ICCJ. Decizia nr. 2398/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2398/2005
Dosar nr. 1038/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 321 din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul C.P.C. la:
- 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 17 octombrie 2003, la zi.
S-a luat act că partea vătămată N.V.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Suceava suma de 10.535.168 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală aferentă, începând cu data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi până la achitarea totală a debitului.
Diferit, inculpatul a mai fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În dimineaţa zilei de 14 octombrie 2003, inculpatul C.P.C. s-a dus la bazarul din municipiul Suceava de unde şi-a cumpărat o pilă pentru ascuţit lanţul de la drujbă, după care s-a întors cu o maşină de ocazie la domiciliul său din Mitocul Dragomirnei, oprindu-se la magazinul A.F. Ţ. unde a consumat băuturi alcoolice.
În jurul orei prânzului, inculpatul s-a întors la domiciliu. Întrucât a constatat că şi-a uitat pila la locul unde a consumat băuturi alcoolice a revenit, în jurul orelor 17,00, unde a rămas mai multă vreme, continuând să consume asemenea băuturi.
În acelaşi magazin, a venit şi partea vătămată N.V.G. care a consumat băuturi alcoolice la o altă masă, fără însă a discuta cu inculpatul.
În jurul orelor 20,00, în magazin a intrat numitul N.S., zis P., care era cunoscut atât cu inculpatul cât şi cu partea vătămată.
N.S. a comandat două beri, iar inculpatul i-a cerut să-i dea şi lui o sticlă cu o asemenea băutură.
Iniţial N.S. a refuzat să dea mers cererii inculpatului dar văzându-l că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi ştiind că în asemenea situaţii devine violent, i-a spus vânzătorului de la bar să-l servească cu o bere, pe care o va plăti el.
În timpul acestei discuţii, în spirit de glumă, inculpatul i-a spus lui N.S. „Stai Piciule să-ţi bag o pilă în gât", iar acesta i-a răspuns că e păcat să strice pila pentru că e nouă, la care inculpatuli-a spus că are un cuţit cu lamă rabatabilă.
În momentele următoare, inculpatul a desfăcut lama cuţitului l-a apucat pe N.S. de după cap şi i-a aplicat lovituri, provocându-i o crestătură cu vârful cuţitului pe gât, după care i-a dat drumul.
La scut timp, inculpatul a repetat operaţiunea, în sensul că l-a crestat din nou pe gât pe N.S.
Modul de a se manifesta a inculpatului l-a indignat pe partea vătămată, care i-a reproşat faptul de a fi crestat pe N.S. cu lama cuţitului pe gât, între aceştia având loc o ceartă.
În jurul orelor 21,00, vânzătorul de la bar, văzând că partea vătămată şi inculpatul se ceartă şi chiar intenţionau să se bată, i-a scos afară din bar, închizând uşa de acces.
După ce au fost scoşi din bar, atât partea vătămată cât şi inculpatul au plecat, unul după altul, spre casele lor, mergând pe acelaşi drum.
La un moment dat, cei doi s-au oprit, ocazie cu care inculpatul i-a aplicat părţii vătămate, cu un cuţit, o lovitură în abdomen, după care a plecat acasă.
Partea vătămată s-a deplasat pe lângă o maşină parcată în imediata apropiere şi le-a cerut persoanelor aflate înăuntru să-i acorde ajutor. Una din persoanele aflate în autoturism a anunţat staţia de salvare, iar partea vătămată a fost transportată la spital unde, pentru a i se salva viaţa, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Actul medico-legal întocmit în cauză în urma examinării părţii vătămate, a concluzionat că aceasta a prezentat o plagă penetrantă abdominală cu hemiperitoneu şi plăgi multiple jejunale şi mezenterică şi contuzie mezobigmoidiană, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp înţepător-tăietor, şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.P.C., pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu este el persoana care a lovit pe partea vătămată iar, în subsidiar, să se precedeze la o nouă individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia nr. 25 din 31 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.P.C., pe care l-a obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, în continuare, durata arestării preventive, la zi.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că susţinerile inculpatului nu sunt întemeiate, deoarece „s-a dovedit cu declaraţiile părţii vătămate şi cu depoziţiile martorilor C.I., I.E., S.I.M., N.S., HG, A.L., R.L., P.C.C. şi A.M.M. că aflându-se în bar, sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul l-a zgâriat la gât cu un cuţit pe N.S., pretinzând că face o glumă", iar „când a văzut că inculpatul repetă gestul şi că N.S. sângerează, partea vătămată a intervenit spre a preîntâmpina producerea unei fapte grave, mai ales că inculpatul era beat şi nu realiza ce s-ar fi putut întâmpla dacă mânuia cuţitul cu o intensitate mai mare şi pentru că inculpatul a ripostat, existând pericolul încăierării, barmanul a scos afară părţile din local, încuind uşa de la intrare, după care, toţi cei de faţă au văzut că partea vătămată s-a îndreptat către casă urmată fiind doar de inculpat, infirmându-se susţinerea acestuia că ar fi mers spre casă cu A.L., lucru negat chiar de aceasta.
În sensul susţinerii că inculpatul este autorul faptei, este şi declaraţia părţii vătămate care a arătat că după ce a parcurs o porţiune de drum, a fost atacat şi lovit de inculpat cu un cuţit în abdomen, în sprijinul acestei afirmaţii fiind şi declaraţiile martorilor S.I.M. şi C.I. care au arătat că după închiderea localului au stat amândoi pe o bancă în faţă, observând că inculpatul s-a deplasat în urma părţii vătămate şi că nici o altă persoană nu o mai trecut pe stradă în aceeaşi direcţie până la momentul când au găsit-o pe victimă lovită, la o distanţă de 200 m.
S-a concluzionat că, faţă de probele la care s-a făcut referire, nu există nici un dubiu că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, motiv pentru care nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea.
Cu privire la cea de a doua critică, severitatea pedepsei aplicată, s-a arătat că la stabilirea acesteia instanţa a ţinut seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită, de consecinţele acesteia şi de persoana făptuitorului, care a avut o poziţie de negare pe tot parcursul procesului, în ciuda probelor evidente, elemente în raport de care a făcut o justă individualizare cu respectarea cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), motiv pentru care nu se justifică reducerea pedepsei.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul C.P.C. pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume, în principal achitarea pentru că nu el este autorul faptei, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă, prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante.
Recursul declarat de inculpatul C.P.C. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză şi care confirmă faptul că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, fapta fiind încadrată în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.
Cu privire la critica prin care inculpatul solicita a se dispune achitarea, întrucât nu este autorul faptei, având în vedere că a fost pe larg analizată de către instanţa de apel, ocazie cu care s-au arătat probele care susţin vinovăţia acestuia, motivare redată pe larg în prezenta decizie şi pe care instanţa de recurs şi-i însuşeşte ca fiind conformă cu probele de la dosar, se constată că reluarea acestora nu se mai impune, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul nu a produs dovezi noi care să contrazică situaţia de fapt reţinută.
Cât priveşte cea de a doua critică, reducerea pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante, se constată că, de asemenea, nu este întemeiată.
În cauză instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pedeapsa aplicată, la limita minimă a textelor de lege incriminatorii, nu poate fi considerată nici severă şi cu atât mai puţin exagerată.
În cauză, faţă de poziţia avută de inculpat pe întreg parcursul procesului penal de negare a faptului că este autorul faptei, având în vedere şi împrejurarea că acesta are antecedente penale, anterior fiind condamnat pentru săvârşirea mai multor fapte penale, între care şi una de violenţă [(art. 182 alin. (1) C. pen.)] nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante, executarea pedepsei aplicate de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel în cuantumul şi modalitatea de executare stabilită, este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că, recursul declarat de inculpatul C.P.C. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P.C. împotriva deciziei penale nr. 25 din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 octombrie 2003, la 11 aprilie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2397/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2401/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
