ICCJ. Decizia nr. 163/2005. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 163/2005
Dosar nr. 551/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 15 din 25 ianuarie 2001, l-a condamnat pe inculpatul L.G. la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzut de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 25, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 10 mai 2000 până la 19 mai 2000.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnată şi inculpata L.K. la pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 867 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să fie executată prin muncă la SC M. SA Rupea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării dispoziţiilor art. 869 C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească 805.701.112 lei cu titlu de despăgubiri părţii civile SN P. SA.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) din acelaşi cod, a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SN P. SA să plătească părţii civile D.S.P. Braşov 76.646.738 lei şi către S.C.F. SRL Lupeni suma de 15.055.600 lei.
În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate indicate.
Inculpatul L.G. a fost salariatul SNP P. SA Bucureşti, sucursala Peco Braşov din anul 1996 până în 26 iulie 1999 când i s-a desfăcut contractul de muncă conform art. 130 alin. (1) lit. i) C. pen. A avut funcţia de gestionar coordonator la secţia comercializare Rupea. Inculpata L.K., soţia inculpatului, a fost angajată în calitate de casieră la aceeaşi unitate.
Organele de control ale SNP P. SA Bucureşti au verificat periodic gestiunea inculpatului. Inventarierea s-a efectuat ca urmare minusurilor constatate în gestiunea acestuia.
În baza deciziei de inventariere nr. 74 din 21 iulie 1999 a sucursalei Peco Braşov s-a efectuat o verificare pentru perioada 1 septembrie 1998 – 15 iulie 1999 constatându-se existenţa unui prejudiciu total de 754.055.333 lei. Acesta reprezintă lipsuri în gestiune: facturi emise în fals pe numele unor clienţi nu au primit produsele petroliere astfel cum se atesta, produse petroliere degradate.
Conştienzând lipsa în gestiune cei doi inculpaţi s-au hotărât să inducă în eroare organele de control. De comun acord au întocmit facturi şi chitanţe false pentru datele de 14 iulie 1999 şi 15 iulie 1999 în valoare totală de 623.332.980 lei. Valoarea acestei facturi emise depăşea cu mult valoarea totală a cantităţilor livrate de secţia peco Rupea în ultimul an.
S-a constatat că inculpata L.K., la sugestia inculpatului L.G. a întocmit în fals 5 facturi: nr. 0151632 din 14 iulie 1999 în valoare de 139.086.974 lei emisă pentru SC S. SRL, nr. 0151633 din 14 iulie 1999 în valoare de 124.931.580 lei, nr. 0151631 din 14 iulie 1999, 224.039.657 lei, nr. 01516634 din 14 iulie 1999, 97.489.539 lei, nr. 0151635 din 15 iulie 1999, 37.785.230 lei.
Produsele înscrise în aceste facturi nu au fost niciodată livrate efectiv către clienţi. Semnăturile lor au fost falsificate de către inculpata L.K.
În afara acestora inculpatul L.G., ajutat sporadic şi de soţia sa, L.K., a întocmit alte facturi false, fiind emise pentru persoane sau societăţi care nu au primit combustibilul arătat, în aceste acte.
Parte din aceste societăţi, SC C. SRL Reghin şi SC M. SRL Odorheiu Secuiesc, au fost date în judecată de către SNP P. SA pentru achitarea contravalorii combustibilului trecut în aceste facturi.
Ulterior, în timpul extinderii cercetărilor, s-a constatat că inculpatul a declarat, în momentul efectuării inventarului, că în depozit existau, mari cantităţi de combustibil achitate anticipat de D.S.P. a Judeţului Braşov – Spitalul Rupea.
Prin adresa nr. 974 din 2 august 1999, Spitalul Orăşenesc Rupea a reclamat faptul că nu a ridicat 22.158 litri combustibil tip M, deşi a fost plătită anticipat inculpatului L.G. fie livrarea, fie restituirea contravalorii acestora.
Prin adresa nr. 4734 din 26 august 1999 SNP P., sucursala Braşov a comunicat Spitalului Rupea că nu poate onora livrarea produselor petroliere în lipsa unui proces verbal de custodie. Ca urmare, ulterior, între inculpat şi reprezentanţii Spitalului s-a încheiat un proces verbal de custodie.
Deşi beneficiarul a insistat de nenumărate ori în livrarea combustibilului către unitatea sanitară, inculpatul a amânat de fiecare dată invocând fie lipsa produsului, fie lipsa unui mijloc de transport corespunzător.
În perioada supusă controlului s-a mai constatat că inculpatul L.G. a încasat contravaloarea produselor petroliere vândute, fără să elibereze chitanţe şi fără ca inculpata L.K. să treacă în registrul de casă al societăţii aceste plăţi.
În aprilie 1998 SC S.F. SRL Lupeni a cumpărat combustibil de la staţia SC P. Rupea în valoare de 111.304.653 lei. Inculpatul a predat produse petroliere în valoare de 96.249.153 lei şi şi-a însuşit diferenţe de 65.300.500 lei.
Inculpata L.K. a întocmit 5 chitanţe care nu aparţineau SNP P. SA ci SC L.M. SRL Rupea, aparţinând inculpatului L.G.
SC R. SRL Braşov a cumpărat de la Staţia Peco Rupea cantitatea de 1.714 litri motorină, conform facturii nr. 0151585/1999, pentru care a achitat în numerar 5.855.024 lei. Inculpata L.K. a completat factura, dar nu a eliberat chitanţă.
O altă modalitate de producere a pagubei a constituit-o şi folosirea de către inculpatul L.G. a produselor petroliere din gestiune pentru plata datoriilor sale către terţe persoane.
Astfel, acesta a împrumutat de la D.T. suma de 10.000 mărci germane. Parte din acesta a fost restituit în numerar. Pentru restul datoriei inculpatul a dat creditorului 2.100 litri motorină aparţinând Staţiei P. Rupea. Nu a încheiat documente care să ateste realitatea şi nu a plătit contravaloarea combustibilului.
Pentru efectuarea lucrărilor agricole, pe terenurile luate în arendă de inculpat de la mai multe persoane fizice, acesta se folosea de motorina aparţinând aceleiaşi staţii fără a achita contravaloarea produselor folosite în interes personal.
Familia inculpatului L. obişnuia să-şi alimenteze autoturismul proprietate permanent cu combustibil din Staţia P. Rupea, fără a achita preţul acestuia.
Inculpatul L.G. obişnuia să folosească în interes personal sumele de bani obţinute prin încasările zilnice.
Pentru aceste situaţii, inculpatul şi-a făcut mai multe însemnări în agendele anilor 1997 şi 1999.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii.
Inculpatul a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică şi a cerut să fie achitat pentru inexistenţa faptei de înşelăciune prevăzut de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi pentru că nu a săvârşit el ci alte persoane infracţiunea de delapidare şi achitarea pentru lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii privind infracţiunile prevăzute de art. 213, art. 290 şi art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen.
Ulterior, inculpatul a criticat sentinţa solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de delapidare, înşelăciune şi abuz de încredere, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., 2151 alin. (1) C. pen. şi art. 213 C. pen., într-o singură infracţiune de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Inculpata L.K. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
După efectuarea a două expertize, una tehnică, în domeniul petrol gaze, cealaltă contabilă, privind gestiunea inculpaţilor, prin Decizia penală nr. 342/ Ap din 29 noiembrie 2003, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul L.G. şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata L.K.
A desfiinţat sentinţa cu privire la individualizarea pedepsei, la omisiunea aplicării Legii nr. 543/2002, la stabilirea pedepsei rezultante şi neaplicarea Legii nr. 261/1990.
Rejudecând în aceste limite, pedepsele au fost descontopite şi a fost redusă pedeapsa de 6 ani, aplicată pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., la 5 ani închisoare.
În baza art. 1, art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 543/2002 modificată prin OUG nr. 18/2003 s-a constatat că pedepsele de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de delapidare şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea de abuz de încredere sunt graţiate.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) a contopit pedepsele executabile şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 a dispus comunicarea hotărârii la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov.
A redus de la 89.000.000 lei la 57.400.000 lei onorariul expertului contabil P.V., pentru expertiza nr. 1480/2002 şi a constatat că inculpatul a achitat onorariul astfel stabilit.
Împotriva sentinţei au declarat recurs inculpaţii, partea civilă SN P., sucursala PECO Braşov şi expertul contabil P.V.
Inculpatul prin motivele de recurs scrise a cerut casarea sentinţei şi deciziei şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 2151 alin. (1) C. pen., art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 213 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiţionat.
În subsidiar, a cerut achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., conform art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar dacă nu va fi primită acest motiv de casare să se dispună ca pedeapsa pentru infracţiunea de înşelăciune să fie suspendată condiţionat.
Inculpata L.K. a cerut casarea hotărârilor şi să se dispună în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
Recurenta parte civilă SN P., sucursala PECO Braşov a cerut casarea hotărârilor pentru motivele de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen. A arătat că în raport de concluziile expertizei instanţele trebuiau să includă în prejudiciu şi suma de 25.344.353 lei ce reprezintă c/v. unor uleiuri degradate, din vina inculpatului care pentru a ascunde paguba produsă prin delapidare s-a folosit de cantităţile de uleiuri minerale care au suferit degradări.
A mai susţinut că se impune înlăturarea obligării alături de inculpat la plata sumei de 76.646.738 lei reprezentând c/val. mărfii achitate şi nelivrate către Spitalul Orăşenesc Rupea, deoarece inculpatul este singurul răspunzător de crearea prejudiciului, pentru că şi-a depăşit mandatul.
Recurentul P.V., expert contabil în cauză a cerut casarea hotărârii din apel şi obligarea inculpatului la suma de 2.000.000 lei, justificat de completarea raportului de expertiză şi răspunsurile la obiecţiunile făcute.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, susţinută de probe, au dat faptelor săvârşite de inculpaţi încadrările legale iar pedepsele au fost just individualizate.
Potrivit art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acestuia, ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Aşa cum rezultă din probele administrate, analizate şi de instanţa de apel, inculpatul a cerut martorei A.E. lucrător comercial la D.P. Rupea, la 14 iulie 1999 să întocmească facturi false către SC S. SRL Rupea, SC L. SRL Mercheaşa şi SC T. SRL Rupea. Refuzat de martoră, inculpatul i-a cerut acelaşi lucru inculpatei L.K., care a întocmit facturile. Şi martora K.E., contabil şef la D.P. Rupea a confirmat acest lucru.
O altă modalitate prin care inculpatul a produs paguba, rezultând din probe şi reţinută de instanţe a constituit-o folosirea produselor petroliere din gestiune pentru plata datoriilor către terţe persoane, cum este şi martorul D.T., care l-a împrumutat pe inculpat cu suma de 10.000 mărci germane, parte restituită în numerar, iar pentru restul i-a dat martorului 2.100 litri motorină.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a concluzionat că nu se poate dispune schimbarea încadrării din infracţiunile de delapidare, înşelăciune şi abuz de încredere şi neglijenţă în serviciu, câtă vreme inculpatul a acţionat cu intenţie şi nu din culpă.
Critica din recursul inculpatului privind individualizarea pedepsei ca şi motivul de recurs formulat de inculpata L.K. privind acelaşi aspect, casarea deciziei conform art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepselor sunt nefondate şi ele.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere pericolul social crescut al infracţiunilor săvârşite, modalităţile descrise de săvârşire a infracţiunii de delapidare cum şi modul în care inculpaţii au încercat să ascundă prejudiciul şi întinderea acestuia. Aşa fiind, pedepsele orientate înspre minimul special, iar în ce priveşte inculpata, dispoziţia de executare a pedepsei prin muncă, reprezintă o justă individualizare.
Recursul formulat de SN P., sucursala PECO Braşov, obligarea inculpatului alături de partea responsabilă civilmente SN P. pentru prejudiciul produs de primul, este legală.
Pentru angajarea răspunderii comitentului, pe condiţiile generale ale răspunderii pentru fapta proprie a prepusului, este necesară şi întrunirea a două condiţii separate şi anume: examinarea raportului de prepuşenie prin săvârşirea faptei ilicite şi prejudiciului de către prepuşi în cadrul funcţiei încredinţate de către comitent.
În cazul de faţă condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998 – art. 999 C. civ., sunt îndeplinite de persoana prepusului, respectiv există fapta ilicită a acestuia, prejudiciul suferit, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia presupusului.
Este îndeplinită şi prima condiţie specială respectiv raportul de prepuşenie, inculpatul fiind angajatul SN P., sucursala P. Braşov SA şi existând între el şi această societate în raport de subordonare prin care comitetul i-a încredinţat funcţia pe care a exercitat-o.
Este îndeplinită şi cea de a doua condiţie specială care să angajeze şi răspunderea comitentului alături de răspunderea prepuslui, în sensul că fapta ilicită prejudiciabilă a fost săvârşită de către prepus în exercitarea funcţiilor încredinţate de comitent.
Instanţele au apreciat corect că paguba cauzată de inculpat părţii civile Spitalul Orăşenesc Rupea, s-a datorat faptei acesteia care are legătură directă cu funcţia ce-i fusese încredinţată, situaţie în care urmează să fie angajată şi răspunderea părţii responsabile civilmente în solidar cu cea a inculpatului.
Motivul de recurs privind greşita neobligare a inculpatului la despăgubiri în sumă de 25.344.353 lei reprezentând degradare uleiuri minerale aflate în gestiune este şi el fondat, deoarece aşa cum corect a motivat prima instanţă, nu a raportat contravaloarea unor mărfuri degradate iar inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), susţinerile părţii civile nefiind probate.
Recursul formulat de expertul P.V. este şi el nefondat, având în vedere dispoziţiile luate de instanţa de apel şi sumele avansate de inculpat. Astfel, pentru efectuarea expertizei contabile s-a stabilit un onorariu provizoriu de 2.000.000 lei, iar expertul a prezentat un decont în care timpul necesar pentru efectuarea expertizei este de 310 ore cu un onorariu de 62 milioane lei, onorariul total fiind stabilit la 83.547.000 lei.
Ţinând seama de complexitatea cauzei, instanţa de apel a stabilit că pentru lucrarea efectuată expertului i se cuvine suma de 57.400.000 lei, sumă pe care inculpatul a şi depus-o în con tul expertizei.
Recursurile urmează să fie respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.K. şi L.G., partea civilă S.N.P. P., sucursala Peco
Braşov şi expertul P.V. împotriva deciziei penale nr. 342 din 29 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului recurent L.G., durata arestării preventive de la 10 mai 2000 până la 19 mai 2000.
Obligă recurenţii inculpaţi, recurenta parte civilă şi recurentul expert la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1629/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1631/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
