ICCJ. Decizia nr. 1202/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1202/2005
Dosar nr. 2869/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 338/ S din 12 august 2003, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul F.F. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b), art. 74 şi art. 76 C. pen., dispunând executarea acesteia în regim privativ de libertate, conform art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul C.A.I. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestui inculpat, conform art. 861 C. pen., pe durata termenului de încercare de 7 ani.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate L.L.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la sugestia inculpatului C.A.I., inculpatul F.F., în data de 5 februarie 2003 a sustras prin violenţă telefonul mobil al părţii vătămate L.L.
În concret, inculpaţii sunt elevi ai Grupului Şcolar de Industrie Uşoară din municipiul Braşov, iar inculpatul C.A.I. este coleg de clasă cu partea vătămată L.L. Sesizând că aceasta din urmă deţine un telefon mobil, pe care obişnuia să-l poarte la gât, agăţat de un şnur. În data de 4 februarie 2003, inculpatul C.A.I. i-a propus inculpatului F.F. o anumită sumă de bani dacă va sustrage telefonul părţii vătămate. Deşi iniţial a refuzat, la insistenţele inculpatului C.A.I., inculpatul F.F. a acceptat, acţiunea urmând a se desfăşura conform planului stabilit de cel dintâi: acesta urma în cursul zilei următoare să ceară numărul de telefon al părţii vătămate, arătând-o într-una din zile pe partea vătămată inculpatului F.F. care o va urmări pe partea vătămată la sfârşitul orelor de curs, iar în momentul în care inculpatul C.A.I. o va apela celălalt inculpat îi va smulge telefonul.
În cursul zilei următoare, 5 februarie 2003, orele 11,30, activitatea infracţională s-a derulat corespunzător planului prestabilit. Partea vătămată, însoţită fiind de martora P.R. a încercat să răspundă apelului făcut pe celular de inculpatul C.A.I., scoţând din haină telefonul mobil ce îl purta la gât, agăţat de un şnur, moment în care inculpatul F.F. i-a smuls prin surprindere şi îmbrâncire telefonul din mână, rupând cureaua de susţinere. Inculpatul F.F. a fugit spre Poarta Scheii, loc unde s-a întâlnit cu coinculpatul C.A.I. căruia i-a dat telefonul sustras în împrejurările descrise.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţii C.A.I. şi F.F.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei.
S-a susţinut în calea de atac a inculpatului C.A.I. că în mod netemeinic s-a dispus condamnarea sa câtă vreme nu există la dosar probe care să facă dovada vinovăţiei sale.
În privinţa inculpatului F.F. acesta s-a prevalat în apelul exercitat de elemente de ordin personal, apte a conduce la reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. 150/P/Ap/2003 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 338/ S din 12 august 2003 a Tribunalului Braşov pe care a desfiinţat-o sub aspectul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.A.I. şi a modalităţii de executare a pedepsei.
Rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul C.A.I. din infracţiunea de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 C. pen., în infracţiunea de instigare la tâlhărie, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100 şi art. 109 C. pen.
A fost menţinută pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A fost înlăturată aplicarea art. 861, art. 862, art. 863, art. 864 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii F.F. şi C.A.I.
Au fost obligaţi inculpaţii F.F. şi C.A.I. să plătească statului câte 400.000 lei cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat fondat apelul procurorului relativ la poziţia şi situaţia procesuală a inculpatului C.A.I.
Asupra participării acestui inculpat la săvârşirea faptei, actele probatorii administrate în cauză au conturat contribuţia concretă a acestui inculpat.
În acest sens au pledat declaraţiile coinculpatului F.F., ale părţii vătămate, aceasta din urmă confirmând solicitarea din ziua precedentă a inculpatului C.A.I. de a-i comunica numărul de celular, ale martorei P.M. Această martoră l-a sunat pe inculpatul C.A.I., pe propriul telefon mobil, la scurt timp de la săvârşirea faptei, în timp ce acesta se afla, împreună cu celălalt inculpat la locuinţa numitului D.M., pentru a-l întreba dacă îl cunoaşte pe inculpatul F.F., primind un răspuns negativ.
Stabilind participarea inculpatului C.A.I. la consumarea rezultatului urmărit, s-a putut constatat că activitatea acestuia se detaşează prin determinarea cu intenţie la săvârşirea de către inculpatul F.F. a faptei penale, această atitudine fiind insuflată autorului independent de voinţa acestuia. Ca rezultat al stăruinţelor sale, inculpatul F.F. a acceptat în cele din urmă comiterea infracţiunii.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa primei instanţe sub aspectul încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul C.A.I.
Procedând la rejudecare pentru considerentele arătate, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei acestui inculpat din infracţiunea de complicitate la tâlhărie înscrisă în actul de sesizare în forma de participaţie a instigării, prevăzută de art. 25 C. pen., la aceeaşi infracţiune.
În mod corespunzător, dacă în cazul individualizării judiciare a pedepsei aceasta corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), individualizarea modalităţii de executare nu este de natură a răspunde cerinţelor privind reeducarea inculpatului C.A.I., acestuia fiindu-i aplicat acelaşi regim ca în cazul inculpatului F.F.
Raportat la acest din urmă inculpat, circumstanţele reale şi personale examinate de către instanţa de fond au determinat reducerea pedepsei sub limita minimului special, la nivelul unui cuantum îndestulător realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpaţii C.A.I. şi F.F., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele.
În motivele de recurs depuse la dosar, apărătorul inculpatului C.A.I. a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14, 171 şi 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi rejudecând, în raport cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 72, art. 74 şi art. 76 C. pen., să se pronunţe o pedeapsă orientată spre minimul special, urmând a se menţine dispoziţiile sentinţei de fond în ceea ce priveşte individualizarea modului de executare al pedepsei. Se critică faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de vârsta inculpatului, de stadiul dezvoltării sale fizice şi intelectuale concretizat în expertiza medico-legală psihiatrică care a evidenţiat un discernământ diminuat, influenţabilitate crescută, autocontrol scăzut, nu a mai săvârşit anterior infracţiuni, provine dintr-o familie dezorganizată, însă urmează cursurile unei instituţii de învăţământ, prejudiciul a fost recuperat integral, apreciind că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei, această modalitate fiind în concordanţă cu toate circumstanţele reale, dar şi personale ale inculpatului, iar în cazul dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere se pot lua faţă de inculpat măsuri de supraveghere.
Apărătorul inculpatului C.A.I. în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 171 şi 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Braşov şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de instanţa de fond, susţinând oral motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosar, apreciind că Decizia din apel nu este fundamentată pe probe. De asemenea, a solicitat ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie suspendată sub supraveghere potrivit art. 861 C. pen.
Apărătorul inculpatului F.F., în dezbateri, a invocat prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, a se acorda o mai mare eficienţă efectelor circumstanţelor judiciare, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., care reglementează condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.A.I. şi F.F. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 171 şi 18 C. proc. pen., pentru inculpatul C.A.I. şi cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul F.F., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului C.A.I. ca fiind fondat, iar recursul inculpatului F.F. ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului C.A.I.:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatului minor C.A.I. în săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), de instigare la tâlhărie, ca urmare a aplicării art. 334 C. proc. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului minor C.A.F. de a-l determina pe inculpatul F.F., cu intenţie, prin promiterea unei sume de bani şi a insistenţelor exercitate asupra acestuia de a săvârşi infracţiunea, în modalitatea stabilită iniţial de inculpatul minor, de a deposeda pe partea vătămată L.L. de un telefon mobil pe care aceasta îl purta agăţat de un şnur la gât, infracţiune comisă de inculpatul F.F., conform planului prestabilit de inculpatul minor şi căruia i-a dat ulterior telefonul mobil, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de instigare la tâlhărie.
Astfel, declaraţiile inculpatului F.F. evidenţiază contribuţia inculpatului minor C.A.I. de a-l determina să o deposedeze pe partea vătămată de un telefon mobil, spunându-i şi cum trebuie să procedeze, iniţial refuzând, dar la insistenţele acestuia şi ca urmare a promisiunii că îi va da suma de 1.200.000 lei a acceptat să comită fapta se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate L.L. care confirmă anterior comiterii faptei asupra sa primirea unui telefon al cărui număr nu a apărut afişat, declaraţiile martorei P.R. care o însoţea pe partea vătămată şi care a asistat nemijlocit la săvârşirea infracţiunii asupra acesteia, atestând, la rândul ei, primirea de către partea vătămată a unui apel telefonic pe mobil anterior săvârşirii infracţiunii, aşa cum rezulta din planul stabilit de inculpatul minor C.A.I.
Activitatea infracţională a inculpatului minor C.A.I., atât obiectiv, cât şi subiectiv îndeplineşte condiţiile instigării respectiv, existenţa unei activităţi de determinare a instigatorului asupra instigatului, aceasta să privească săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, să nu existe o determinare anterioară a instigatului de a comite fapta, activitatea de instigarea să aibă efect, cel instigat să treacă la săvârşirea infracţiunii, toate acestea urmând să se realizeze cu intenţie.
Din evaluarea probelor administrate, instanţa de apel în mod just a considerat că activitatea infracţională a inculpatului minor C.A.I. se circumscrie contribuţiei de instigator şi nu celei de complice, deoarece actele concrete de executare comise de inculpatul minor au constat în îndemnul, cu intenţie al inculpatului F.F. de a săvârşi infracţiunea de tâlhărie concretizată prin propunere, apoi prin insistenţa de a săvârşi infracţiunea, urmată de promiterea unei sume de bani şi prezentarea planului activităţii infracţionale, neexistând o înţelegere prealabilă a inculpaţilor în a săvârşi infracţiunea de tâlhărie, inculpatul punând în aplicare planul prestabilit şi săvârşind infracţiunea de tâlhărie.
Înalta Curte consideră însă că în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, în sensul modalităţii de executare privative de libertate, instanţa de apel nu a dat o corectă relevanţă dispoziţiilor art. 100 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neţinând cont de faptul că infracţiunea a fost săvârşită de un inculpat minor, care se caracterizează, de regulă printr-un tip aparte de personalitate delincventă, a cărei insuficientă maturizare bio-psihică se concretizează în decizii infracţionale corespunzătoare unui nivel de reprezentare scăzut, bazat pe nevoi imediate, în raport cu vârsta pe care acesta o are.
Aşa cum rezultă din materialul probator administrat, profilul personalităţii inculpatul minor C.A.I. se caracterizează prin faptul că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, ca urmare a divorţului părinţilor, aflându-se în îngrijirea mamei sale, a avut un comportament ireproşabil în societate, potrivit afirmaţiilor vecinilor, mama şi bunica maternă cu care locuieşte sunt cunoscute a fi persoane integre, preocupate în asigurarea unei bune educaţii acestuia, nu are antecedente penale, elev în cadrul Grupului şcolar de industrie uşoară, a avut discernământul faptelor comise, prezintă însă tulburări de conduită pe fondul unei maturităţi afective şi influenţabilitate crescută cu diminuarea unui autocontrol al emoţiilor şi impulsurilor ce duce la scăderea autocontrolului conduitei la o personalitate în curs de structurare, discernământul fiind diminuat faţă de conţinutul şi urmările acţiunilor sale.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră critica recurentului inculpat C.A.I. privind greşita individualizare a pedepsei aplicate, numai sub aspectul modalităţii de executare a acesteia, ca fiind întemeiată, deoarece modalitatea privativă de libertate nu poate să-şi atingă finalitatea, nefiind adecvată cauzal personalităţii inculpatului, evidenţiind un caracter coercitiv excesiv.
Astfel, Înalta Curte, reevaluând plural criteriile specifice regimului sancţionator aplicabil minorilor stipulate în art. 100 C. pen., dar şi cele prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin raportare la condiţiile concrete, având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii comise evidenţiat nu numai de contribuţia efectivă de instigator, dar şi circumstanţele reale anterioare şi ulterioare, precum şi de profilul complex de personalitate al inculpatului, concretizat în starea fizică, dezvoltarea intelectuală şi morală, comportarea sa, condiţiile familiale, deja arătate, ţinând cont şi de faptul că în prezent inculpatul a devenit de curând major, consideră cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare suficient, iar modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control prevăzută de art. 1101 C. pen., că va asigura realizarea scopurilor pedepsei aplicate, dând posibilitatea ca prin măsurile de supraveghere impuse să permită îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, urmând ca procesul educaţional să reprezinte coordonata principală în modelarea personalităţii acestuia.
Critica recurentului inculpat C.A.I. a fost considerată întemeiată şi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., incident în cauză şi nu şi prin celelalte dispoziţii invocate, respectiv art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., care nu-şi găsesc aplicabilitatea faţă de condiţiile pe care le impun şi obiectul criticii formulate.
Aşadar, se va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 1101 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control pe un termen de încercare de 4 ani, va face aplicarea art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen. şi va fixa ca măsura prevăzută la art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen., să fie adusă la îndeplinire în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni prin prezentarea inculpatului la judecătorul desemnat, va face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Referitor la recursul inculpatului F.F. declarat împotriva aceleiaşi decizii:
Din examinarea probelor administrate a rezultat că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, atât cu privire la vinovăţia inculpatului F.F. în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută, cât şi sub aspectul individualizării pedepsei aplicate acestuia.
Astfel, critica recurentului inculpat, în sensul că în cauză a fost făcută o greşită individualizare a pedepsei, impunându-se acordarea unei eficienţe mai mari circumstanţelor judiciare, cât şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi avută în vedere faţă de condiţiile concrete ale cauzei.
Înalta Curte apreciază că a fost făcută o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite de inculpat, în calitate de autor, de modalitatea efectivă de comitere, deposedând prin violenţă pe partea vătămată de un telefon mobil, circumstanţele ulterioare ale infracţiunii, circumstanţele personale ale inculpatului, care era major la momentul când a săvârşit fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut un comportament pozitiv în societate, interesat de muncă, potrivit caracterizărilor aflate la dosar.
Mai mult în cauză s-a dat eficienţă distinctă prevederilor art. 74 C. pen., respectiv circumstanţelor judiciare şi regimului sancţionator corespunzător stipulat de art. 76 lit. b) C. pen., prin aplicarea unei pedepse sub limita minimului legal prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, ceea ce asigură realizarea scopurilor pedepsei, în reintegrarea pozitivă a inculpatului în societate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că şi modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia, neimpunându-se modalitatea de executare solicitată, având în vedere nu numai circumstanţele personale, dar mai ales gravitatea şi condiţiile de săvârşire a infracţiunii, ceea ce impune un regim de executare mai sever.
Aşadar, în raport cu cele arătate, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.F., nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov, va casa Decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), va face aplicarea art. 1101 C. pen., art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen., cu precizarea modului de aducere la îndeplinire a dispoziţiei art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., în condiţiile mai sus-menţionate, în detaliu şi va menţine restul dispoziţiilor date cu respectarea legii.
Potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat F.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Casează Decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 1101 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control pe un termen de încercare de 4 ani.
Face aplicarea art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen.
Fixează ca măsura prevăzută la art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen., să fie adusă la îndeplinire în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni prin prezentarea inculpatului la judecătorul desemnat.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Menţine restul dispoziţiilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă recurentul inculpat F.F. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1209/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 121/2005. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
