ICCJ. Decizia nr. 2310/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2310/2005
Dosar nr. 1412/2005
Şedinţa publică din 6 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 212 din 19 octombrie 2004, Tribunalul Olt, a condamnat pe inculpatul P.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 61/1991, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate privind restul de pedeapsă rămas neexecutat, de un an, 10 luni şi 16 zile închisoare, din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 188/2000 a Tribunalului Prahova, rest care, în baza art. 36 şi art. 40 C. pen., s-a contopit în pedeapsa de 9 ani închisoare, ce s-a dispus a fi executată de către inculpat.
Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată, s-a dedus perioada executată în arest preventiv de la 29 martie 2004, la 19 octombrie 2004.
S-a luat act că partea vătămată L.A. nu s-a constituit parte civilă în proces.
A fost obligat inculpatul la 6.777.679 lei, despăgubiri civile către partea civilă D.S.P. Olt, cu dobânzile legale, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la recuperarea integrală a debitului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul P.I., a locuit în oraşul Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova, iar în timpul minorităţii a săvârşit mai multe infracţiuni cu violenţă, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 188/2000 a Tribunalului Prahova, la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.
După eliberarea din penitenciar, în luna decembrie 2003, inculpatul s-a deplasat la domiciliul prietenului său, P.G., pe care-l cunoscuse în penitenciar, ce îşi avea domiciliul în comuna Milcov, judeţul Olt, unde a şi locuit o vreme, perioadă în care a întreţinut relaţii de concubinaj cu numita P.T., sora lui P.G.
În ziua de 31 ianuarie 2004, inculpatul s-a deplasat la discoteca M. din comuna Milcov, judeţul Olt, împreună cu prietenul şi concubina sa, respectiv P.G. şi P.T., în localul respectiv aflându-se mai multe persoane, printre care şi victima L.I.A.
În jurul orelor 22,00, în timp ce numitul B.I.D. dansa cu prietena sa, acesta a fost acostat pe ringul de dans de numitul P.G., astfel că între cei doi s-a iscat un conflict, ce a degenerat în acte de violenţă.
Conflictul respectiv a fost aplanat de patronul discotecii, iar protagoniştii au revenit în local, continuând să se distreze.
După aproximativ o oră, P.G., însoţit de inculpatul P.I. au mers din nou la grupul în care se afla B.I.D., cei trei începând să se certe şi să se îmbrâncească reciproc.
În învălmăşeala produsă, inculpatul P.I. a scos din buzunar un cuţit, cu care a lovit pe victima L.I.A., ce intervenise pentru aplanarea scandalului, căreia i-a provocat o plagă tăiată-înţepată, la nivelul hemitoracelui stâng, sub mamelonar.
Potrivit certificatului medico-legal depus la dosar, rezultă că leziunea traumatică prezentată de victimă nu a pus viaţa acesteia în primejdie, însă, această leziune a interesat o zonă vitală, fiind evidentă intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei.
Intervenţia eficientă şi promptă a cadrelor medicale din cadrul Spitalului judeţean Slatina a făcut ca leziunea produsă să nu conducă la moartea victimei.
Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, existenţa faptei, dar şi vinovăţia inculpatului, au fost demonstrate de un probatoriu, constând în declaraţiile de recunoaştere făcute de inculpat, acestea coroborate cu declaraţiile martorilor B.Şt., B.I., P.G., P.T., cu cele declarate de partea vătămată L.I.A., cât şi cu concluziile actelor medico-legale, aflate la dosar.
În drept, s-a stabilit că activitatea infracţională a inculpatului, consumată în împrejurările mai sus descrise, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen. şi prevăzută de art. 11 din Legea nr. 61/1991.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, s-au avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, decurs din urmările produse, pe de o parte, dar şi unele elemente ce privesc pe făptuitor, cu atitudine de recunoaştere a învinuirilor, însă, cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru infracţiuni de violenţă, pe de altă parte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, invocând netemeinicia soluţiei, sub aspectul că pedepsele ce i-au fost aplicate sunt prea aspre, sens în care a cerut reducerea acestora.
Prin Decizia penală nr. 31 din 3 februarie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Verificând actele dosarului cauzei, prin prisma motivului de recurs, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de acesta.
Ansamblul probelor administrate în cauză a condus la concluzia că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen., şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.
De altfel, inculpatul nici nu contestă săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, pe care le-a recunoscut, ci cuantumul pedepsei rezultante aplicate, apreciată ca fiind prea severă.
La individualizarea pedepselor aplicate în cauză s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al infracţiunii (vizând viaţa şi integritatea persoanei), împrejurările şi modalitatea concrete de săvârşire, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, care, este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru mai multe infracţiuni de violenţă, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar, aspecte ce au condus la stabilirea unor pedepse care, prin cuantum şi modalitate de executare, sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum prevăd dispoziţiile art. 52 C. pen.
Referitor la solicitarea inculpatului, în sensul de a i se reţine dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., se constată că aceasta nu poate fi primită întrucât din analiza declaraţiilor martorilor care au fost prezenţi la locul incidentului reiese că inculpatul nu a fost provocat de victimă.
Cât priveşte reţinerea circumstanţelor atenuante, solicitată de recurentul inculpat, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt temeiuri care să justifice această solicitare a inculpatului, pentru motivele expuse mai sus.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 31 din 3 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 29 martie 2004 la 6 aprilie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2304/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2311/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
