ICCJ. Decizia nr. 6862/2004. Penal

Prin sentința penală nr. 95, pronunțată la 10 septembrie 2003, în dosarul nr. 485/P/2003, Tribunalul Călărași, secția penală, l-a condamnat pe inculpatul G.C. la 4 pedepse de câte 4 ani închisoare, 3 pedepse de câte 5 ani închisoare și 4 pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru comiterea, în perioada 7 noiembrie 1997 - 6 mai 2002, a 11 infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) C. pen.

în cazul fiecăreia dintre aceste 11 infracțiuni de furt calificat condamnarea s-a dispus în considerarea prevederilor enunțate la lit. a), g) și i) ale art. 209 alin. (1) C. pen., care au fost aplicate, după caz, fie separat fie concomitent, reținându-se, de asemenea, că săvârșirea acestora a avut loc în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

în ceea ce privește prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., este de menționat că acestea au fost aplicate, deoarece s-a reținut că în cazul a trei dintre furturile amintite, G.C. a beneficiat și de complicitatea inculpatului D.C., care a fost la rândul său condamnat, în temeiul art. 26, raportat la art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., la trei pedepse de câte 4 ani închisoare, în urma contopirii având de executat 4 ani de închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Prin aceeași sentință inculpatul G.C. a fost, de asemenea, condamnat:

la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea, în noaptea de 11 aprilie 1998, a unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) comisă tot în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. și

la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea, în noaptea de 6 iunie 2003, a unei infracțiuni de furt calificat în forma prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., această din urmă infracțiune fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

în cauză s-a făcut totodată aplicarea art. 39 alin. (2) C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute 8 ani de închisoare ca urmare a contopirii celor 13 pedepse cu:

un rest de 327 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 662 din 3 decembrie 1996 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă, prin neapelare, la 8 ianuarie 1997 și

un alt rest de 325 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 423 din 15 septembrie 1998 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă prin decizia nr. 424 pronunțată de Curtea de Apel București la 24 martie 1999.

Tot prin sentința penală nr. 95 din 10 septembrie 2003 a Tribunalului Călărași, secția penală, s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă a duratei executate în perioadele 6 august 1996 - 11 septembrie 1997 și respectiv 20 iulie 1998 - 16 octombrie 2001.

Apelul declarat ulterior împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, cu numărul de dosar 3315/2003.

Prin decizia penală nr. 759, pronunțată la 15 decembrie 2003, instanța astfel sesizată a admis apelul, a desființat în parte hotărârea atacată procedând la descontopirea pedepselor și a aplicat în cauză prevederile art. 61 C. pen., dispunând mai întâi revocarea liberării condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 662 din 3 decembrie 1996 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă, prin neapelare, la 8 ianuarie 1997.

Restul de 327 de zile rămas neexecutat din acea pedeapsă a fost contopit cu 8 dintre pedepsele aplicate în cauza de față pentru 7 infracțiunii de furt calificat și o infracțiune de tâlhărie comise între 7 noiembrie 1997 și 14 mai 2000 (menționate la punctele 1 - 8 din rechizitoriu), conchizăndu-se că inculpatul urma să execute 4 pedepse de câte 4 ani închisoare, o pedeapsă de 5 ani închisoare, 2 pedepse de 6 ani închisoare și o pedeapsă de 8 ani închisoare.

Prevederile art. 61 C. pen., au fost aplicate de către instanța de apel și în sensul revocării liberării condiționate cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 423 din 15 septembrie 1998 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă prin decizia nr. 424 pronunțată de Curtea de Apel București la 24 martie 1999.

Restul de 325 de zile rămas neexecutat din acea pedeapsă a fost contopit cu 4 dintre pedepsele aplicate în cauza de față pentru tot atâtea infracțiunii de furt calificat comise între 29 noiembrie 2001 și 6 mai 2002 (menționate la punctele 9 - 12 din rechizitoriu), conchizându-se că inculpatul urma să execute două pedepse de 5 ani închisoare și alte două de 6 ani închisoare.

Toate aceste 12 pedepse, precum și aceea de 4 ani închisoare, aplicată în cauza de față pentru o infracțiune de furt calificat comisă la 6 decembrie 2003 (și menționată la punctul 13 din rechizitoriu) au fost contopite în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., reținându-se că inculpatul urma să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

în același timp instanța de apel a făcut și aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), scăzând din pedeapsa rezultantă, de 8 ani închisoare, perioada cuprinsă între 19 iulie 1998 și 16 octombrie 2001, în care inculpatul s-a aflat în detenție, în executarea pedepsei stabilite prin sentința penală nr. 423 din 15 septembrie 1998 a Judecătoriei Oltenița rămasă definitivă prin decizia nr. 424 pronunțată de Curtea de Apel București la 24 martie 1999.

Totodată s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză și s-a dispus ca onorariile pentru apărarea asigurată acestuia oficiu să fie suportate din fondul Ministerului Justiției.

împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 1771/2004.

Printr-o primă critică, formulată în temeiul art. 3859pct. 17 C. proc. pen., s-a susținut de către recurent că în speță s-a făcut o greșită aplicare a art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)

Conform art. 3859pct. 14 decizia recurată a fost criticată și sub aspectul individualizării pedepselor aplicate lui G.C., susținându-se că acestea nu sunt suficient de severe în raport cu amploarea activității infracționale desfășurate, cu faptul că acesta s-a specializat în comiterea unor fapte îndreptate împotriva patrimoniului, precum și cu predispoziția sa la comiterea unor acte de violență fizică, demonstrată cu ocazia săvârșirii tâlhăriei reținute în sarcina sa.

în aceeași ordine de idei s-a afirmat că pedepsele nu răspund nici cerințelor art. 52 C. pen., referitoare la necesitatea asigurării reeducării inculpatului, obiectiv care în speță presupune o perioadă mai mare detenție, dat fiind că în urma liberării condiționate de care a beneficiat de două ori, în legătură cu pedepse aplicate anterior, acesta și-a reluat imediat activitatea infracțională.

în ceea ce îl privește inculpatul a solicitat respingerea recursului.

Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat, Curtea reține că instanțele au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Este de observat astfel că invocarea, în motivarea recursului, a unei anumite predispoziții a inculpatul G.C. de a recurge la acte de violență nu se confirmă în condițiile în care, din multitudinea de infracțiuni pentru care acesta a fost trimis în judecată, numai una, aceea de tâlhărie, cuprindea elemente de violență fizică.

Pe de altă parte sunt de necontestat persistența infracțională a inculpatului, precum și o vădită specializare a sa în comiterea unui tip foarte clar definit de infracțiuni, furturi calificate comise noaptea prin efracție sau escaladare.

Regimul sancționatoriu legal aplicabil în cazul acestor din urmă infracțiuni nu este însă la fel de sever ca acela definit de art. 211 alin. (1) și (2) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, iar în urma contopirii efectuate de către instanța de apel, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., G.C. are de executat o pedeapsă rezultantă considerabil mai grea decât cele aplicate pentru fiecare dintre faptele sale de furt calificat.

Așadar pedeapsa rezultantă răspunde implicit cerinței legale de a se sancționa persistența și specializarea infracțională a inculpatului.

în același timp, Curtea constată că este pe deplin justificată observația, inserată în motivarea recursului, conform căreia nu a existat o modificare a conduitei inculpatului, în sensul reintegrării sale sociale și al renunțării la activitatea infracțională, în pofida condamnărilor anterioare la 2 ani sau la 4 ani de închisoare și a acordării unor liberări condiționate.

Cerința înăspririi modului de sancționare pentru a asigura o mai eficientă protejare a valorilor sociale lezate de inculpat, ca și pentru a-i da acestuia posibilitatea unei reale reeducări, corespunde așadar pe deplin prevederilor art. 52 C. pen.

în speță această cerință a fost însă îndeplinită, deoarece pedeapsa rezultantă este de 8 ani de închisoare, adică de două ori mai mare decât ultima condamnare aplicată lui G.C.

Prin urmare afirmațiile recurentului privind o greșită individualizare a pedepselor sunt nefondate, prevederile art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nefiind incidente în cauză.

Referitor însă la aplicarea în cauză a prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), recursul este fondat.

în acest sens este de observat că, deși în esență este corectă, mențiunea conform căreia în perioada 19 iulie 1998 - 16 octombrie 2001, inculpatul s-a aflat în detenție în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, stabilite prin sentința penală nr. 423 din 15 septembrie 1998 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă prin decizia nr. 424 pronunțată de Curtea de Apel București la 24 martie 1999 este incompletă.

Conform înscrisurilor din dosarul cauzei pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin hotărârile menționate a făcut ulterior obiectul unei contopiri cu o altă pedeapsă, de 3 ani și 6 luni închisoare, dispuse prin sentința nr. 1739/2001 a Judecătoriei Slobozia, ocazie cu care s-a operat și o primă deducere a perioadei mai sus menționate ca fiind deja executată.

în raport cu acest aspect, neobservat de către instanța de apel, o a doua deducere, din pedeapsa rezultantă stabilită în cauza de față, a perioadei menționate nu se mai justifică.

Este de remarcat, de asemenea, că pedeapsa rezultantă rămasă a fi executată în cauza de față provine din contopirea a douăsprezece infracțiuni comise în stare de recidivă postcondamnatorie și a unei a treisprezecea infracțiuni săvârșite în stare de recidivă postexecutorie.

în condițiile în care pedeapsa de 4 ani, care includea și perioada cuprinsă între 19 iulie 1998 și 16 octombrie 2001, constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii sau, după caz, al cele postexecutorii amintite, aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), este cu atât mai puțin justificată.

Dată fiind incidența în cauză a prevederilor art. 3859alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Curtea urmează a face aplicarea art. 38514 alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, admițând recursul, în sensul înlăturării aplicării art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) și al menținerii celorlalte dispoziții ale respectivei hotărâri.

S-a constatat totodată că inculpatul este arestat în altă cauză și s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru a asigura asistența sa juridică s-a plătit din fondul Ministerului Justiției

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6862/2004. Penal