ICCJ. Decizia nr. 1930/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1930/2005
Dosar nr. 849/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 338 din 24 septembrie 2004, Tribunalul Mureş a dispus în baza art. 182 C. pen., condamnarea inculpatului G.M. la pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore şi perioada arestării preventive începând cu 22 martie 2003 până la zi.
S-a menţinut faţă de inculpat starea de arest preventiv.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unei bâte de la inculpat.
În baza art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.G.I. de sub acuza comiterii infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile G.I.M. şi a fost obligat inculpatul G.M. la plata sumei de 15.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 15 mai 2003, în jurul orelor 15,00, inculpaţii au consumat împreună cu victima G.G.C. şi alte persoane, ½ litri alcool rafinat, după care inculpatul G.M. i-a aplicat victimei două lovituri puternice la nivelul coastelor şi rinichilor. Această faptă, care nu a fost văzută de nimeni, a fost relatată de inculpatul G.M. inculpatului D.G.I., iar aceştia s-au înţeles ca, în cazul în care victima va sesiza organele de poliţie, să declare, că inculpatul G.M. i-a aplicat numai o palmă.
Ulterior inculpatul a afirmat în prezenţa a doi martori că a aplicat victimei o palmă, iar martorei N.F.M. că i-a aplicat victimei câteva lovituri cu bâta pentru că a fost înjurat.
În seara zilei de 20 mai 2003, martorul B.Z. a găsit victima decedată, în stare avansată de putrefacţie, decesul intervenind, potrivit raportului medico-legal, în urma şocului traumatic provocat de lovituri directe, repetate cu un corp contondent.
În ceea ce priveşte pe inculpatul D.G.I. prima instanţă a considerat că sfaturile date de acesta inculpatului G.M. nu întrunesc condiţia cerută de lege, adică aceea a unor acte de ajutorare, apte să intre în conţinutul obiectiv al infracţiunii de favorizare a infractorului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care a criticat soluţia primei instanţe pe motive de netemeinicie.
S-a motivat că, în mod nelegal, s-a apreciat că declaraţia inculpatului D.G.I. nu corespunde exigenţelor legale pentru a fi considerată ca probă, întrucât a fost dată în faţa organelor de cercetare penală, în condiţiile în care, pentru infracţiunea incriminată de art. 183 C. pen., urmărirea penală se efectuează personal de procuror.
Prin Decizia penală nr. 12/ A din 21 ianuarie 2005, Curtea de Apel Tg. Mureş a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, desfiinţând parţial sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza dispoziţiilor art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G.I. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
În temeiul dispoziţiilor art. 36 şi art. 37 lit. a) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, aplicată în cauză, cu pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentinţa penală nr. 1571 din 2 octombrie 2002 a Judecătoriei Tg. Mureş şi a dispus, ca în final, acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 3 luni închisoare.
Conform dispoziţiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului D.G.I. exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedeapsa rezultantă astfel stabilită durata reţinerii şi arestării preventive efectuate în intervalul 21 mai - 20 iunie 2003 şi durata arestului executat în intervalul 23 iunie 2003 – 25 iunie 2004.
A eliminat din dispozitivul hotărârii judecătoreşti criticate dispoziţiile referitoare la achitarea inculpatului D.G.I., conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de sub acuza comiterii infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor din hotărârea atacată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.G.I. solicitând, prin apărător desemnat din oficiu, casarea acesteia şi, pe fond, reducerea pedepsei.
Verificând actele dosarului cauzei, atât sub aspectul motivului de casare invocat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut corect situaţia de fapt.
Cu privire, însă, la vinovăţia inculpatului D.G.I., Înalta Curte apreciază că este corectă hotărârea pronunţată de prima instanţă care a dispus, în baza dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen.
În motivarea acestei soluţii s-a avut în vedere că pentru existenţa elementului material al acestei infracţiuni este necesar ca subiectul activ să acorde un ajutor efectiv material sau moral celui care a comis o infracţiune, în scopul, printre altele, de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecarea sau executarea pedepsei.
Inculpatul D.G.I. a dat două declaraţii în cursul urmăririi penale, în care relatează că inculpatul G.M., i-a povestit că a dat victimei o palmă, dată în faţa organului de cercetare penală la 21 mai 2003, fiind învinuit pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 183 C. pen. şi declaraţia dată în faţa procurorului la data de 22 mai 2003, când recunoaşte că a ştiut că inculpatul G.M. a lovit victima cu bâta, întrucât acesta i-a povestit, dar s-au înţeles să declare că i-a dat doar o palmă, în cazul în care aceasta va sesiza organele judiciare.
La 16 iunie 2003, când i s-a adus la cunoştinţă faptul că este acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen., inculpatul D.G.I. a recunoscut că s-a înţeles, împreună cu alţi martori şi cu inculpatul G.M., ca în cazul în care va veni poliţia să declare că inculpatul G.M. a dat doar o palmă victimei.
Apreciem, însă, că această înţelegere a inculpatului D.G.I. cu inculpatul G.M., imediat după ce acesta a agresat victima şi înainte de a se cunoaşte rezultatul acestei agresiuni, de a declara în caz că „vor fi probleme", că inculpatul G.M. a lovit victima doar cu palma, nu întruneşte condiţiile unor acte concrete de ajutorare.
Cu alte cuvinte, în cauză lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infractorului.
Pe de altă parte, în temeiul dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Or, declaraţia dată de inculpatul D.G.I., la data de 21 mai 2003, nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să fie admis recursul declarat de inculpatul D.G.I., se va casa Decizia penală atacată şi se vor menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 338 din 24 septembrie 2004 a Tribunalului Mureş.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva deciziei penale nr. 12/ A din 21 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală.
Casează Decizia penală atacată şi menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 338 din 24 septembrie 2004 a Tribunalului Mureş.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului D.G.I., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1929/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1934/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
