ICCJ. Decizia nr. 2333/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2333/2005
Dosar nr. 77/2005
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Mureş s-a dispus, în baza art. 211 alin (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 75 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului M.P.D. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat prevenţia de la 29 octombrie 2002 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit arestarea preventivă pentru 30 zile.
În baza art. 211 alin (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.P.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat prevenţia de la 12 septembrie 2002 la 17 septembrie 2002.
S-a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art. 211 alin (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul minor Ş.S.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
S-a computat reţinerea pentru ziua de 12 septembrie 2002.
În baza art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 1101 alin. (1) şi art. 103 alin. (3) C. pen., au fost stabilite obligaţii pe durata termenului de încercare.
S-a constatat că partea vătămată V.T. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 2 septembrie 2002, partea vătămată V.T. a consumat băuturi alcoolice la diverse baruri din localitatea Cuci din judeţul Mureş, iar în jurul orelor 22,00, a părăsit barul C.C. împreună cu inculpatul Ş.S.I. şi martorul S.C. La scurt timp, partea vătămată a revenit în bar, întrebând-o pe martora D.I., barman la acest local, dacă nu cunoaşte pe cineva care să-l transporte cu maşina până la Luduş.
În acest timp, inculpatul Ş.S.I. a revenit şi el în bar, spunându-i părţii vătămate că a găsit o maşină care-l poate duce până la Luduş, prin uşa deschisă a barului martora D.I. observând autovehiculul tip dubă ce aparţinea inculpatului M.P.D.
Partea vătămată s-a urcat în maşina în care se mai aflau inculpaţii Ş.P.V. şi Ş.S.I. precum şi martorul H.A. şi făptuitorul B.I., deplasându-se în direcţia oraşului Luduş.
În apropierea intrării în oraş, inculpatul M.P.D. a oprit maşina, motivând că nu mai are combustibil şi a cerut pasagerilor să o împingă, ocazie cu care, la un moment dat, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnul şi cu o bâtă, după care şi ceilalţi inculpaţi au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, deposedând-o de suma de 3.000.000 lei.
După abandonarea părţii vătămate, inculpaţii şi ceilalţi ocupanţi ai maşinii s-au deplasat la domiciliul inculpatului M.P.D. şi au împărţit banii.
Declaraţiile iniţiale prin care inculpaţii Ş.P.V. şi Ş.S.I. au recunoscut fapta, descriind în concret în ce a constat participaţia fiecărui făptuitor, au fost modificate, la fel şi declaraţiile părţii vătămate care au suferit numeroase modificări, în sensul de a-i incrimina sau, dimpotrivă, absolvi de răspundere pe făptuitori. Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor, apreciind ca nesincere declaraţiilor inculpaţilor care, totodată, au încercat să determine şi mărturia mincinoasă a martorilor sau a părţii vătămate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, prin Decizia penală nr. 84 din 14 mai 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş respingându-se, ca nefondate, apelurile, cu motivarea că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă şi o încadrare juridică corespunzătoare iar pedepsele sunt bine individualizate.
Recursurile declarate împotriva acestei decizii au fost admise, prin Decizia nr. 4010 din 27 iulie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casându-se Decizia recurată iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelurilor Curţii de Apel Bacău, menţinându-se starea de arest a inculpatului M.P.D.
S-a reţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 292 şi art. 309 C. proc. pen., deoarece din partea introductivă a hotărârii rezultă că completul de judecată a fost format din doi judecători iar dispozitivul a fost semnat de alţi judecători. Totodată, s-a stabilit că interesele justiţiei cer ca rejudecarea apelurilor să se facă de către o altă instanţă.
Rejudecând apelurile inculpaţilor, Curtea de Apel Bacău a apreciat că acestea sunt nefondate în ceea ce priveşte susţinerea că nu au săvârşit infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, întrucât, din coroborarea declaraţiilor iniţiale ale inculpaţilor şi părţii vătămate, declaraţiile de martor, procesele verbale de confruntare, scrisorile trimise de inculpatul M.P.D. din penitenciar către familia sa şi încercările acestuia de a determina partea vătămată să-şi schimbe declaraţia, rezultă cu certitudine vinovăţia inculpaţilor.
S-a constatat însă că apelurile sunt întemeiate sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor de instanţa de fond, acestea fiind apreciate ca fiind prea mari în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, partea vătămată aflându-se în stare de ebrietate şi adoptând un comportament inadecvat pe timp de noapte, de prejudiciul relativ redus, în sumă de 3.000.000 lei, precum şi de faptul că inculpaţii Ş.P.V. şi Ş.S.I. nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Prin Decizia penală nr. 399 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău s-au admis apelurile inculpaţilor, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, în fond, s-a redus de la 8 ani la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.P.D., făcându-se aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi constatându-se executată perioada 29 octombrie 2002 - 25 septembrie 2004; de asemenea, a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului Ş.P.V. de la 4 ani la un an închisoare iar cea a inculpatului Ş.S.I. de la 3 ani la 7 luni închisoare.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii, criticându-le pentru nelegalitate sub aspectul greşitei condamnări a inculpaţilor ca urmare a greşitei aplicări a legii şi a aprecierii necorespunzătoare a probelor administrate în cauză.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., Curtea constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt întemeiate, însă pentru alte motive decât cele invocate.
Urmărirea penală efectuată în cauză şi-a întemeiat concluzia de trimitere în judecată a inculpaţilor pe unele probe contradictorii, fără să clarifice condiţiile şi motivele pentru care partea vătămată a revenit, în mod repetat, asupra plângerii iniţiale prin care îi indica pe inculpaţi drept autori ai faptei şi, respectiv, asupra declaraţiilor prin care îi absolvea de orice vină, nestabilind dacă atitudinea procesuală a acesteia constituie o favorizare a infractorului sau dacă s-a datorat activităţilor desfăşurate de inculpatul M.P.D. şi familia acestuia, care au ameninţat partea vătămată sau i-au promis foloase materiale în schimbul unor declaraţii favorabile; aceasta, cu atât mai mult în condiţiile în care partea vătămată a făcut declaraţii favorabile inculpaţilor numai la organele judiciare din afara razei teritoriale a judeţului Mureş, cu motivarea că se exercită presiuni asupra sa de către organele de poliţie, situaţie ce se impune a fi lămurită în vederea aflării adevărului în cauză.
Totodată, scoaterea de sub urmărire penală a martorei A.L., mama concubinei inculpatului M.P.D., care declarase iniţial că fiica sa i-a povestit detaliat cum inculpaţii au tâlhărit partea vătămată iar apoi au determinat-o să-şi schimbe declaraţiile, declaraţie asupra cărora martora a revenit cu o motivare superfluă, considerându-se că aspectele relatate nu erau esenţiale cauzei, reprezintă o abordare superficială a obligaţiei organului de urmărire penală de a lămuri cauza sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului. Aceasta, în condiţiile în care la dosarul cauzei există alte probe (plângerea şi declaraţiile părţii vătămate în care îi indică pe inculpaţi drept autorii faptei de tâlhărie, primele declaraţiile ale inculpaţilor Ş.P.V. şi Ş.S.I., declaraţiile martorilor oculari sau cărora partea vătămată le-a relatat cele întâmplate imediat după săvârşirea faptei, coroborate cu rezultatul constatării tehnico-ştiinţifice ce atestă comportamentul simulat al inculpaţilor M.P.D. şi Ş.P.V.) ce oferă indicii ale săvârşirii de către inculpaţi a faptei pentru care au fost trimişi în judecată şi care nu pot fi ignorate.
Pe de altă parte, urmărirea penală nu a asigurat inculpaţilor asistenţă juridică în condiţiile legii, nefiind respectate dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. (potrivit cărora asistenţa juridică era obligatorie, unul dintre inculpaţi fiind minor iar ceilalţi doi arestaţi), coroborat cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată şi republicată, ce statuează că „avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii". În concret, din declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpaţilor şi concluziile scrise depuse de avocatul ales în apel şi recurs, reiese că plângerea penală din data de 6 septembrie 2002 a fost întocmită de avocatul R.B., acelaşi avocat care i-a asistat ulterior pe inculpaţi în faza de urmărire penală, începând cu data de 13 septembrie 2002. Ori, în condiţiile în care s-a ocupat mai întâi de interesele părţii vătămate, respectivul avocat nu mai putea, în aceeaşi cauză, să reprezinte interesele părţii adverse, mai ales că avea cunoştinţă că, începând cu data de 12 septembrie 2002, partea vătămată a dat declaraţii ce îi acuza pe inculpaţi, deci era evident că aveau interese contrare.
Nu în ultimul rând, nu este lipsită de interes audierea în calitate de martor, în condiţiile art. 79 C. proc. pen., a avocaţilor R.B. şi A.S. ce au perceput nemijlocit condiţiile şi starea în care se afla partea vătămată care, însoţită îndeaproape de inculpaţi, a descris împrejurările în care a fost tâlhărită, înainte a i se redacta plângerea penală adresată parchetului.
În altă ordine de idei, soluţia de scoatere de sub urmărire penală dată de acelaşi procuror faţă de făptuitorul I.B., în baza aceluiaşi material probator, cu motivarea că în cauză există dubii cu privire la participarea sa la comiterea faptei, denotă inconsecvenţa în aprecierea materialului probator ce a dus la adoptarea unor soluţii diametral opuse.
Pentru ca procurorul să refacă, respectiv, să completeze materialul de urmărire penală în sensul celor arătate, precum şi pentru administrarea oricăror alte probe necesare stabilirii stării de fapt şi a vinovăţiei tuturor participanţilor, Curtea apreciază că este necesară restituirea cauzei la parchet pentru constatarea împrejurărilor arătate.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 38516 alin. (2), raportat la art. 380, combinat cu art. 333 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţi, va casa hotărârile atacate şi va restitui cauza procurorului pentru refacerea/completarea urmăririi penale în sensul celor arătate în considerentele prezentei decizii.
Conform dispoziţiilor 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii M.P.D., Ş.P.V., Ş.S.I. şi de partea vătămată V.T. împotriva deciziei penale nr. 399 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 29 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Mureş.
În baza art. 333 C. proc. pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş pentru completarea urmăririi penale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2319/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2340/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
