ICCJ. Decizia nr. 6042/2004. Penal. Legea nr.31/1990; art.20, 215 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6042/2004
Dosar nr. 4292/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 87 din 29 ianuarie 2004, a condamnat pe inculpatul B.I. la următoarele pedepse:
- la două pedepse a câte 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor, prevăzute de art. 276 din Lehea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi respectiv, art. 23 din Legea nr. 21/1994, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; la trei pedepse a câte un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen., art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) şi art. 292, cu aplicarea art. 37 lit. a), precum şi la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) şi alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, instanţa a contopit pedepsele în cea mai grea de 4 ani închisoare, iar conform art. 83 C. pen., tribunalul a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1971 din 13 aprilie 2000 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 218 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Iaşi, urmând ca inculpatul să execute în final 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 13 mai 2002 la 4 iulie 2003; a dispus anularea unor acte false; a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Iaşi şi a dispus confiscarea de la inculpat a două autoturisme marca Audi 100 TDI şi WW Passat, în baza art. 118 C. pen. şi a art. 25 din Legea nr. 21/1999.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că inculpatul B.I., cetăţean al Republicii Moldova a obţinut şi cetăţenie română la 4 noiembrie 1999, dată de la care a înfiinţat Societatea comercială S.C. SRL Iaşi, al cărei unic asociat şi administrator era, deschizând şi un cont în lei la B.C.R., sucursala Iaşi.
Inculpatul a solicitat în cursul lunii noiembrie 1999, respectiv în data de 25, schimbarea denumirii societăţii în SC A.I. SRL, prilej cu care şi-a închis contul bancar al fostei societăţi, deschizând unul pe numele noii societăţi.
La data de 16 ianuarie 2001, inculpatul devine asociat unic la SC M.A. SRL Iaşi, dar şi administratorul acesteia prin retragerea din societate a numiţilor L.C. şi S.M., iar la 1 iunie 2001, îşi schimbă denumirea în SC A.I.T. SRL Iaşi.
În perioada de timp în care a îndeplinit funcţia de administrator unic al celor două societăţi, respectiv 25 noiembrie 1999 – 23 noiembrie 2001, inculpatul, pentru a-şi realiza unele venituri ilicite de la bugetul de stat şi prin spălarea unor sume de bani, a completat în fals mai multe ordine de plată şi file C.E.C. şi a ridicat în numerar suma de 1.147.000.000 lei, dintr-un cont „negru", aparţinând unei firme inexistente, din punct de vedere legal, cunoscând faptul că ea provine din săvârşirea faptei de bancrută frauduloasă.
Sentinţa a fost apelată, în termen legal, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea civilă D.G.F.P., care între timp şi-a retras apelul, şi inculpatul, fără a indica motivele de netemeinicie şi nelegalitate ale hotărârii.
Parchetul a considerat sentinţa nelegală, deoarece instanţa nu a reţinut în cauză, dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei de „spălare a banilor", cu precizarea dispoziţiilor incriminatoare.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 217 din 15 iunie 2004, reexaminând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dat şi din oficiu, a admis apelul promovat de parchet, a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi a completat dispoziţiile art. 276 din Legea nr. 31/1990 şi pe cele ale art. 23 din Legea nr. 21/1991 cu „alin. (1) şi lit. a)", menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de control judiciar a respins, ca nefondat, apelul promovat de inculpat şi a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă D.G.F.P.S. Iaşi.
În termen legal, împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul B.I., prin care o critică pentru nelegalitate, în sensul că, la instanţa de apel nu a fost legal citat, la adresa indicată, prin cerere scrisă adresată instanţei.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată recursul fondat, urmând a fi admis.
În acest sens, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 177 alin. (1) teza întâi C. proc. pen. „învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte", iar conform celor din alin. (2): „dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat".
Totodată, hotărârile sunt supuse casării, astfel cum se menţionează în art. 3859 alin. (1) pct. 21 şi atunci când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi.
Revenind la cauză, se constată că, la termenele fixate pentru judecarea apelurilor, respectiv, 18 mai 2004 şi 15 iunie 2004, inculpatul a fost citat în localitatea Paşcani, judeţul iaşi, fără a se lua în considerare împrejurarea că acesta avea o nouă adresă de care a încunoştiinţat instanţa.
Prin cererea adresată primei instanţe, şi anume Tribunalului Iaşi, la 14 iulie 2003, inculpatul aduce la cunoştinţă acesteia că şi-a schimbat domiciliul, fără forme legale, în Iaşi, la familia C.V., adresă la care a şi fost citat pentru termenul din 11 septembrie 2003.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.I., va casa Decizia atacată şi va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 217 din 15 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia penală recurată şi dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6039/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6064/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
