ICCJ. Decizia nr. 1929/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1929/2005
Dosar nr. 843/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 334 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului P.V.C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 24 noiembrie 2003 până la 25 noiembrie 2003.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate Schitul Sf. Teodora din comuna Matca, judeţul Iaşi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul fiind fără ocupaţie, în cursul anului 2003 a prestat diverse activităţi gospodăreşti şi agricole la Schitul Sf. Teodora din comuna Matca, judeţul Iaşi, primind în schimbul muncii sale bani şi alimente.
În data de 6 octombrie 2003, inculpatul a lucrat la acelaşi schit, până în jurul orelor 16,00. În aceeaşi seară a revenit, a pătruns în curte, poarta nefiind asigurată, după care s-a îndreptat spre locul unde se aflau păsările. Profitând de întuneric şi de faptul că în apropiere nu se afla nici o persoană, inculpatul şi-a însuşit trei găini pe care le-a pus într-o sacoşă.
Datorită zgomotului produs în momentul sustragerii păsărilor, inculpatul a atras atenţia martorului T.V. care l-a urmărit şi l-a recunoscut.
Întrucât inculpatul a refuzat să restituie sacoşa cu păsările, martorul l-a prins de haine, fiind însă lovit cu pumnii şi picioarele în zona capului. Urmare agresiunii exercitate de către inculpat, martorul a cerut ajutorul călugărilor, astfel încât, la intervenţia acestora actele de violenţă au încetat.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost de 600.000 lei, fiind însă acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
Situaţia de fapt expusă anterior a fost stabilită pe baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor T.V., O.D., M.I., procesul-verbal de confruntare, declaraţiile inculpatului P.V.C.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa este prea mare în raport de circumstanţele sale personale, constând în recunoaşterea faptei, în împrejurarea că are în întreţinere doi copii minori.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 24 din 13 ianuarie 2005, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.V.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi anume, greşita individualizare a pedepsei.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Complexitatea împrejurărilor în care este săvârşită o infracţiune poate duce la existenţa atât a unor cauze de agravare, cât şi a unor cauze de atenuare a răspunderii penale.
Ori de câte ori se constată existenţa cumulativă a acestora, instanţa are obligaţia în procesul de individualizare judiciară a pedepsei să respecte ordinea în care urmează a se face aplicarea circumstanţelor agravante, a circumstanţelor atenuante şi a stării de recidivă, atunci când acestea sunt în concurs.
Potrivit acestei ordinii, urmează ca la stabilirea pedepsei să se ţină seama mai întâi, de circumstanţele agravante, apoi de circumstanţele atenuante şi după aceea de starea de recidivă. Această prioritate este pe deplin justificată, întrucât instanţa trebuie să statueze mai întâi asupra gradului de pericol social concret al infracţiunii, în raport de toate împrejurările în care a fost comisă şi numai după aceea să stabilească în ce măsură starea de recidivă reflectă un grad de pericol social sporit al inculpatului.
În speţa supusă analizei, inculpatul a săvârşit infracţiunea pe timp de noapte, profitând de împrejurarea că îi era cunoscut locul faptei, iar în momentul imobilizării sale de către martorul T.V. a exercitat, în mod repetat, acte de violenţă în scopul păstrării bunului furat.
Instanţele au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa judiciară atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen., respectiv. Stăruinţa acestuia pentru a repara paguba pricinuită. Din actele dosarului rezultă însă că prejudiciul a fost recuperat datorită împrejurărilor comiterii faptei, bunurile sustrase fiind restituite în natură prin intervenţia martorilor şi mai puţin s-a datorat „stăruinţei" inculpatului.
Pe de altă parte, instanţele constatând că infracţiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul fiind condamnat anterior pentru fapte similare, au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special.
Neputându-se reţine şi alte elemente de natură a permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond, critica formulată de inculpat nu poate fi primită.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.C.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanţa va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.C. împotriva deciziei penale nr. 24 din 13 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1927/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1930/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs → |
|---|
