzut de art. 6 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. În aceste condiţii inculpaţii au fost privaţi de dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror în susţinerea acuzării şi de posibilitatea de a lupta cu arme egale în prima fază a procesului penale, pentru stabilirea adevărului în cauză.
Aceste îngrădiri privind exercitarea de către inculpaţi a drepturilor arătate, cu implicare directă asupra dreptului la apărare în faza de urmărire penală, a generat schimbarea situaţiei de fapt în cursul cercetării judecătoreşti, faţă de retractarea în totalitate de către inculpaţi, partea vătămată şi martori a declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, situaţie ce putea fi evitată dacă se realiza prezentarea materialului de urmărire penală în condiţiile legii.
Urmare neajunsurilor din cursul urmăririi penale s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru a dispune completarea urmăririi penale, în sensul prezentării inculpaţilor a tuturor probelor administrate în cauză, fiind nevoie să fie avute în vedere şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi necesară în prealabil lămurirea contrazicerilor existente în declaraţiile părţilor şi a martorilor, în cele două faze ale procesului penal, procedând la reaudierea şi eventual confruntarea acestora, precum şi dispunerea administrării oricăror altor probatorii pentru aflarea adevărului, principiu al procesului penal prevăzut de art. 3 C. proc. pen.
De asemenea, în considerentele deciziei s-au făcut referiri la menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, în condiţiile art. 274 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub două motive, precum şi inculpatul D.C.
În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a arătat că soluţia de restituire a cauzei, pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi netemeinică, apreciindu-se greşit că celor patru inculpaţi li s-a prezentat materialul de urmărire penală după emiterea rechizitoriului, motiv prevăzut de art. 333 C. proc. pen., combinat cu art. 332 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, precum şi că le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare prevăzut în art. 6 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi dreptul la un proces echitabil în condiţiile art. 6 pct. 1 şi 3 lit. b) şi d) din C.E.D.O. Se menţionează că în actul de inculpare s-a strecurat o eroare materială în ceea ce priveşte data întocmirii acestuia, aceea de 13 octombrie 2003 în loc de 14 octombrie 2003, considerând ca fiind corectă data de 14 octombrie 2003 faţă de menţiunea făcută în expozitivul rechizitoriului (din care a rezultat că inculpatul C.A. a negat „ab initio" săvârşirea faptei, menţinând această atitudine până inclusiv până la prezentarea materialului de urmărire penală. Referitor la adresa de înaintare a dosarului parchetului la instanţa de judecată au fost anexate fotocopii după evidenţele de corespondenţă, rezultând data de 15 octombrie 2003 de predare şi primire.
Parchetul apreciază că faţă de cele arătate nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sub aspectul datei întocmirii rechizitoriului fiind vorba de o eroare materială în condiţiile în care prezentarea materialului de urmărire penală s-a efectuat faţă de fiecare inculpat la 14 octombrie 2003, iar instanţa a fost sesizată la 15 octombrie 2003, conform menţiunilor din adresa de înaintare a rechizitoriului emisă de parchez.
Referitor la dreptul de apărare se apreciază că acesta a fost respectat, accesul inculpaţilor la probele din dosar nu a fost îngrădit, iar prezentarea materialului de urmărire penală s-a efectuat în prezenţa apărătorilor aleşi pentru inculpaţii C.A. şi D.C. şi avocat oficiu pentru ceilalţi inculpaţi Ţ.V. şi S.M. care au avut posibilitatea să propună probe. De altfel probele solicitate de inculpatul C.A. au fost respinse prin rezoluţia din 9 octombrie 2003, iar nota de probe solicitată de inculpatul D.C. la 14 octombrie 2003 au fost respinse prin rezoluţia din 14 octombrie 2003.
Totodată se consideră că reaudierea inculpaţilor, a părţii vătămate şi a martorilor, eventualele confruntări pentru a rezolva contrazicerile dintre declaraţiile din faza de urmărire penală de recunoaştere a faptelor de către inculpaţii Ţ.V., S.M. şi D.C. şi negarea de către inculpatul C.A. se putea face şi în faza de cercetare judecătorească fără mare întârziere pentru aflarea adevărului.
Faţă de cele arătate, parchetul, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea în continuare a apelurilor declarate de inculpaţi.
În recursul declarat, inculpatul D.C. a criticat hotărârea sub aspectul prelungirii arestării, deoarece soluţia în apel s-a dat ca urmare a intervenţiei art. 197 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se ca lovită de nulitate absolută atât cercetarea judecătorească, cât şi faza de urmărire penală, neputându-se menţinerea arestării numai pe gravitatea faptei, atâta timp când s-a făcut aplicarea art. 333 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, constatarea încetării mandatului de reţinere, urmând a se dispune punerea în libertate a inculpatului.
La dosarul cauzei a fost depusă completarea motivelor recursului declarat de procuror, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară penală, sub două motive, respectiv considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia sunt contradictorii, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. şi hotărârea este contrară legii, încălcând dispoziţiile art. 33 C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În dezvoltarea primului motiv de recurs completat, se consideră că atâta timp cât instanţa de apel arată că se impune completarea urmăririi penale cu actele procesuale de prezentare a materialului de urmărire penală şi prevede expres că nu înţelege să examineze cauza sub nici un alt aspect, dispozitivul care stabileşte şi alte sarcini procesuale procurorului contrazice motivarea soluţiei.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs completat, se apreciază că instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea art. 333 C. proc. pen., ignorând conţinutul şi sfera de aplicare a acestei norme, deoarece neefectuarea unor alte acte procesuale decât cele constând în administrarea unor probe nu atrage incidenţa prevederilor arătate.
Totodată, aprecierea că procurorul nu a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală înainte de emiterea rechizitoriului, curtea de apel a considerat în realitate că nu s-ar fi îndeplinit o condiţie pentru valabila sesizare a instanţei, aspect ce trebuia să fie cenzurat din perspectiva art. 300 C. proc. pen., însă în faza procesuală a apelului acesta nu mai este incident dat fiind că legea limitează la „prima zi de înfăţişare" verificarea şi îndreptarea acestor aspecte. Fiind depăşit acest moment procesual, instanţa numai era îndreptăţită să constate vreo neregularitate a actului de sesizare şi nu-l putea reinvesti pe procuror pentru refacerea acestuia.
Pe de altă parte, instanţa de apel a stabilit în mod eronat succesiunea actelor procesuale efectuate de procuror şi a ajuns la concluzia greşită că sesizarea instanţei s-ar fi produs înainte de prezentarea materialului de urmărire penală şi pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Constanţa pentru rejudecarea apelului.
Concluziile orale ale părţilor asupra recursurilor declarate au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul D.C., în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 171 C. proc. pen., cu referire şi la art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursurile parchetului şi inculpatului D.C., ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa:
Din analiza cauzei rezultă că, instanţa de apel după o riguroasă evaluare asupra materialului probator administrat a apreciat corect şi motivat că se impune restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale, în condiţiile art. 333 C. proc. pen.
Aşa cum rezultă din probele administrate este necesară lămurirea împrejurărilor faptice, ca urmare a mai multor aspecte contradictorii din declaraţiile părţilor şi ale martorilor, apărute în cursul desfăşurării cercetării judecătoreşti şi care în faţa instanţei nu ar putea fi făcute decât cu mare întârziere, impunându-se reaudierea părţii vătămate, a inculpaţilor şi a martorilor, efectuarea de confruntări precum şi administrarea oricăror probatorii în scopul aflării adevărului.
Înalta Curte consideră că soluţia pronunţată de instanţa de apel a avut la bază complexitatea probatoriului ce se impune a fi administrat în raport cu natura infracţiunii reţinute în sarcina fiecărui inculpat, de numărul relativ mare de participanţi, de lămurirea aspectelor contradictorii, dar şi a circumstanţelor în care s-au produs evenimentele relatate de partea vătămată.
În raport cu cele menţionate, nu pot fi reţinute criticile invocate de parchet referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen. şi nici a contradicţiilor între considerentele deciziei şi dispozitivul acesteia, deoarece hotărârea instanţei de apel reflectă analiza efectuată asupra materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, dar şi în aceea a cercetării judecătoreşti, concluzionând că pe baza ansamblului probator este necesară completarea urmăririi penale, motivarea deciziei susţinând soluţia pronunţată, cu argumente care au evidenţiat necesitatea aplicării prevederilor art. 333 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., fiind indicate motivele şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cursul urmăririi penale, astfel că nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv 3859 pct. 9 şi 171 C. proc. pen., Decizia pronunţată fiind motivată, iar instanţa a dat o hotărâre cu respectarea prevederilor legii.
Aşadar, numai după completarea urmăririi penale prin administrarea probatoriului indicat, dar şi a oricăror altor probe apreciate ca fiind concludente, pertinente şi utile cauzei se poate da eficienţă dispoziţiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală în condiţiile art. 250 C. proc. pen., la care de altfel şi instanţa de apel a făcut expres trimitere.
Referitor la aspectele menţionate de instanţa de apel în Decizia pronunţată cu privire la nelegala sesizare a primei instanţe, în raport cu data emiterii rechizitoriului şi sesizarea instanţei, la prezentarea materialului de urmărire penală, a dreptului la apărare, Înalta Curte consideră că în raport şi de fotocopiile după evidenţele parchetului şi ale instanţei, data emiterii rechizitoriului şi a adresei de investire a instanţei cuprind erori materiale, nefiind încălcate drepturile inculpaţilor, probatoriile solicitate de inculpaţi au fost respinse prin rezoluţiile arătate, prezentarea materialului de urmărire penală fiind realizată în prezenţa apărătorilor aleşi sau din oficiu, aşa cum rezultă din dosar.
În raport însă cu cele menţionate privind necesitatea completării urmăririi penale şi corecta aplicare a dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen., recursul parchetului este nefondat.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului D.C. privind măsura menţinerii arestării, Înalta Curte consideră că acesta este nefondat, deoarece instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. pen., printr-o adecvare cauzală a criteriilor legale ale arestării preventive, referitoare la gradul de pericol social în concret al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, dar şi de circumstanţele personale ale acestuia, apreciind just necesitatea menţinerii acestei măsuri şi în consecinţă, criticile recurentului nu pot fi reţinute.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 202/ P din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Se va menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor Ţ.V., D.C. şi S.M.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat D.C. să plătească statului cheltuieli judiciare.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor Ţ.V., S.M. şi C.A., în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 202/ P din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor Ţ.V., D.C. şi S.M.
Obligă pe recurentul inculpat D.C. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor Ţ.V., S.M. şi C.A., în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5924/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5929/2004. Penal → |
|---|
