ICCJ. Decizia nr. 1636/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1636/2005
Dosar nr. 577/2005
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr. 97/A/2003 din 11 decembrie 2003, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului Ş.T., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 24 noiembrie 2002, în timp ce îşi exercita atribuţiile de şef al trenului accelerat nr. 1552 care circula pe relaţia Botoşani – Bucureşti Nord a pretins prin intermediul denunţătorului M.V. de la mai multe persoane, suma totală de 1.730.000 lei ca să le permită să-şi continue deplasarea până la Bucureşti, fără să le elibereze legitimaţiile de călătorie şi fără să le întocmească procese verbale de contravenţie.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 204 din 20 aprilie 2004, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, săvârşită de inculpat, din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia reţinând şi dispoziţiile art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul Ş.T. la pedeapsa de un an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar în baza art. 254 alin. (3) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat în folosul statului a sumei de 1.730.000 lei, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiuni şi consemnată la C.E.C. cu recipisa nr. 89/253360101 din 26 noiembrie 2002.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul declarat, parchetul a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., când, în fapt, încadrarea juridică legală este acea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Un alt motiv de nelegalitate l-a constituit aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dar şi dispoziţiile art. 65 C. pen., în raport de pedeapsa de un an închisoare la care a fost condamnat inculpatul.
Cel de-al treilea motiv de nelegalitate s-a referit la compunerea instanţei, respectiv la greşita soluţionare a cauzei în complet format din doi judecători, fapta dedusă judecăţii nefiind una de corupţie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată.
În apelul său, inculpatul a invocat printre altele, că în mod greşit instanţa de fond a stabilit vinovăţia sa în săvârşirea faptei, susţinând că, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi pretins şi luat bani de la călători pentru a le permite să-şi continue călătoria, fără a avea bilet. A mai arătat că, deşi în actul de sesizare se reţine că a săvârşit fapta în vagonul nr. 9, el şi-a exercitat atribuţiile ce-i reveneau prin fişa postului în vagoanele 10-11 ce aparţineau de Staţia Botoşani.
Prin Decizia penală nr. 329 din 21 iulie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpat, a desfiinţat în totalitate sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea sa într-un complet legal constituit.
În motivarea deciziei, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a soluţionat cauza în complet format din doi judecători atâta vreme cât infracţiunea dedusă judecăţii nu este prevăzută de Legea nr. 78/2000.
Prin sentinţa penală nr. 583 din 25 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 5257/2004, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul Ş.T. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă din 24 noiembrie 2002.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. şi potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind efectele revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 1.730.000 lei obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii, sumă consemnată la C.E.C. cu recipisa nr. 89/253360101 din 26 noiembrie 2002.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond în baza probelor administrate a reţinut că, la data de 24 noiembrie 2002, inculpatul Ş.T. era angajat la R.T.F.C. Iaşi, Staţia C.F.R. Botoşani Călători în funcţia de şef de tren.
În această calitate la data de 24 noiembrie 2002, îndeplinea funcţia de şef al trenului accelerat nr. 1552 pe relaţia Botoşani - Bucureşti Nord, împreună cu A.C., care îndeplinea funcţia de conducător de tren. Această echipă trebuia să efectueze revizia legitimaţiilor de călătorie în vagoanele ce fuseseră ataşate garnituri din Staţia Vereşti, respectiv vagoanele 10-15 în ordine de la locomotivă spre urma trenului, iar celelalte vagoane erau deservite de echipa formată din şeful de tren R.M. şi conducătorul de tren R.L., angajaţi ai Staţiei C.F.R. Suceava Nord Călători.
Conform fişei postului, inculpatul Ş.T. avea obligaţia să verifice legitimaţiile de călătorie, trasând pe loc orice neregulă constatată conform HG nr. 203/1994. De asemenea, inculpatul avea atribuţiunea de serviciu de a verifica personal legitimaţiile de călătorie şi de sancţionare a contravenţiilor la transport în vagoanele 10 şi 11 de la locomotivă spre urma trenului. După ce trenul accelerat 1552 a plecat din staţia C.F.R. Buzău, inculpatul s-a aflat în vagonul nr. 10 şi a sesizat că pe culoar se aflau mai mulţi studenţi care doreau să călătorească până la staţia terminală Bucureşti Nord.
Deoarece, a intuit că aceştia nu posedă legitimaţie de călătorie, inculpatul s-a deplasat în vagonul nr. 9 unde se aflau călătorii şi l-a acostat pe martorul M.V. căruia i-a solicitat să strângă de la fiecare student care nu posedă legitimaţie de călătorie câte 30.000 lei, iar în final, să înmâneze suma obţinută, la celălalt capăt al vagonului.
Pentru sumele pretinse urma ca cei care l-au plătit să călătorească în continuare, fără a li se întocmi procese verbale de contravenţie. Pentru realizarea acestui scop, martorul M.V. s-a deplasat de la un capăt spre celălalt al vagonului 9, pretinzând şi primind de la fiecare student fără bilet, diverse sume de bani, în total 1.730.000 lei.
Pe tot acest parcurs, martorul M.V. a fost urmat îndeaproape de inculpat.
După ce a strâns banii, inculpatul şi martorul au ajuns în vagonul nr. 10, moment în care a fost reţinut de organele de poliţie îmbrăcaţi civil şi care au sesizat fapta inculpatului.
Cu ocazia percheziţiei corporale au ridicat de la martorul M.V. suma de 1.730.000 lei, bani primiţi de la 37 de călători frauduloşi, destinaţi inculpatului, pentru a nu întocmi proces verbal de contravenţie.
S-a mai reţinut că, deşi inculpatul a negat în mod constant săvârşirea faptei, vinovăţia acestuia rezultă în mod indubitabil din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor care au confirmat faptul că au înmânat banii martorului M.V., pentru ca acesta la rândul lui să-i predea inculpatului.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul Ş.T., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat în esenţă achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni, atâta vreme cât, nu s-a realizat un flagrant, banii nu au fost găsiţi la inculpat ci la martorul M.V., neavând astfel cunoştinţă de ceea ce a realizat acest martor.
A mai susţinut, că nu se poate reţine infracţiunea de luare de mită, întrucât şeful de tren nu este funcţionar sau funcţionar public, în sensul dispoziţiilor art. 146 C. pen., ci este lucrător feroviar.
Prin Decizia nr. 13 din 12 ianuarie 2005, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Ploieşti, apelul a fost admis şi sentinţa desfiinţată în parte cu privire la soluţionarea acţiunii penale.
Recunoscând împrejurări, ca lipsa antecedentelor penale şi conduita bună şi aprecierile de care se bucură la locul de muncă ca şi faptul că inculpatul este un tânăr cu posibilităţi de reeducare, drept circumstanţe atenuante, instanţa de apel făcând aplicarea art. 76 lit. c) C. pen., a redus pedeapsa de la 3 ani la un an închisoare şi a redus corespunzător termenul de încercare de la 5 ani la 3 ani .
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termen legal, inculpatul a atacat-o cu recurs.
Prin motivele de recurs scrise a cerut casarea hotărârilor şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reiterând aceeaşi critică şi susţineri din apel.
A criticat în esenţă hotărârile deoarece, susţine inculpatul, banii nu au fost găsiţi asupra sa ci asupra lui M.V., ori el nu a avut nici o înţelegere cu acesta. În plus a arătat că aşa cum s-a apărat constant el nu controla vagonul în care M.V. a adunat bani de la colegi.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt, încadrând faptele în textele de lege corespunzătoare pentru care i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate al cărui cuantum a fost redus în apel prin recunoaşterea de circumstanţe atenuante.
Din toate declaraţiile de martori rezultă neechivoc că fiecare a dat sume de aproximativ 30.000 lei ori valoarea (preţul) unui bilet pe ruta B.B. este de peste 200.000 lei. Este exclusă aşadar ideea că banii au fost adunaţi pentru cumpărarea de bilete în tren cunoscut fiind că taxarea în tren înseamnă plata în plus a unor suprataxe.
Pe de altă parte după ce într-o primă fază în faţa instanţei o parte din martori, au încercat să .. declaraţiile, alţii chiar să nu şi le menţină, evident pentru a-l ajuta pe inculpat, fiind reaudiaţi, au arătat că banii i-a adunat M.V., pentru conductor adică pentru inculpat. Astfel, S.S., revine şi declară că într-adevăr controlorul, inculpatul era în spatele lui M.V. care a adunat banii, B.C. a declarat, controlorul-inculpatul, era lângă M.V. când i-au dat banii acestuia.
În fine, B.C. reaudiată a declarat că a fost influenţată de alte persoane să nu declare cele întâmplate deoarece dacă ar fi declarat că a dat banii numitului M.V. însemna să-i facă rău inculpatului fapt ce a sensibilizat-o şi a determinat-o să nu spună adevărul. Martora a precizat că banii au fost adunaţi de M.V. care le-a spus că-i va da inculpatului pentru a nu fi amendaţi, că ea a dat 30.0000 lei şi că în timp ce M.V. aduna banii inculpatul se afla puţin în spatele acestuia.
Este evident că inculpatul a convenit cu M.V. şi a profitat că tinerii fără bilet se aflau în vagonul imediat alăturat celor pe care în mod normal le controla, pentru a obţine banii ce nu i se cuveneau, încălcându-şi obligaţiile de serviciu.
Pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că verificând Decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este nefondat şi a fi respins, ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.T. împotriva deciziei penale nr. 13 din 12 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1635/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1637/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
