ICCJ. Decizia nr. 1572/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1572/2005
Dosar nr. 6632/2004
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47 din 10 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 5697/2003, inculpatul V.T. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 208 şi art. 209 lit. a) şi g) C. pen., instanţa a dispus condamnarea şi a inculpatului Z.N. la 3 ani închisoare, constatând pedeapsa graţiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a luat act că vătămată B.N., nu s-a constituit parte civilă şi că prejudiciul de 450.000 lei, contravaloarea cantităţii de 150 kg porumb ştiuleţi, a fost recuperat, partea vătămată SC L. SRL neconstituindu-se parte civilă.
Instanţa a reţinut că, cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, întrucât, la data de 19 septembrie 2002, în cursul nopţii, au fost surprinşi împreună cu alte persoane, încercând să sustragă ştiuleţi din lanul de porumb ce aparţinea SC L. SRL
Administratorul societăţii D.L. împreună cu paznicii P.G., R.E. şi B.N. având sprijinul organelor de poliţie, au pornit în urmărirea celor trei căruţe, surprinse în lanul de porumb.
În încercarea de a opri ultima căruţă, P.G. a fost lovit în picior cu o bâtă de către o persoană rămasă neidentificată, R.E. a fost lovit de o altă persoană şi a suferit leziuni care au necesitat 3–4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar B.N. a fost lovit de inculpatul V.T. cu toporişca şi a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 3–4 zile îngrijiri medicale.
După acest conflict, inculpatul Z.N. şi încă două persoane rămase neidentificate, au sărit din căruţă şi au fugit în lanul de porumb, iar V.T. a încercat să fugă la rândul său dar în cădere s-a lovit la faţă şi picior şi a fost imobilizat de paznici.
În căruţa care s-a oprit, a fost găsită cantitatea de 150 kg porumb ştiuleţi şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte care au fost recunoscute de Z.N. şi V.T. ca fiind proprietatea lor.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul V.T.
În ce-l priveşte pe inculpatul Z.N., acesta a decedat în cursul judecăţii în apel.
Parchetul a criticat sentinţa susţinând că încadrarea juridică corectă pentru infracţiunea de tâlhărie săvârşită de V.T. este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) C. pen., întrucât fapta s-a săvârşit în cursul nopţii dar fără participarea inculpatului Z.N., care este autor la infracţiunea de furt.
Inculpatul V.T., a criticat soluţia pentru reţinerea greşită, contrară probelor dosarului, a infracţiunii de tâlhărie.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 478 din 4 noiembrie 2004, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
A desfiinţat sentinţa sub aspect penal.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul V.T. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. b) C. pen.
A menţinut pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare şi celelalte dispoziţii ale sentinţei în ce-l priveşte pe inculpatul V.T.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru recurentul Z.N., prin deces.
A respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.T. pe care l-a obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Nemulţumit de această hotărâre, inculpatul V.T. a declarat recurs.
Prin motivele de casare depuse în scris la dosar inculpatul a solicitat:
1) – admiterea recursului în baza art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) să se dispună rejudecarea de către instanţa de fond, tribunalul.
2) – achitarea conform art. 345 alin. (3), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta de tâlhărie nu exista.
3) – achitarea conform art. 345 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
4) – să fie schimbată încadrarea juridică a faptei în complicitate la infracţiunea de furt săvârşită de coinculpatul Z.N.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului atât în raport de criticile formulate în scris cât şi din oficiu, Curtea constată, că instanţele de fond şi de apel au reţinut o stare de fapt corectă, pe care instanţa de apel a calificat-o din punct de vedere juridic corespunzător aplicând inculpatului o pedeapsă just individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
Astfel, instanţa de fond, la pronunţarea condamnării inculpatului V.T., pentru infracţiunea de tâlhărie, a avut în vedere probele administrate la urmărirea penală şi în parte cele de la cercetarea judecătorească.
S-a reţinut că, imediat după incident, partea vătămată B.N. a dat în faţa Postului de Poliţie Şerbăneşti, o declaraţie olografă în care arată că a constatat în timp ce se afla de pază în lanul de porumb al SC L. SRL, că se sustrage porumb de către cetăţeni care veniseră cu un număr de trei căruţe, motiv pentru care a alertat postul de poliţie şi pe administratorul societăţii, pornind împreună şi cu alţi paznici în urmărirea căruţelor.
La un moment dat ultima căruţă s-a oprit, iar doi dintre ocupanţii căruţei au reuşit să scape să fugă, iar cel de-al treilea care ţinea hăţurile de la cai l-a lovit cu o toporişcă pe care o ţinea în mână, pe partea vătămată în mâna dreaptă şi acesta folosind mâna stângă a reuşit să-i sustragă toporişca, moment în care agresorul a căzut sub oiştea cailor.
În această declaraţie se precizează că persoana care învârtea toporişca deasupra capului şi care a lovit-o pe partea vătămată purta ochelari, iar ulterior a aflat că se numeşte V.T.
Tot la 20 septembrie 2002, partea vătămată B.N. declară de data aceasta la Postul de Poliţie al municipiului Slatina, că a urmărit căruţa în care se afla şi persoana cu ochelari care conducea atelajul şi că acesta, în momentul în care s-a oprit cu căruţa, a căzut în faţa căruţei, între cai.
A treia declaraţie luată părţii vătămate de către I.P.J. Olt, la 18 februarie 2003, relevă aceleaşi împrejurări, dar se precizează că persoana care l-a lovit cu toporul în mâna dreaptă pe partea vătămată, nu a putut fi identificată.
Se precizează însă în această declaraţie că partea vătămată îşi menţine declaraţiile date anterior.
Martorul R.E. audiat de către I.P.J. Olt, la 3 octombrie 2002, relatând împrejurările în care, în calitate de paznic i-a urmărit pe cei care sustrăseseră porumb, a precizat că B.N. a fost lovit în mână de către cel care purta ochelari şi care după lovitură, a căzut „între oişte".
O declaraţie identică se află la dosar, la data asta se pare olografă şi poartă tot data de 3 octombrie 2002 în care se relatează aceleaşi împrejurări.
Ceilalţi martori, chiar în cursul urmăririi penale au declarat fie că nu au observat momentul în care inculpatul V.T. a lovit-o pe partea vătămată, fie că această faptă nu s-a întâmplat.
Coroborarea declaraţiilor date de către partea vătămată cu declaraţiile martorului R.E., confirmă starea de fapt reţinută la urmărirea penală şi ulterior în instanţă în sensul că în timpul urmăririi căruţelor în care se aflau cei care sustrăseseră porumbi, inculpatul V.T. a lovit-o pe partea vătămată, pentru a-şi asigura scăparea, cu toporişca în mâna dreaptă, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Această stare de fapt este confirmată, de asemenea, şi de faptul că partea vătămată B.N. a suferit leziuni dovedite cu certificatul medico - legal pentru a căror vindecare au fost necesare 3 – 4 zile îngrijiri medicale, precum şi împrejurarea că în căruţă s-a găsit de către organul de poliţie un topor cu coada de 0,80 m.
Aceasta a fost înscrisă în procesul - verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 20 septembrie 2002.
Se constată că, în faţa instanţei de fond, partea vătămată şi-a modificat declaraţia, susţinând că nu ştie cine a lovit-o însă, în orice caz inculpaţii nu sunt cei care i-au aplicat lovitura cu „ciomagul".
Această declaraţie s-a dat, la data de 10 septembrie 2003, adică, după aproximativ un an de la comiterea faptei, timp în care inculpatul V.T., aflat în stare de libertate, a avut posibilitatea să influenţeze declaraţia părţii vătămate cu atât mai mult, cu cât aceasta nici nu s-a constituit parte civilă.
Este însă de reţinut, că şi în declaraţia dată de B.N. de la data de 10 septembrie 2003, acesta precizează că îşi menţine declaraţiile anterioare.
Martorul R.E., în declaraţia dată, la 8 octombrie 2003, în faţa instanţei de fond, îşi menţine în general cele declarate anterior dar arată că nu cunoaşte persoana, că l-a lovit „cu o măciucă" pe partea vătămată B.N., deoarece acesta face parte din grupul celor trei persoane care au fugit pe câmp.
Nici modificarea declaraţiei părţii vătămate şi nici a martorului R.E., nu este justificată, nearătându-se motivele pentru care s-a produs această modificare.
De aici, concluzia că declaraţiile date imediat după incident reprezintă adevărul, ulterior cei care au dat declaraţii putând fi influenţaţi sau suferind o estompare a situaţiei de fapt reţinută iniţial datorită trecerii timpului.
S-a concluzionat, astfel, în mod corect de către instanţa de apel, că inculpatul V.T. a comis infracţiunea de tâlhărie în condiţiile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la art. 21 lit. b) C. pen., iar nu lit. a) cum greşit s-a reţinut de către prima instanţă, aceasta întrucât fapta a fost săvârşită de către o persoană înarmată, iar nu de către două sau mai multe persoane. În aceste condiţii nu se impune schimbarea încadrării juridice în complicitate în infracţiunea de furt.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.T. împotriva deciziei penale nr. 478 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1571/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1573/2005. Penal. Art.257 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
