ICCJ. Decizia nr. 2413/2005. Penal. Art. 257 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2413/2005
Dosar nr. 389/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 87/ F din 2 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, conform art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul D.V., din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 în cea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora l-a condamnat la 2 ani închisoare.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prevăzut de art. 82 C. pen.
Inculpatul a fost obligat să retribuie denunţătoarei G.M. suma de 400 dolari S.U.A. oferită acestuia şi a fost obligat la 5.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul D.V. a îndeplinit funcţia de ofiţer în cadrul Poliţiei municipiului Galaţi şi în perioada 1 februarie – 1 aprilie 2002 a fost detaşat şi delegat la comanda Poliţiei Oraş Târgul Bujor. Acesta avea printre atribuţiile de serviciu şi pe acelea de a organiza, coordona şi conduce întreaga activitate care se desfăşura în cadrul formaţiunilor din subordine, de a analiza şi conduce activitatea de soluţionare a lucrărilor şi cauzelor penale, precum şi de a lucra personal în cauze penale.
Denunţătoarea G.M. care este căsătorită în Spania şi locuieşte din anul 1999 în oraşul Valencia, cu prilejul sărbătorilor de iarnă din 2002, a venit în vizită la părinţii săi în satul Chiraftei, judeţul Galaţi.
În noaptea de 19 – 20 ianuarie 2002, motivează prima instanţă, denunţătoarea împreună cu părinţii săi G.I., G.M. şi sora sa G.G. au participat la o petrecere care a avut loc la barul lui M.V. Dimineaţă aceştia au plecat, dar G.I., care se afla în stare de ebrietate a mai rămas continuând să consume băuturi alcoolice.
Întrucât în ziua de 20 ianuarie 2002, fiind duminică, în localitatea Chiraftei s-a organizat târgul săptămânal, iar denunţătoarea a declarat că, fără ştirea tatălui ei, a luat autoturismul acestuia Dacia 1310 cu care s-a deplasat la târg, iar la întoarcere din cauza gheţii de pe carosabil, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens oprindu-se în gardul locuinţei martorului P.V. Speriată de consecinţele pe care urma să le suporte aceasta a abandonat autoturismul, fără a încunoştinţa organele de poliţie. Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile martorilor G.I., G.M. şi V.I.
Curtea de Apel a mai reţinut că în dosarul penal nr. 150/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor s-a stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat de fapt, martorul G.I. care a condus pe drumurile publice fără a avea permis, deoarece a fost condamnat la un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, prin sentinţa penală nr. 176 din 4 mai 2001 a Judecătoriei Tg. Bujor, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 36 alin. (1) şi art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
De asemenea, din procesul verbal de constatare încheiat la faţa locului de organele de poliţie rezultă că G.I., deşi a fost urmărit de o maşină a poliţiei şi avertizat cu semnale sonore şi luminoase, a părăsit locul accidentului, abandonând autoturismul. Cunoscând că mai are o condamnare, martorul G.I. şi-a dat seama de gravitatea situaţiei, motiv pentru care l-a contactat pe inculpatul D.V., rudă mai îndepărtată cu soţia sa.
Instanţa a mai constatat că, după producerea accidentului, într-o seară, inculpatul s-a deplasat la domiciliul lui G.I. şi cunoscând că peste câteva zile urma să fie delegat pe funcţia de comandant al Poliţiei oraş Tg. Bujor, a promis martorului şi familiei acestuia că îl va ajuta, în sensul soluţionării favorabile a dosarului penal, pretinzând pentru aceasta suma de 600 dolari S.U.A.
Denunţătoarea G.M. i-a oferit inculpatului suma pretinsă, în prezenţa martorilor G.I., G.M., G.G. şi V.C.
A doua zi martorii G.I. şi G.M. s-au deplasat la poliţie unde primul a fost audiat de agentul de circulaţie C.I. Martorii au declarat că iniţial s-au întâlnit cu inculpatul care l-a chemat pe agentul C.I. cu care a discutat după care acesta l-a audiat pe G.I., spunându-i să declare „aşa cum a vorbit cu şeful".
După ce G.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 150/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, inculpatul l-a asigurat pe martor că nu va fi condamnat, dar deşi prin sentinţa penală nr. 447 din 24 septembrie 2002 a Judecătoriei Tg. Bujor martorul a fost achitat, prin Decizia penală nr. 440 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Galaţi, menţinută prin Decizia nr. 913/ R din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, acesta a fost condamnat la un an şi 8 luni închisoare reţinându-se în sarcina sa infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Întrucât inculpatul nu şi-a respectat promisiunea, constată instanţa, G.I. şi G.M. au solicitat restituirea banilor, dar aceştia au primit de la D.V. doar suma de 200 dolari S.U.A. prin intermediul martorului I.S., cumnatul său.
La data de 7 octombrie 2003, G.M. a sesizat organul de urmărire penală pentru faptul că inculpatul D.V. a pretins şi primit de la aceasta suma de 600 dolari S.U.A. pentru a fi soluţionat favorabil dosarul tatălui ei.
Instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 în cea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, deoarece inculpatul a promis familiei G., la domiciliul căreia s-a deplasat că va interveni în favoarea lui G.I. şi G.M., la magistraţii de la Tg. Bujor în scopul obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul privind accidentul de circulaţie din 20 ianuarie 2002, astfel că se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi nu luare de mită.
Împotriva sentinţei au declarat recurs P.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul D.V., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În recursul parchetului a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi s-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare a acesteia. Instanţa de fond a ţinut seama de gradul de pericol ridicat al faptei comise de inculpat care în calitate de comandant al Poliţiei Oraşului Tg. Bujor a pretins şi a primit de la denunţătoare suma de 600 dolari S.U.A. pentru ca G.I. să nu fie trimis în judecată şi condamnat, de statutul social al acestuia şi de atitudinea nesinceră pe care a avut-o în cursul procesului penal. S-a solicitat casarea în parte a sentinţei, majorarea pedepsei aplicate inculpatului, înlăturarea suspendării condiţionate şi să se dispună executarea acesteia prin privare de libertate.
Prin recursul parchetului s-a mai cerut ca în conformitate cu art. 65 alin. (1) C. pen., să i se aplice inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi potrivit art. 30 din Legea nr. 78/2000 să se dispună publicarea hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare într-un ziar local.
Inculpatul D.V. a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa nu este dovedită cu probe certe de vinovăţie avându-se în vedere doar declaraţiile familiei denunţătoarei G.M., restul dovezilor fiind fie total irelevante, fie că prin administrarea lor se infirmă acuzaţia care i-a fost adusă, astfel că prima instanţă condamnându-l a comis o gravă eroare de fapt motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În recursul său inculpatul a mai invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. şi a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare deşi fapta reţinută în sarcina lui nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. El nu a pretins sau primit de la denunţătoare sau familia acesteia vreo sumă de bani pentru a exercita influenţă la Parchetul sau la Judecătoria Tg. Bujor în scopul de a scăpa de răspundere penală sau de aplicarea unei alte sancţiuni lui G.I.
Recurentul inculpat a mai susţinut că prin hotărârea pronunţată de curtea de apel s-a făcut şi o greşită aplicare a legii (art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.) întrucât în condiţiile în care nu s-a făcut aplicarea prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de art. 66 C. proc. pen., soluţia s-a întemeiat pe un tip de dovadă ce nu este prevăzut în procedura penală şi nu s-a probat comiterea faptei şi vinovăţia, situaţie în care instanţa ar fi trebuit să dispună achitarea lui.
Recursurile sun nefondate.
Din examinarea lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei se constată că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată pe larg în considerentele sentinţei recurate, a reţinut în mod just vinovăţia inculpatului, iar încadrarea juridică este legală.
În cauză a fost administrat un material probator amplu datorită atitudinii procesuale nesincere a inculpatului care, în mod constant nu a recunoscut comiterea faptei.
Susţinerea inculpatului că nu a pretins şi nu a primit nici o sumă de bani de la denunţătoarea G.M. este neîntemeiată.
Potrivit relatărilor martorilor G.M., G.G., V.C. şi G.I. după producerea accidentului de autoturism din 20 ianuarie 2002, de către acesta, într-o seară inculpatul D.V. s-a deplasat la locuinţa familiei G. din satul Chiraftei, judeţul Galaţi, unde au servit masa împreună, a promis că îl va ajuta pe martorul G.I. în sensul soluţionării favorabile a dosarului penal pretinzând pentru aceasta suma de 600 dolari S.U.A. În prezenţa tuturor denunţătoarea G.M. a numărat şi apoi i-a înmânat inculpatului suma de 600 dolari S.U.A. după care acesta a plecat cu banii.
În ziua următoare G.I. şi G.M. au fost la poliţie unde urma ca martorul să fie audiat, au discutat cu inculpatul după care acesta l-a chemat pe agentul de circulaţie C.I. cu care a stat de vorbă. După ce a ieşit din birou martorul C.I. l-a audiat pe G.I. spunându-i să declare „aşa cum a vorbit cu şeful".
Deoarece C.I. nu a confirmat aceste susţineri, martorii au fost confruntaţi, prilej cu care agentul de circulaţie a acceptat ideea că a discutat cu inculpatul.
În perioada în care dosarul penal al lui G.I. se afla la parchet, inculpatul a recunoscut în instanţă, că s-a deplasat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor şi l-a întrebat pe prim procurorul I.S. dacă G.I., care era rudă cu soţia sa are vreo şansă să scape, iar procurorul i-a dat un răspuns negativ.
Din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor din 3 decembrie 2003 rezultă că după înregistrarea dosarului nr. 150/P/2002 privind pe inculpatul G.I. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul D.V., comandant al Poliţiei Tg. Bujor, s-a prezentat de circa 3 ori la conducerea unităţii cu rugămintea de a nu se dispune trimiterea în judecată a acestuia şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
După trimiterea în judecată, la data de 15 aprilie 2002, martorului G.I., astfel cum a declarat acesta, inculpatul s-a deplasat împreună cu el la Judecătoria Tg. Bujor cu autoturismul poliţiei condus de C.I., aspect confirmat şi de acesta şi a discutat cu judecător P.
După ce G.I. a fost condamnat la un an şi 8 luni închisoare prin decizie penală nr. 440 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 913/ R din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, acesta a solicitat restituirea banilor.
Deosebit de importantă pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului o reprezintă împrejurarea că martora G.M. a mers la domiciliul soacrei inculpatului unde l-a găsit pe cumnatul acestuia, martorul I.S. căruia i-a solicitat să-i transmită lui D.V. să înapoieze suma de 600 dolari S.U.A., fapt confirmat şi de martorii G.I. şi G.G. A doua zi aceşti martori s-au întâlnit cu I.S. care le-a înmânat din partea inculpatului suma de numai 200 dolari S.U.A., motiv pentru care a sesizat P.N.A.
În raport de probele analizate se constată că infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpat este dovedită cu prisosinţă, fiind corect reţinută de prima instanţă, iar condamnarea acestuia este legală.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca nefondat.
De asemenea, recursul declarat de parchet, cu privire la greşita individualizare a sancţiunii şi aplicarea pedepsei complimentare, nu este fondat.
Pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, a fost individualizată atât ca întindere cât şi ca modalitate de executare.
În dispoziţiile de principiu cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, se menţionează că, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel ca să fie atins scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Având în vedere că inculpatul este subcomisar în cadrul I.P.J. Galaţi, a săvârşit fapta în mod accidental, pentru a ajuta o rudă a soţiei sale, este căsătorit şi are în întreţinere doi copii minori, în mod just curtea de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
De asemenea, nu se impune aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., întrucât inculpatul nu va mai putea exercita profesia de poliţist, fiind condamnat penal şi nu este necesară nici publicarea hotărârii într-un ziar local deoarece de la comiterea infracţiunii a trecut un interval de timp relativ mare şi această măsură nu şi-ar mai atinge scopul.
În consecinţă urmează ca recursurile declarate de parchet şi inculpat să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 1.200.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de P.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpatul D.V. împotriva sentinţei penale nr. 87 din 2 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurentul intimat inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2412/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 2415/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
