ICCJ. Decizia nr. 1505/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1505/2005
Dosar nr. 6563/2004
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 22 iunie 2004, pronunţată de către Tribunalul Buzău, în baza art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii V.B., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), P.A.R., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege şi art. 4 din Legea 143/2000, ambele cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi C.A.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 99 şi urm. C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor V.B. şi P.A.R. pentru infracţiunile prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A fost aplicată fiecărui inculpat câte o sancţiune cu caracter administrativ de 8.000.000 lei.
S-a constatat că inculpatul V.B. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 18 decembrie 2003 la 23 decembrie 2003.
S-a dispus confiscarea cantităţii de 302,290 gr. cannabis rămasă în urma analizelor de laborator şi aflate în custodia organelor de poliţie.
Au fost anulate adeverinţele false.
Au fost obligaţi inculpaţii V.B. şi P.A.R. la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul V.B., în timp ce juca fotbal în luna octombrie 2002, pe un teren situat în vecinătatea autogării din Râmnicu Sărat, a observat lângă calea ferată, fire de cânepă crescută în mod natural, din care a recoltat un pumn de frunze inflorescenţe pe care, în aceeaşi zi le-a dat coinculpatului P.A.R.
În cursul lunii noiembrie 2003, după ce a consumat o mică cantitate din cannabisul primit, inculpatul P.A.R. a încredinţat cca. 70 gr. inculpatei minore C.A.C., în scopul de a o vinde.
La data de 26 noiembrie 2003 inculpata C.A.C. a fost surprinsă în fragrant, după ce a vândut cantitatea de 56,94 gr. cannabis unui investigator acoperit, asupra acesteia fiind găsită suma de 12.000.000 lei.
Din conţinutul rapoartelor tehnico-ştiinţifică din 26 noiembrie şi 27 noiembrie 2003, a rezultat că materia vegetală este cannabis, substanţă pshihotropă biosintetizată de plantă cannabis şi care figurează în tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, iar în aceste probe s-au evidenţiat tretrahidrocanabinolul.
S-a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului P.A.R. şi au fost găsite fragmente vegetale de cannabis în buzunarul a două geci, un pachet de foiţă de ţigară şi 6 adeverinţe medicale în alb, purtând ştampilele şi parafele unor medici de la cabinetele medicale din Râmnicu Sărat.
Şi cu privire la acest aspect s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică, din 12 decembrie 2003 şi a rezultat că resturile vegetale ridicate de la domiciliul inculpatului au pus în evidenţă ca şi în situaţiile anterioare existenţa tetrahidrocanabinolului.
La data de 18 decembrie 2003, inculpatul V.B. a fost surprins în flagrant după ce a vândut cantitatea de 306,5 gr. cannabis unui investigator acoperit pentru suma de 10.000.000 lei. În acest context s-a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa acestui inculpat şi a fost găsită cantitatea de 0,41 gr. cannabis în buzunarul unei veste, iar din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 decembrie 2003, a rezultat că şi în acest caz materia vegetală ridicată de la inculpat reprezintă cannabis, punându-se în evidenţă prezenţa tetrahidrocanabinolul.
Au fost contestate rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză şi în număr de 4, solicitându-se efectuarea unei expertize care să aibă ca obiectiv stabilirea conţinutului materiilor vegetale pe baza cărora s-a întocmit aceste lucrări şi dacă substanţele deţinute şi traficate de către inculpaţi au în conţinutul lor urme de tetrahidrocanabinol şi dacă acestea au efect psihotrop, încadrându-se în categoria de drog.
În raportul de expertiză întocmit la data de 19 februarie 2994, de către I.G.P. Institutul de Criminalistică, serviciul de Expertiză fizico-chimice s-a concluzionat în punctul de vedere al instanţei de fond, că materia vegetală ridicată de la inculpaţi şi suspusă expertizării nu are un efect psihotrop şi că nu prezinte asemănări din punct de vedere morfologic şi al concentraţiei în tetrahidrocanabinol, astfel încât, materia vegetală folosită de inculpaţi nu constituie drog.
S-a mai arătat că fragmentele de cannabis ridicate de la inculpaţi au conţinut inflorescenţe florale şi fructifere însoţite de frunze, dar şi de seminţe şi resturi de tulpini, iar urmele de THC nu pot avea efecte psihotrope, astfel că, nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunilor de punere în vânzare ori deţinere de droguri pentru consum propriu, şi, în consecinţă au fost achitaţi.
În sarcina inculpaţilor V.B. şi P.A.R., s-a reţinut şi infracţiunea infracţiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., prin actul de trimitere în judecată, constând în aceea că, primul inculpat a folosit în intervalul octombrie – noiembrie 2003 două adeverinţe medicale falsificate pentru motivarea a 44 absenţe şcolare, în timp ce cel de-al doilea inculpat a folosit 4 asemenea adeverinţe, pentru motivarea unui nr. de 102 absenţe şcolare.
Adeverinţele falsificate au fost cumpărate de către cei doi inculpaţi de la o persoană rămasă neidentificată, care s-a prezentat la liceul unde aceştia sunt elevi şi le-a oferit contra cost cu 30.000 lei adeverinţa.
S-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică şi s-a stabilit că înscrisurile menţionate au fost falsificate prin contrafacerea ştampilelor şi parafelor medicilor pe un calculator cu imprimantă color, iar menţiunile privind diagnosticele şi recomandările medicale erau fictive.
Faţă de poziţia sinceră a celor doi inculpaţi manifestată pe întregul parcurs al desfăşurării procesului penal, având o poziţie sinceră, că provin din familii care manifestă grijă pentru creşterea şi educarea lor, că prin aceste adeverinţe falsificate s-a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, astfel că, prin conţinutul lor concret faptele comise de către cei doi inculpaţi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestora pentru art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 181 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 C. pen., s-a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi, câte o sancţiune administrativă de natură să ducă la reeducarea acestora.
Au fost anulate adeverinţele false.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi de către inculpatul P.A.R.
Parchetul, în motivele scrise şi orale a criticat hotărârea instanţei de fond pe aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita achitare a celor trei inculpaţi pentru comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv vânzare sau deţinere de droguri de risc şi pentru consum, că în mod greşit au fost achitaţi cei doi inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de uz de fals şi că, greşit s-a dispus confiscarea cantităţii de 302,290 gr. cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator, în condiţiile în care instanţa a dispus achitarea acestora pe temeiul înscris la art. 10 lit. b) C. proc. pen., în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Apelantul inculpat P.A.R. a invocat motive de apel vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei sub aspectul greşitei aplicări în sensul că, în cauză erau incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi că greşit s-a dispus confiscarea cantităţii de cannabis în condiţiile în care a fost achitat.
Aşa fiind, prin motivele de apel arătate, s-a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi înlăturarea aspectelor de nelegalitate şi netemeinicie potrivit criticilor invocate.
Curtea de Apel Prahova a examinat apelurile declarate în raport de motivele arătate, de actele şi dovezile de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 450 din 14 octombrie 2004 a admis numai apelul declarat de parchet, a fost desfiinţată în parte sentinţa şi condamnaţi cei trei inculpaţi după cum urmează:
În baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul V.B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) şi art. 16 din Legea 143/2000 a fost condamnat inculpatul P.A.R. la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000 a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an închisoare.
În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului P.A.R. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000 şi art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnată inculpata C.A.C. la o pedeapsă de 9 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicată celor trei inculpaţi şi s-au stabilit termene de încercare potrivit art. 82 C. pen., de 5 ani închisoare pentru inculpatul V.B., de 3 ani şi 6 luni pentru P.A.R. şi de 2 ani şi 9 luni pentru inculpata C.A.C., atrăgându-li-se atenţia asupra art. 83 C. pen.
S-a constatat că inculpatul V.B. a fost reţinut de la 18 decembrie 2003, la 23 decembrie 2003.
Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.A.R., împotriva aceleiaşi sentinţe şi obligat să plătească către stat suma de 300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În considerentele deciziei s-a arătat că în mod nejustificat şi contrar probelor de la dosar, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă vădit nelegală şi esenţial netemeinică, când a dispus achitarea inculpaţilor, pe considerent că faptele inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală.
Deşi, din ansamblu probator de la dosar rezultă în mod ireversibil aşa cum atestă cele patru rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică că substanţa vegetală deţinută de către cei trei inculpaţi a pus în evidenţă THC - ul substanţă psihotropă, biosintetizată de planta de cannabis, cum şi raportul de expertiză întocmit de către Institutul de Criminalistică, serviciul expertize fizico-chimice din cadrul I.G.P., constituie cannabis şi că în conţinutul lor se evidenţiază prezenţa tetrahidrocanabinolului, astfel că, în mod greşit se apreciază că, instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală.
În consecinţă, au fost condamnaţi inculpaţii, având în vedere declaraţiile acestora, care au recunoscut şi regretat comiterea faptelor, mijloace de probă care au fost coroborate cu cele ştiinţifice, respectiv rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice, raportul de expertiză, procesele verbale vizând conţinutul discuţiilor purtate de investigatorii acoperiţi şi inculpaţi, precum şi interceptările dispuse şi efectuate în cauză precum şi declaraţiile martorilor C.P., C.A. şi D.G., la pedepse arătate mai sus.
Au fost individualizate pedepsele aplicate inculpaţilor în raport de criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia a fost atacată cu recurs de către cei trei inculpaţi ca fiind vădit nelegală şi esenţial netemeinică, după cum urmează:
- greşit instanţa de apel a înlăturat achitarea inculpaţilor şi i-a condamnat pentru fapte care nu constituie infracţiune, nefiind prevăzută de legea penală.
- greşit instanţa de apel nu i-a achitat pe inculpaţi potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., întrucât, fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, avându-se în vedere atingerea minimă adusă valorilor apărare de lege şi ţinându-se seama de datele lor personale, care sunt elevi, fără antecedente penale şi cu o poziţie sinceră şi plină de regret, legată de fapta pentru care au fost trimişi în judecată.
- pentru inculpatul P.A.R. s-a mai invocat un motiv de recurs care nu a fost comun şi invocat de către ceilalţi şi anume acela vizând greşita individualizarea a pedepsei din punct de vedere al duratei, ca fiind mare, exagerată, solicitând redozarea acesteia şi menţinerea modalităţii de executare dispusă de instanţa de fond.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursurilor declarate de către cei trei recurenţi-inculpaţi, casarea deciziei potrivit motivelor comune invocate şi în subsidiar pentru P.A.R. reducerea pedepsei.
Examinând recursurile declarate, potrivit motivelor arătate, a actelor şi dovezilor de la dosar, a deciziei pronunţate în cauză, se constată că recursurile de faţă sunt nefondate şi în consecinţă se vor respinge pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Din lucrările de la dosar se constată că, ambele instanţe au reţinut o situaţie de fapt corectă, constând în aceea că, în luna octombrie 2003 inculpatul V.B., i-a oferit inculpatului P.A.R. cantitate de 75 gr. cannabis, iar în luna noiembrie 2003, după ce a consumat o parte din ea inculpatul i-a înmânat inculpatei C.A.C. cantitatea de 70 gr. pentru a o vinde, astfel că, la 26 noiembrie 2003 inculpata a fost surprinsă în fragrant după ce vânduse cantitatea de 56,94 gr. cannabis pentru suma de 12.000.000 lei. În urma percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului P.A.R. s-au descoperit fragmente vegetale în hainele acestuia, iar la 18 decembrie 2003 inculpatul V.B. a fost surprins în fragrant, după ce a vândut cantitatea de 306,5 gr. cannabis şi la percheziţia domiciliară s-a mai găsit în buzunarul unei veste cantitatea de 0,41 gr. cannabis.
Potrivit rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 noiembrie 2003, din 27 noiembrie 2003, din 12 decembrie 2003 şi din 18 decembrie 2003, întocmite imediat după ce materia vegetală a intrat în posesia organelor de poliţie, rezultă că materia vegetală supusă examinării şi care a fost în posesia inculpaţilor a pus în evidenţă în toate situaţiile tetrahidrocanabinol, substanţă psihotropă biosintetizată de planta de cannabis şi că, acesta face parte din tabelul 3 anexă la legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi că aceasta este drog de risc.
Din conţinutul raportului de expertiză nr. 106621 din 19 februarie 2004, rezultă că au fost examinate probele de material vegetal şi că acestea conţin inflorescenţe florale şi fructifere de cannabis însoţite de frunze, seminţe şi chiar fragmente de tulpină şi că, în toate cele trei situaţii s-au evidenţiat prezenta tetrahidrocanabinolului, substanţă cu efect psihotrop din planta Cannabis Sativa. Se mai menţionează că sub aspectul concentraţiei este redus în unele situaţii şi aceasta se datorează conţinutului plantelor, iar ele nu pot fi utilizate ca drog neavând efect psihotrop.
Se poate constata că, în cadrul acestei expertize există contradicţii legate de faptul că într-o primă opinie expertiza precizează că probele expertizate au în conţinutul lor tetrahidrocanabinolul, care îi dă efect de substanţă psihotropă fiind considerată, materia vegetală, cannabis, iar într-o altă opinie că materia vegetală supusă expertizării nu are cantitatea necesară de a tetrahidrocanabinol, astfel încât, această materie vegetală să fie considerată substanţă cu efect psihotrop şi din punct de vedere al concentraţiei să constituie drog.
Această contradicţie poate fi justificată şi este normal să fie aşa, întrucât, expertiza s-a efectuat la o dată mult ulterioară ridicării materiilor vegetale – cannabis de la inculpaţi, când aceasta a suferit o serie de transformări, urmare a procesului de fermentaţie, deci pierzându-şi din conţinutul său, tetrahidrocanabinolul.
Cum această materie vegetală a fost examinată la scurt timp după ce a fost ridicată de la inculpaţi, de către specialişti şi prin care s-a constatat tehnic că în conţinutul său este prezent tetrahidrocanabinolul, care îi dă efect de substanţă psihotropă şi considerată cannabis, făcând parte din categoria drogurilor de risc, se constată că în mod just instanţa de apel a reţinut în sarcina acestora vinovăţia.
De altfel, inculpaţii au cunoscut conţinutul şi efectele materiei vegetale, întrucât, o parte dintre ei au consumat-o şi tot ei au traficat-o, ori în condiţiile în care aceştia ar fi cunoscut că materia vegetală cannabis nu dă efecte psihotrope nu ar fi pretins sume de bani importante şi primite cu ocazia prinderii în fragrant.
Ca atare, susţinerile inculpaţilor vizând nevinovăţia şi că materia vegetală deţinută şi traficată sau consumată nu constituie drog, nu sunt întemeiate şi se vor respinge în consecinţă.
Prin urmare, instanţa de apel în mod justificat a reţinut în sarcina acestora comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat, constând în aceea că fapta lor nu constituie gradul de pericol social al unei infracţiuni şi că se impune achitarea şi aplicarea unei sancţiuni administrative potrivit art. 181 raportat la art. 91 C. pen., se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu constituie infracţiune.
La alin. (2) al art. 181 C. pen., se stipulează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Analizând conţinutul textului mai sus enunţat, prin dispoziţiile sale imperative la infracţiunea comisă de către inculpaţi, care este o infracţiune cu un grad ridicat de pericol social fiind prevăzută de legiuitor cu limite de pedeapsă cuprinse între 3 şi 15 ani închisoare, că aceştia au cunoscut conţinutul produsului pe care l-au comercializat şi acest lucru l-au făcut din dorinţa de a obţine sume importante de bani, sunt tot atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 181 C. pen., chiar dacă inculpaţii sunt elevi, au recunoscut şi regretat comiterea infracţiunilor şi nu au mai comis fapte de natură penală.
Datele personale ale inculpaţilor de asemenea, au fost avute în vedere de către instanţa de apel, când li s-au aplicat pedepse sub limita specială a pedepsei prevăzută de lege, reţinându-se în favoarea lor circumstanţe de text şi totodată s-a apreciat că, scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea art. 81 C. pen.
Ultimul motiv de recurs vizează greşita individualizare a pedepsei faţă de inculpatul P.A.R., în sensul că pedeapsa aplicată este mare, solicitând redozarea acesteia, se constată că este nefondată.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei, se constată că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social mărit al faptelor comise, împrejurările şi modul în care au fost săvârşite şi care constituie circumstanţe agravante da fapt şi de text, că acesta a săvârşi infracţiunea împreună cu inculpata C.A.C., care este minoră, că a comis două infracţiuni în concurs real, împrejurări de natură ce duc la concluzia că nu se impune reducerea pedepsei.
Pedeapsa aplicată se apreciază că este just individualizată şi reflectă o evaluare justă a gravităţii faptei la vinovăţia inculpatului şi periculozitatea sa socială, nefiind temeiuri care să justifice reducerea acesteia faţă de prevederile art. 52 C. pen.
Prin urmare, motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare în sensul punctelor 14, 17 şi 171 C. proc. pen., astfel că Înalta Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate ca fiind nefondate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.B. timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.A.R., V.B. şi C.A.C., împotriva deciziei penale nr. 450 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.B., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 decembrie 2003, la 23 decembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1504/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1508/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
