ICCJ. Decizia nr. 6040/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6040/2004
Dosar nr. 3551/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60 din 5 februarie 2002, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului C.G., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.
În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 83 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei T.M., pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.
În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 291 C. pen., inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 10 luni, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatei asupra dispoziţiile art. 83 C. pen.
În temeiul art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor false, respectiv a chitanţei nr. 1243, a adresei nr. 661/1998, precum şi a proceselor verbale de adjudecare, datate decembrie 1998 şi februarie 1999, existente la dosar.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata sumelor de câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
În perioada anilor 1998 – 1999, inculpatul C.G. a fost încadrat ca executor la C.B., sucursala Craiova, având ca atribuţiuni de serviciu, printre altele, întocmirea dosarelor de executare silită şi trimiterea lor la instanţă, verificarea la faţa locului a existenţei şi stării gajului, precum şi a bunurilor ipotecate, recuperarea de la debitori a creditelor restante şi a dobânzilor aferente.
La 12 decembrie 1995, martorul A.E.K., cetăţean arab, a contractat de la unitatea bancară mai sus amintită, un împrumut de 300.000.000 lei, pe care l-a garantat prin gajarea mai multor bunuri, inclusiv a unui chioşc din aluminiu, situat pe peronul nr. 6 din Piaţa Gării Craiova.
De asemenea, un alt bun cu care împrumutul a fost garantat, l-a reprezentat apartamentul părinţilor inculpatei T.M., care funcţiona ca vânzătoare la firma cetăţeanului arab, apartamentul fiind situat în Craiova, cartier Craioviţa Nouă.
Întrucât împrumutul nu a fost restituit în termenii consemnaţi în contract, banca creditoare a acţionat în judecată debitorul şi, urmare pronunţării unei hotărâri civile, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor societăţii, inclusiv asupra chioşcului mai sus indicat.
La 10 decembrie 1998, s-au emis somaţii către debitori şi, întrucât aceştia nu s-au conformat titlului executor, s-a instituit sechestrul asigurător asupra chioşcului din aluminiu, în valoare de 10.000.000 lei, de către executorii C.F., ce funcţiona în această calitate la Tribunalul Dolj şi inculpatul C.G., bunul urmând a fi vândut prin licitaţie publică.
În acest sens, inculpatul s-a deplasat la Complexul C.B. din municipiul Craiova, unde inculpata T.M. deţinea un stand, i-a adus la cunoştinţă că se va scoate la licitaţie chioşcul din aluminiu, sugerându-i că ar fi bine să îl cumpere, pentru ca apoi să-l pună gaj în locul apartamentului părinţilor săi şi astfel să evite eventuala executare silită asupra acestui din urmă bun imobil.
Întrucât era interesată ca asupra apartamentului părinţilor săi să nu se pornească o executare silită, inculpata a acceptat propunerea de a participa la licitaţie, inclusiv preţul de 5.100.000 lei comunicat de inculpatul C.G., ca reprezentând cel de licitare a chioşcului.
Potrivit înţelegerii intervenite între cei doi inculpaţi, la câteva zile inculpatul C.G. a revenit la locul de muncă al inculpatei T.M., i-a solicitat actele societăţii, buletinul acesteia, precum şi actul de identitate al altei persoane, ce urma să fie trecută ca participantă la licitaţie.
Toate aceste acte au fost predate inculpatului C.G., inclusiv suma de 5.100.000 lei şi buletinul de identitate al martorului Z.G. un cunoscut al inculpatei.
C.G. s-a deplasat la executorul judecătoresc C.F., au stabilit ca licitaţia de vânzare a chioşcului să se ţină pe data de 16 decembrie 1998, deşi nu se încheiase un proces verbal, în care să se consemneze desfăşurarea licitaţiei şi nu se întocmiseră publicaţiile de vânzare.
În aceste condiţii, cei doi au întocmit un proces-verbal de adjudecare a chioşcului, cu datele firmei SC F. SRL administrată de inculpata T.M., iar actul a fost predat de C.G., împreună cu adresa nr. 661 din 16 decembrie 1998, întocmită în fals (din care rezulta că acel chioşc a fost scos de sub sechestru, iar contravaloarea lui este de 5.100.000 lei, sumă achitată cu chitanţa seria AO nr. 6045186, în realitate fictivă) inculpatei T.M.
În aceeaşi împrejurare inculpatul C.G. i-a predat inculpatei T.M. şi chitanţa nr. 1243/1998, purtând antetul Tribunalului Dolj, din care rezulta că suma de 5.100.000 lei a fost depusă pentru achitarea debitului, şi acest act fiind un act fals.
La rândul său, inculpata T.M. a semnat procesul verbal de adjudecare a chioşcului, a aplicat ştampila societăţii pe acest act, deşi cunoştea că în realitate nu se ţinuse nici o licitaţie.
Cu actele mai sus-menţionate, inculpata s-a deplasat la secţia financiară a municipiului Craiova pentru a înregistra imobilul, ocazie cu care a aflat că actele nu sunt valabile, iar chitanţa nr. 1243 din 16 decembrie 1998 nu se mai află în circuitul documentelor primare, situaţie confirmată şi de contabila societăţii, căreia i-a predat chitanţa respectivă.
În luna ianuarie 1999, inculpata T.M. a luat legătura cu inculpatul C.G., comunicându-i că actele nu sunt valabile, iar acesta, cunoscând că licitaţia nu a avut loc, că adresa nr. 661/1998 şi chitanţa nr. 1243 sunt false, i-a cerut să îl contacteze pe executorul judecătoresc C.F., cu precizarea că acestuia i-a fost dată suma de 5.100.000 lei.
Inculpata a luat legătura cu executorul judecătoresc C.F., care i-a solicitat să mai aibă răbdare că totul se va aranja, în sensul că va întocmi un alt proces verbal de adjudecare. Totodată executorul i-a sugerat să nu depună plângere la conducerea Tribunalului Dolj, făcându-i promisiunea că, la data când va încasa salariul, va depune la C.B. suma de 5.100.000 lei.
La 19 februarie 1999, s-a întocmit cel de al doilea proces verbal de adjudecare, semnat de executor şi de inculpată, fără ca acesta să poarte ştampila societăţii bancare. Tot atunci, C.F. a depus la C.B. şi suma de 5.100.000 lei, înmânându-i inculpatei T.M. chitanţa fiscală nr. 0045228.
Pe baza acestor acte, în ziua de 16 iunie 1999, inculpata a vândut chioşcul fostului proprietar, cu factura nr. 1747127 şi chitanţa fiscală nr. 8637127, întrucât acesta formulase plângere la poliţie.
Instanţa de fond a reţinut, din materialul probator administrat că inculpatul C.G. a primit de la inculpata T.M. suma de 5.100.000 lei, pe care a predat-o executorului judecătoresc C.F., sumă care însă reprezenta preţul chioşcului ce urma să fie scos la licitaţie, fără să se facă dovada că acesta a primit banii în scopul de a-i facilita eventual participarea la licitaţie sau de câştigare a acesteia.
Neexistând infracţiunea de luare de mită s-a dispus şi achitarea inculpatei T.M. pentru infracţiunea de dare de mită, cu motivarea că aceasta nu a promis, nu a oferit bani sau alte foloase, nici direct şi nici indirect inculpatului C.G., pentru ca acesta să-şi îndeplinească sau să nu îşi îndeplinească vreo îndatorire de serviciu.
În sarcina inculpatului C.G. s-a reţinut însă săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, instigare la fals intelectual, iar în sarcina inculpatei T.M. săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual şi infracţiunea de uz de fals, fapte pentru care cei doi au fost condamnaţi.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, criticând hotărârea sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru infracţiunile de luare şi respectiv dare de mită, apreciindu-se că achitarea dispusă este în contradicţie cu probatoriul administrat, ce confirmă săvârşirea faptelor de către aceştia.
O altă critică a vizat omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra tuturor infracţiunilor de fals intelectual, instigare la fals, uz de fals şi complicitate la fals intelectual, săvârşite de cei doi inculpaţi.
Aceeaşi hotărâre a fost atacată cu apel şi de către inculpaţi, care au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 351 din 30 august 2002, a admis toate apelurile, a desfiinţat în totalitate sentinţa şi în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a dispus rejudecarea, constatând că prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei.
Reluând ciclul procesual, instanţa de fond a reaudiat inculpaţii şi pe martorii R.G. şi C.F.
Urmare reaprecierii probatoriilor administrate, instanţa de fond, respectiv Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr. 571 din 9 septembrie 2003, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. şi a inculpatei T.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.G., pentru două infracţiuni prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi a inculpatei T.M., pentru două infracţiuni prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi două infracţiuni prevăzută de art. 291 C. pen., aplicându-se fiecăruia, pentru aceste fapte, câte 1.000.000 lei amendă administrativă.
În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), inculpatul C.G. a fost condamnat la două pedepse de câte 8 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat, executarea pedepsei rezultante, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, reapreciind materialul probator administrat, a reţinut ca situaţie de fapt, următoarele:
Inculpata T.M. nu a fost angajata cetăţeanului arab A.E.K.A., ci a lui M.F., care contractase două împrumuturi: unul la B.I.R. Craiova, pentru firma sa SC C. SRL, garantat printre altele şi cu chioşcul din Piaţa Gării şi un alt împrumut la C.B., sucursala Craiova, contractat de o altă firmă a sa SC M.I. SRL, împrumut care a fost garantat cu o ipotecă instituită asupra apartamentului părinţilor inculpatei.
Chioşcul mai sus-menţionat, a aparţinut cetăţeanului arab M.F., fiind cumpărat de societatea sa SC C. SRL, de la I. Craiova, însă a fost scos la licitaţie de B.I.R. Craiova, fiind vândut SC H.N. SRL, al cărui patron era cetăţeanul arab A.E.K.A.
Pentru acest chioşc SC C. SRL a emis o factură de vânzare, însă, pe parcursul cercetărilor s-a susţinut că societatea cumpărătoare nu a plătit preţul care a fost înscris în factură.
Datorită acestei împrejurări, cel care a declanşat cercetările în cauza de faţă este M.F., care a reclamat înstrăinarea unui chioşc pe care l-a considerat că îi aparţine, astfel explicându-se şi faptul că, aceeaşi persoană a cumpărat în cele din urmă, după licitaţia fictivă, chioşcul dobândit de SC F. SRL, proprietatea inculpatei T.M.
Instanţa de fond a reţinut că singurele probe în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, sunt declaraţiile acestora, ale martorilor şi înscrisurile reprezentate de cele două procese verbale de licitaţie, precum şi chitanţa nr. 1243 din 16 decembrie 1998, în cauză neexistând o constatare a unui flagrant sau a unei înregistrări a convorbirilor celor implicaţi în tranzacţiile mai sus descrise.
Astfel, din declaraţiile inculpatei T.M. a rezultat faptul că, întrucât procedura pentru recuperarea de către C.B., sucursala Craiova a creanţei de la M.F. continua, apartamentul părţilor săi era în pericol de a fi vândut.
În ceea ce priveşte interesul inculpatului C.G., pentru ca inculpata T.M. să participe la licitaţia privind vânzarea chioşcului aparţinând lui A.E.K.A., aceasta urmând să-l cumpere, pentru a putea apoi să-l pună garanţie în locul apartamentului părinţilor săi, instanţa a constatat că inculpatul C.G. a dorit doar să îi acorde un sprijin inculpatei T.M., fiind impresionat de situaţia acesteia.
Cercetările efectuate au demonstrat totodată faptul că inculpatul C.G. nu i-a pretins inculpatei T.M., suma de 5.100.000 lei, ci i-a spus că acesta este preţul de achiziţie a chioşcului.
Împrejurarea că inculpata T.M. nu a participat la nici una din cele două licitaţii sau faptul că aceste licitaţii nici nu au avut loc, aşa cum a recunoscut martorul C.F., fost executor judecătoresc, nu poate conduce la concluzia că suma de 5.100.000 lei reprezintă mită dată lui C.G., întrucât aceasta era valoarea chioşcului, stabilită la licitaţii şi pentru care, de fiecare dată, inculpata T.M. a primit chitanţe.
În raport de aceste considerente, instanţa de rejudecare a dispus achitarea inculpatului C.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. şi a inculpatei T.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen., constatând că faptele nu există.
Referitor la cele două infracţiuni de instigare la fals intelectual reţinute în sarcina inculpatului C.G. şi câte două infracţiuni de complicitate la fals intelectual şi uz de fals reţinute în sarcina inculpatei T.M., instanţa a apreciat că, deşi acestea au fost comise cu intenţie, nu pot prezenta un grad de pericol social diferit în raport cu faptele de fals intelectual săvârşite de autorul principal, faţă de care parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1.000.000 lei.
Ca atare, dacă falsul în sine nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nici instigarea la falsul respectiv sau complicitatea şi utilizarea documentului astfel falsificat nu pot să prezinte gradul de pericol social al unei infracţiuni, considerente în raport de care s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile menţionate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., aplicându-se acestora sancţiunea de câte 1.000.000 lei amendă administrativă.
Instanţa de fond a reţinut însă că în cauză, în afara oricărui dubiu, s-a dovedit că inculpatul C.G. a scris chitanţa nr. 1243/1998, ce s-a stabilit a fi fictivă, precum şi adresa nr. 661/1998 provenind din partea C.B. Craiova, în care se consemnează fictiv atât primirea de către unitatea bancară a sumei de 5.100.000 lei, cât şi numărul chitanţei cu care s-au depus banii.
Acest din urmă aspect demonstrează faptul că inculpatul cunoştea caracterul fictiv al chitanţei, pe care a completat-o ca provenind din partea Tribunalului Dolj, câtă vreme nu a trecut numărul ei pe adresa de scoatere de sub gaj a chioşcului întocmită în aceeaşi zi şi în aceleaşi împrejurări.
Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, invocând greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile de luare de mită, respectiv dare de mită, greşita aplicare a prevederilor art. 181 C. pen., faţă de ambii inculpaţi cu privire la infracţiunile de fals intelectual, săvârşite în calitate de instigator, respectiv complice şi uz de fals, având în vedere pericolul social al acestor fapte, conturat de scopul urmărit.
O altă critică invocată în apelul parchetului a vizat nelegalitatea hotărârii, constând în faptul că în încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., nu s-a menţionat alineatul din cadrul acestui articol, pentru care s-a pronunţat achitarea inculpatului C.G.
Prin Decizia penală nr. 245 din 19 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 571 din 9 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Dolj, în sensul că a fost completată încadrarea juridică a infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. şi cu dispoziţiile alin. (1) şi a fost menţinută achitarea inculpatului C.G. pentru această faptă.
Au fost menţinute şi celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică sub aspectul greşitei achitări a inculpatului C.G., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în realitate fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. şi sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 181 C. pen., faţă de ambii inculpaţi, cu privire la infracţiunile de instigare la fals intelectual (inculpatul C.G.) şi complicitate la fals intelectual şi uz de fals (inculpata T.M.), în raport de pericolul social concret al faptelor comise.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Deşi inculpatul C.G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 865/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi deşi dosarul se află în rejudecare, în cauză fiind declarate succesiv două apeluri de către parchet, abia în recurs, pentru prima dată parchetul apreciază că fapta inculpatului C.G. de a primi de la coinculpata T.M. suma de 5.100.000 lei şi de a nu o depune la C.B., unde era angajat ca executor propriu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare.
Potrivit art. 2151 C. pen., pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, este necesar ca însuşirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri, să fie făcută de un funcţionar, care gestionează sau administrează aceste bunuri.
Rezultă că autorul, subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare este un subiect calificat, fiind necesar ca acesta să aibă calitatea de funcţionar sau salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, astfel după cum este definit înţelesul termenului de funcţionar în art. 147 alin. (2) C. pen. şi să gestioneze sau să administreze bunuri.
Infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., constă în fapta funcţionarului care, în mod direct sau indirect pretinde sau primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
În raport de conţinutul infracţiunilor de luare de mită şi respectiv delapidare, fapta, dacă ar exista, nu ar putea întruni decât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., întrucât prin primirea sumei de 5.100.000 lei de la coinculpata T.M., inculpatul C.G. nu a devenit gestionarul acesteia, calitatea sa de funcţionar cu atribuţii de recuperare de la debitori a creditelor şi de participare la licitaţii şi adjudecări, neconferindu-i un astfel de statut.
Declaraţiile inculpatului C.G., coroborate cu cele ale inculpatei T.M. date în cursul procesului, confirmă împrejurarea că suma de 5.100.000 lei a fost predată de aceasta din urmă pentru cumpărarea la licitaţie a chioşcului, asupra căruia era instituit sechestrul asigurător şi numai cu scopul ca acest bun, devenit liber de sarcini, să poată înlocui cu titlu de gaj, apartamentul proprietatea părinţilor inculpatei, aflat în pericol de înstrăinare pentru recuperarea debitului.
De altfel, în acest sens este consemnată înţelegerea dintre inculpaţi chiar în conţinutul rechizitoriului, precizându-se că inculpatul C.G. a comunicat că preţul licitaţiei va fi de 5.100.000 lei.
Cum nu există alte probe din care să rezulte că această sumă de bani a fost pretinsă şi primită de inculpatul C.G., pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (în speţă întocmirea dosarelor de executare silită, verificarea la faţa locului a existenţei şi stării gajurilor), Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi, în mod corespunzător, achitarea inculpatei T.M., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.
Cu privire la cele două infracţiuni de instigare la fals intelectual reţinute în sarcina inculpatului C.G. (pentru întocmirea de către executorul judecătoresc C.F. a celor două procese verbale de licitaţie, fictive) şi câte două infracţiuni de complicitate la fals intelectual şi uz de fals reţinute în sarcina inculpatei T.M. („participarea" la licitaţiile fictive şi utilizarea apoi a documentelor pentru înregistrarea chioşcului astfel cumpărat), Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de fond şi apel au apreciat că acestea nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Aplicarea legii penale trebuie să aibă un caracter unitar şi în consecinţă, în cazul participaţiei, diferenţierea între sancţiunile aplicate autorului, instigatorului şi complicelui nu poate fi făcută decât în raport de datele personale ale fiecăruia.
În speţă, deşi a apreciat încă din rechizitoriu că fapta unui executor judecătoresc, persoană implicată în înfăptuirea justiţiei, de a falsifica acte întocmite în exercitarea atribuţiilor conferite de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, cu toate acestea, parchetul a solicitat înlăturarea de la aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., a faptelor de instigare şi respectiv, complicitate (la fapta autorului) a inculpaţilor C.G. şi T.M., dând astfel dovadă de inconsecvenţă şi de aplicare neunitară a dispoziţiilor legii penale.
În cauză, în mod evident faptele participanţilor nu pot avea un grad sporit de pericol social, având în vedere că aceştia îşi exercitau activităţile în afara sferei actului de justiţie, iar datele ce caracterizează persoana lor nu-i înlătură de la beneficiul art. 181 C. pen.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 245 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpaţii C.G. şi T.M.
Potrivit dispoziţiile art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru susţinerea intereselor inculpatului C.G., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 245 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpaţii C.G. şi T.M.
Potrivit dispoziţiile art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru susţinerea intereselor inculpatului C.G., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6037/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 6253/2004. Penal. Art.208,209 c. pen. Recurs... → |
|---|
